Vremea începe să se răcorească. Zonele în care sunt anunţate ploi

×
Publicitate

Marţi apar ploile şi vremea începe să se răcorească. Aversele vin întâi în nord şi nord-est, apoi şi prin vest şi centru. În ţinuturile sudice avem, în continuare, caniculă.

Miercuri se anunţă instabilitate şi temperaturi în scădere. Maximele ajung la 18 grade în depresiuni şi la 31 de grade în Oltenia. Ploile cuprind sudul, centrul, estul ţării şi zona de munte. Va ploua zdravăn pe suprafeţe mari în sudul Transilvaniei şi al Moldovei, dar şi în nordul Olteniei şi Munteniei. Soarele apare în vest şi prin nord.

Joi, temperaturile ajung la normal, vremea va fi schimbătoare şi o să mai plouă local în masivele sudice şi în zona deluroasă din sud. În noaptea următoare, norii se risipesc, dar se mai răcoreşte puţin.

Vineri prindem vreme mai bună, cresc uşor şi temperaturile, iar aversele apar sporadic doar pe la munte.

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan, temperaturile cresc faţă de luni, dar norii lipsesc şi atmosfera va fi şi mai greu de respirat la amiază.

Cam la fel va fi şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Foarte cald la amiază, caniculă mai târziu şi niciun nor de ploaie, deocamdată.

Situaţia se schimbă curând în nordul Moldovei şi prin Bucovina. Mai precis, norii de ploaie se adună după-amiaza şi aşteptăm averse consistente, cu fenomene electrice, vânt în rafale şi grindină. Temperaturile pierd câteva grade, însă deocamdată nu vorbim de o răcire a vremii.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, norii se adună abia către seară, aşa că în ansamblu, vremea se anunţă plăcută şi caldă. Luni au fost 31 de grade în zona Baia Mare. La noapte se mai răcoreşte.

În schimb, în vestul ţării găsim vreme schimbătoare şi un aer mai rece. Temperaturile scad cu cel puţin 5 grade, se înteţeşte vântul, iar pe seară apar şi aversele. 

În Transilvania se anunţă vreme frumoasă, caldă şi liniştită. Abia la noapte se produc schimbări, dar asta înseamnă ploi torenţiale şi toată suita de fenomene aferente.

Soare găsim şi în Oltenia, doar ca pe aici, aerul se încinge mai tare. În Lunca Dunării va fi din nou caniculă. De la noapte încep să se adune norii.

Şi tot cam aşa va fi şi prin ţinuturile sudice. Căldură mare la amiază, nori foarte puţini şi temperaturi de peste 35 de grade în zona de câmpie.

Vremea în Bucureşti

Şi în Bucureşti vine ploaia, dar nu chiar de marți. Prindem altă amiază caniculară, cu 35...36 de grade la umbră, cer senin şi vânt activ. Abia pe seară încep să se adune norii.

Miercuri se răcoreşte, maxima ajunge la o valoare obişnuită şi vor fi condiţii de averse pe parcursul zilei.

Joi se anunţă tot vreme schimbătoare, un vânt insistent şi câteva reprize de ploaie. Termic, prindem cam aceleaşi condiţii.

Vineri va fi timp frumos şi un pic mai cald, maxima urca puţin, iar noaptea vom avem în jur de 15 grade.

Vremea la munte

Ziua de marți aduce ploi locale, mai cu seamă în Carpaţii Orientalilor. Către seară, aversele se extind şi în celelalte masive. Vor fi cantităţi importante de apă, de peste 30 l/mp, se produc descărcări electrice şi mai apare grindină.

Miercuri, vremea se răcoreşte şi aversele vin în majoritatea zonelor. Vor fi mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Joi va ploua mai puţin şi în special în Munţii Banatului şi în Meridionali, iar temperaturile încep din nou să crească.

Vineri se anunţă vreme bună, înnorări trecătoare şi ploi sporadice.

Vremea pe litoral

Şi pe litoral vor fi unele modificări în regimul termic. Marți prindem vreme caldă şi frumoasă, cu cer senin şi briza plăcută.

De miercuri, însă, aici pătrunde un aer mai rece, vin şi ceva nori de ploaie, iar vântul se înteţeşte progresiv.

Şi joi va fi vreme schimbătoare, vânt insistent şi poate, o nouă repriză de ploaie.

Vineri, lucrurile stau ceva mai bine. Se mai încălzeşte cu vreo două, trei grade, norii se risipesc şi briza rămâne activă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Irina Shayk, fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo, se iubește cu un star din NBA, cu 11 ani mai tânăr!
FOTO Irina Shayk, fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo, se iubește cu un star din NBA, cu 11 ani mai tânăr!
Citește și...
Cod galben de caniculă în 7 județe. Nici noaptea nu vom scăpa de căldură. Unde va fi cel mai cald

Canicula începe să se instaleze din nou în România. Meteorologii ANM au emis o avertizare pentru regiunile din vestul și sud-vestul țării, pentru perioada 30 iulie - 3 august.

Vremea azi, 29 iulie. Zi însorită în aproape toată țara, cu maxime de până la 35 de grade

Ziua de miercuri aduce soare, vreme caldă și caniculă în extremitatea vestică a țării, pe unde se ating 35 de grade. În schimb, cele mai mici valori, de 25 de grade, se vor înregistra în depresiuni și în sudul litoralului.

Când fi vârful valului de căldură în România. ANM: O „dorsală de aer foarte cald” va aduce temperaturi de aproape 40 de grade

Un val de căldură se va extinde şi intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, din 30 iulie, iar intensitatea maximă a acestuia urmează a se realiza cel mai probabil în perioada 3 - 6 august, potrivit ANM.

Recomandări
Alertă cu bombă în Portul Constanța. Activitatea în port a fost suspendată, iar angajații lăsați să plece acasă

Activitatea în Portul Constanța a fost întreruptă miercuri dimineață, după ce Autoritatea Navală Română a primit prin telefon o amenințare cu bombă.

A doua zi de grevă în spitale. Solidaritatea Sanitară avertizează: Angajații riscă să ajungă victime ale jocului politic

Este a doua zi de grevă generală în spitalele din România. Sunt asigurate în prezent doar urgențele, și o treime din cazurile cronice.

Motivul oficial pentru care PSD a propus plafonarea accizei la carburanți, nu a prețului final la pompă

Bogdan Ivan, fost ministru PSD al Energiei și inițiator al proiectului privind acciza dinamică la carburanți, a explicat de ce o astfel de măsură nu a fost aplicată și asupra prețului final la pompă.