Vremea azi, 28 decembrie. Vânt puternic în toată țara, ninsori și viscol sever la munte, rafale de peste 130 km/h

62538484
Shutterstock

Duminică avem o zi neplăcută, cu vânt puternic în majoritatea zonelor. O să ningă la munte, în Maramureș, în Transilvania și în Moldova.

În Dobrogea se anunță ninsori și lapoviță și sunt condiții de polei. Pe crestele montane o să fie viscol puternic, cu rafale de peste 130 km/h. Vor fi minus 2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și cel mult 7 grade în Muntenia.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se încălzește și se ating 6 grade la Călărași. Cerul se umple de nori, predomină ninsorile și vor fi condiții de polei. Vântul o să bată cu putere și va spori senzația de frig.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, domină atmosfera închisă, o să ningă și se va depune strat de zăpadă. În Carpații de Curbură, vântul viscolește ninsoarea cu viteze de 130 km/h și, în aceste condiții, vizibilitatea va fi mult scăzută. La amiază vor fi în jur de 4 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, cerul rămâne acoperit de nori, o să ningă, iar la munte, la altitudini de peste 1700 de metri, va fi viscol cu rafale de 90...100 km/h. Maximele ajung pe la 1...2 grade, însă din cauza vântului vom resimți valori mai scăzute de atât.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș domină atmosfera închisă, o să ningă și pe aici, iar vântul o să bată cu 50...70 km/h. După prânz se ating CEL MULT 3 grade la Satu Mare.

În ținuturile vestice vor fi înnorări, dar și perioade cu soare. Doar în zonele de munte o să ningă, și vântul va ajunge la viteze de 60 km/h. Temperaturile cresc ușor și vor ajunge până la 4 grade la Arad, Timișoara şi la Oradea.

În Transilvania, astăzi se răcește. Se anunță vreme închisă, ninsori și se va depune un strat de zăpadă de până la 6 cm. Vântul suflă cu putere, iar în Carpații Meridionali vântul viscolește ninsoarea cu rafale de peste 110...130 km/h.

În Oltenia ne așteaptă o zi cu soare, însă acum dimineața, în unele zone, mai sunt ceva înnorări. Vântul însă bate cu 50...70 km/h și va spori senzația de frig.

În ținuturile sudice, amiaza aduce soare, câțiva nori și temperaturi în ușoară creștere. După prânz se ating 7 grade la Giurgiu. Vântul o să sufle cu putere şi aici.

Vremea în București

 

În București, astăzi se încălzește și după prânz se vor înregistra în jur de 7 grade. Avem o zi cu soare, câțiva nori și un vânt tot mai insistent. Spre seară vor fi rafale de 50...60 km/h. La noapte se încălzeşte uşor şi minimă va ajunge la MINUS 1 grade.

Vremea la Munte

 

La munte, vântul o să bată tare, iar în masivele sudice, la altitudini mari, poate depăși 130 km/h și va fi viscol. Se face mai frig decât ieri. O să ningă mai mult în Carpații Meridionali și în nordul Orientalilor, pe unde se va depune strat de zăpadă de până la 10 cm.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt. Meteorologii au actualizat prognoza. HARTĂ

Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme severă, valabile în perioada 27 decembrie, ora 10:30 – 29 decembrie, ora 21:00, ce vizează intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, viscol, ghețuș și polei.

Jumătate de țară, sub cod galben de vânt puternic până duminică. La munte va ninge viscolit

Un număr de 23 de judeţe se vor afla, sâmbătă, sub atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Vremea de azi, 27 decembrie. Zonele unde vor mai cădea câțiva fulgi de zăpadă. Frig și vânt în aproape toată țara

Sâmbătă o să mai ningă puțin la munte, în estul și în centrul țării. În rest avem o zi destul de însorită, însă dimineața este ceață în special în vest și în ținuturile sudice.

Recomandări
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „PSD este pregătit să preia guvernarea. Suntem îndreptățiți”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că social-democraţii i-au spus preşedintelui că sunt pregătiţi să preia guvernarea.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Consultări la Cotroceni. Președintele a chemat liderii partidelor pentru desemnarea premierului, PSD cere guvernarea

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.