Pe aici se intensifică vântul și apar averse cu descărcări electrice, poate și căderi de grindină. În schimb, în jumătatea sudică se menține timpul frumos.
În Dobrogea și Bărăgan avem o dimineață foarte plăcută, dar pe la amiază se face destul de cald. După cele 31 de grade de ieri, astăzi maximele ajung la 34 de grade. Nu prea vedem norii, iar vântul devine mai insistent pe litoral.
Vremea în Moldova
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, soarele încălzește rapid atmosfera. Vremea rămâne frumoasă toată ziua, iar după prânz se ating 34...35 de grade, la umbră. Crește și disconfortul termic, iar în aceste condiții căldura este destul de greu de suportat.
Un aer foarte cald pătrunde și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Temperaturile se apropie de pragul caniculei pe la câmpie. Vor fi 34 de grade în Bacău și în Iași. După orele amiezii se adună norii și vin ceva averse. În plus, se intensifică vântul și, în special pe la munte, se pot produce vijelii.
Vremea în Transilvania
Temperaturile mai cresc puțin și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, dar în această zonă vor fi cel mult 31 de grade. Atmosfera se menține însorită în prima parte a zilei. Apoi se înnorează și o să plouă. Vorbim tot despre averse însoțite de tunete, fulgere și rafale puternice de vânt.
În ținuturile vestice se încălzește foarte tare în Banat. Pe aici se anunță o amiază caniculară, cu 35...36 de grade și disconfort termic ridicat. În Crișana, însă, avem temperaturi suportabile, care nu trec de 30 de grade, dar și câteva reprize de ploaie la apropierea serii.
În Transilvania este răcoare dimineața, mai ales în depresiuni. Acum sunt doar 8 grade la Miercurea Ciuc. Apoi temperaturile cresc simțitor. Ajung la 33...34 de grade în vestul provinciei. Mai târziu instabilitatea se manifestă și în această zonă prin ploi zgomotoase și vânt intens.
Vremea în Oltenia
În Oltenia, amiaza aduce soare și o atmosferă toridă, mai potrivită pentru o zi de vară. Se instalează canicula și temperaturile urcă până la 36 de grade. Vântul nu prea se simte și aerul devine greu de respirat.
Și în ținuturile sudice se încălzește foarte tare. O să fie caniculă, mai ales în Lunca Dunării, iar indicele de confort termic o să ajungă la pragul critic, de 80 de unități.
Vremea în București
În București avem soare și vreme bună până după-amiază, când se adună norii și e posibil să plouă trecător. Se face mai cald decât ieri, iar maxima atinge 32 de grade.
Duminică rămânem cu vremea caldă: vor fi tot 32 de grade și crește disconfortul termic. După orele prânzului norii se înmulțesc din nou, dar nu prea sunt semne de ploaie.
Luni se face mai cald. Se ating 33 de grade și aerul devine greu de respirat. Avem atmosferă însorită toată ziua, însă peste noapte o să vină o ploaie slabă, trecătoare.
Marți vremea devine instabilă. În a doua parte a zilei se înnorează și apar câteva averse cu tunete și fulgere. Se mai răcorește puțin și vor fi cel mult 30 de grade.
Vremea la munte
La munte, temperaturile cresc, iar vremea devine caldă. În a doua parte a zilei norii se înmulțesc și vin mai multe reprize de ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 25 de litri de apă pe metru pătrat.
Duminică temperaturile rămân ridicate. După orele amiezii, pe spații mici apar averse abundente, cu tunete și fulgere. În masivele vestice și în cele sudice se vor strânge cantități mari de apă.
Ziua de luni aduce tot vreme caldă. După orele prânzului instabilitatea crește și o să plouă torențial, în mai multe reprize. Vor fi și condiții de grindină, iar pe alocuri se vor strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat.
Marți temperaturile scad în masivele estice. În a doua parte a zilei se înnorează din nou și apar averse abundente, care vor aduce cantități mari de apă în intervale scurte de timp. E posibil să cadă grindină, iar vântul bate tare în timpul ploilor.
Vremea la mare
Pe litoral, soarele strălucește toată ziua. Norii apar sporadic, vântul adie plăcut, iar maximele ajung la 29 de grade. Apa mării, însă, rămâne rece și o să aibă în jur de 19 grade.
Vremea frumoasă și caldă continuă și duminică. Avem atmosferă însorită pe tot parcursul zilei și până la 28 de grade în termometre.
Săptămâna începe tot cu soare, vreme bună și maxime de 28 de grade. Vântul adie plăcut, iar apa mării se mai încălzește puțin și ajunge la 20 de grade.
Marți rămânem cu vremea caldă. Instabilitatea crește, însă, în a doua parte a zilei și la începutul nopții, când se înnorează și apar câteva averse slabe, cu tunete și fulgere. Maximele ating 28 de grade pe plajă și 20 de grade în apă.