Vremea se răceşte și încep ploile. Prognoza ANM până pe 22 octombrie

61961170
Agerpres

Vremea va începe să se răcească în majoritatea regiunilor, în următoarea perioadă, cea mai accentuată scădere a valorilor termice fiind aşteptată pe parcursul săptămânii viitoare, potrivit ANM.

Conform specialiştilor, în săptămâna 24 septembrie - 1 octombrie, valorile termice medii ale perioadei, cel mai probabil, se vor situa sub normele climatologice în cea mai mare parte a ţării, în timp ce cantităţile de precipitaţii este posibil să fie excedentare în regiunile sudice şi apropiate de normele climatologice în restul teritoriului, relatează Agerpres.

Pe durata săptămânii 1 - 8 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa în apropierea normei climatologice a săptămânii în jumătatea estică a teritoriului, iar în rest vor fi, posibil, uşor sub aceste medii. Din punct de vedere pluviometric, cantităţile de precipitaţii se vor încadra în limitele normale ale perioadei în jumătatea nordică a teritoriului, dar şi uşor excedentare local la munte şi în sud-vest.

Prognoza ANM arată, totodată, că, în săptămâna 8 - 15 octombrie, temperaturile medii se vor situa în apropierea normei climatologice a săptămânii, în cea mai mare parte a ţării. La nivel de precipitaţii, estimările relevă norme apropiate de normalul săptămânii în cea mai mare parte a teritoriului, cu o tendinţă uşor excedentară pe arii restrânse în estul ţării.

În săptămâna 15 - 22 octombrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de normele climatologice ale săptămânii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă prognozate se vor situa, în general, în jurul normelor climatologice, în cea mai mare parte a ţării, notează ANM.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61986286
Vremea se schimbă de sâmbătă. Ploi cu vânt puternic vor cuprinde treptat toată țara

Vineri avem vreme frumoasă, cu mult soare şi vântul se înteţeşte în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali. La amiază vom avea temperaturi cuprinse între 23 de grade în sudul litoralului şi 31 de grade în nord-vest.

61987107
Un val de ger arctic ajunge în Europa. Temperaturile vor scădea dramatic și în România

Vremea se va răci accentuat începând de vineri, când o masă de aer polar din zona Arctică va pătrunde în Europa.

61987066
Vremea 20 septembrie 2018. Avem temperaturi de vară şi cer senin până duminică

În prima parte a zilei va fi destul de răcoare, dar mai târziu se încălzeşte; continuă vremea frumoasă, cu temperaturi de vară şi cer senin. Maximele vor fi de la 23 la 31 de grade.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.