Oficialii din energie spun că prognozele actuale arată că debitul Dunării se apropie de pragul critic și, cel mai probabil, așa cum arată lucrurile acum, grupul 2 de la Cernavodă va fi închis joi sau vineri.

Din acest moment, au început procedurile pentru închiderea controlată a grupului, proceduri care durează 48 de ore. Asta înseamnă că România rămâne de la finalul săptămânii fără 10% din producția națională de energie electrică.

Pentru a menține echilibrul în Sistemul Energetic Național va fi nevoie așadar de importuri mai mari seara, când consumul crește, bineînțeles la prețuri uriașe.

De asemenea, Ministerul Energiei a anunțat că dacă va fi nevoie grupul Rovinari 4 va fi scos din rezervă și se poate apela și la capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica. Și ca ultimă măsură, se va putea limita consumul marilor consumatori industriali.

Ministerul Energiei face din nou un apel către populație, fabrici și autorități locale să reducă consumul la orele serii, între 19 și 23.