Vremea azi, 5 decembrie 2025. Zi mohorâtă și nelipsită de ploi. Temperaturile, anormale pentru luna decembrie

×
Publicitate

Temperaturile rămân ridicate pentru această dată. Maximele de vineri pornesc de la 7 grade în nordul Moldovei și vor ajunge până la 16 grade în Maramureș.

În sudul și în estul României predomină vremea închisă, iar ploile pot să apară doar pe suprafețe mici. În celelalte regiuni, vedem putin si soarele iar în Banat și izolat în sudul Crișanei o să plouă slab si trecător.

Vremea în țară

Vedem cum va arăta vremea în regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim mulți nori, însă ploile vin abia la noapte. Vântul bate cu 40...50 km/h, iar temperaturile scad usor.

Mai sus, în sudul Moldovei și în nordul Munteniei predomină vremea închisă. Vântul va avea unele porniri pe parcursul zilei, iar maximele scad ușor față de ieri. La amiază se vor înregistra cel mult 13 grade la Brăila.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi cu atmosferă mohorâtă, dar va fi în continuare mai cald decât în mod normal în luna decembrie. După prânz vor fi temperaturi cuprinse între 7 grade la Suceava și 10 grade la Iași și Bacău.

În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță vreme mai bună. Apare și soarele printre nori și se încălzește ușor. Maximele, mult mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată, vor ajunge până la 16 grade la Satu Mare.

Temperaturile cresc ușor și în ținuturile vestice și vor ajunge la 14 grade. Vor fi perioade cu soare, dar și înnorări și ceva ploi trecătoare în sudul Crișanei și în Banat. Vântul prinde putere în sudul Banatului, o să bată cu 60...70 km/h, dar în Munții Banatului și în vestul Meridionalilor vor fi rafale de peste 80...90 km/h.

Se mai încălzește și în Transilvania, iar în vestul provinciei se vor înregistra 14 grade. Atmosfera va fi schimbătoare, apare și soarele printre nori si vântul devine mai insistent.

În Oltenia urmează o zi urâtă, cu mulți nori și ploi mai ales în zonele înalte. Vântul crește în intensitate și o să bată cu 40...55 km/h, iar temperaturile, mai ridicate decât ieri, vor ajunge până la 13 grade.

Și în ținuturile sudice se anunță vreme închisă; s-ar putea să picure puțin, iar vântul va avea unele porniri pe parcursul zilei. După pranz se vor inregistra 16 grade la Giurgiu.

Vremea în București

În București avem o zi cu atmosferă închisă, poate și câțiva stropi de ploaie, iar vântul o să bată cu 40...50 km/h. Maxima, mai ridicată decât în mod obișnuit la această dată, va ajunge la 11 grade. La noapte innorările persistă, o să plouă slab si spre dimineată se ating 6 grade.

Vremea la munte

La munte, ziua de astăzi aduce mulți nori și ploi slabe, iar în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini mari, apar precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări, mai ales în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, pe unde se vor depăși viteze de 80...90 km/h. Temperaturile din stațiuni rămân ridicate pentru luna decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
Alerte meteo emise de ANM. Unde va fi cod portocaliu de vânt. HARTĂ

ANM a emis, joi, o atenţionare Cod portocaliu de intensificări ale vântului, valabilă până vineri dimineaţa, în judeţul Caraş-Severin, precum şi un Cod galben de fenomene similare, ce vizează zone din trei judeţe.  

Vremea azi, 4 decembrie 2025. Temperaturile sunt în creștere, însă weekendul aduce ploi în țară

Ziua de joi începe cu ceață în zonele joase. Apoi atmosfera devine însorită în vest, în nord-vest și în centru. În rest va fi cam înnorat și pot să apară și câțiva stropi de ploaie.

Cum va fi vremea de Crăciun 2025 și Revelion 2026. Ce spun meteorologii despre ninsori și frig

Prognoza meteorologică pentru sărbătorile de iarnă din 2025 aduce vești neașteptate pentru românii care visează la un Crăciun alb.

Recomandări
Cât timp are la dispoziție România pentru a explica Bruxelles-ului ce este „amendamentul Fritz”. Ce vrea să afle Comisia

Direcția Generală pentru Justiție a Comisiei Europene cere clarificări autorităților din România cu privire la Legea Integrității. Oficialii de la Bruxelles vor să știe mai ales cum e posibil ca o lege să fie aplicată retroactiv. 

Plan Roșu în Bihor. Incendiu fără victime la Spitalul de Psihiatrie din Ștei. Ar fi fost provocat de pacienți

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, din Bihor. Focul s-a manifestat la nivelul unui salon, iar primele cercetări indică posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat de pacienți.

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.