Vremea azi, 24 octombrie 2025. Temperaturile scad, iar vântul și ploile apar în toată țara

×
Publicitate

Se răcește în vestul, centrul și nordul țării, dar în rest va fi mai cald decât ar trebui. Maximele se vor situa între 12 grade în depresiuni și 23 de grade în sudul Munteniei.

La început o să plouă în Oltenia, Transilvania, de asemenea în Maramureș și în vestul Munteniei, iar după prânz ploile vor ajunge în Moldova, în estul Munteniei și în Dobrogea. Vântul agită atmosfera în toată țara.

În Dobrogea și Bărăgan vremea se menține închisă toată ziua, vin ploile și se pornește vântul. Temperaturile scad ușor față de joi, când s-au atins 25 de grade. Vineri vor fi cel mult 21 de grade.

Vremea în Moldova

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, se înnorează, însă ploile apar către seară și la noapte. Vântul bate cu 40...50 km/h, iar la amiază vor fi cel mult 21 de grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi neplăcută, cu mulți nori și ploi în multe zone. Vântul devine mai insistent, iar temperaturile, în scădere față de joi, vor ajunge până la 16 grade.

Vremea în Transilvania

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim mulți nori și ploi în mai multe reprize pe parcursul zilei. În zonele de deal și de munte se pot strânge peste 25 l/mp. Vântul bate cu 50...70 km/h și va spori senzația de frig.

În schimb, în ținuturile vestice se anunță vreme frumoasă, cu soare, dar vântul agită atmosfera și pe aici. Temperaturile scad față de joi, iar la amiază vor fi cel mult 18 grade la Timișoara.

În Transilvania, vremea va fi închisă, o să plouă, dar în zonele înalte de munte apar și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul crește în intensitate, iar la munte, la altitudini mari, vor fi rafale de 90...120 km/h.

Vremea în Oltenia

În Oltenia găsim vreme mai bună pe partea vestică, unde apare puțin și soarele, dar în celelalte zone se înnorează și o să plouă. În vestul și în sudul Olteniei, vântul bate cu 50...70 km/h, iar după prânz se ating 20 de grade la Slatina.

Ploile vin astăzi și în ținuturile sudice. Vântul crește în intensitate, va ajunge la viteze de 50 km/h, iar temperaturile urcă până la 23 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București predomină vremea închisă și, din când în când, o să plouă slab. Vântul va avea unele porniri pe parcursul zilei, iar la amiază se vor înregistra în jur de 20 de grade.

Sâmbătă revine vremea frumoasă, iar maxima ajunge pe la 19 grade, deși acum ar trebui să fie în jur de 15 grade. Seara însă se înnorează și este posibil să plouă.

Duminică avem vreme mai caldă decât ar fi normal, cu înnorări și ploi slabe în orele serii. Temperatura urcă până la 19 grade.

Luni se anunță înnorări și ploi temporare, iar temperatura aerului va ajunge la normal. La amiază se vor înregistra în jur de 18 grade, iar vântul va fi insistent. În noaptea de luni spre marți, minima va coborî la 5...6 grade.

Vremea la munte

La munte se răcește, o să plouă pe suprafețe extinse, dar la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul crește în intensitate, iar la altitudini de peste 1700 de metri vor fi rafale de 90...120 km/h.

Sâmbătă avem soare pe timpul zilei, însă spre seară se înnorează și o să plouă local. Vântul continuă să bată destul de tare, iar în Carpații Orientali vor fi rafale de 70...75 km/h.

Duminică se mai încălzește puțin, dar se adună norii, iar în a doua parte a zilei și în noaptea următoare apar ploi consistente, care vor lăsa în urmă până la 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Luni se mai adună norii din când în când și o să plouă, iar la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul prinde putere în zonele de creastă și se răcește.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Vremea azi, 23 octombrie 2025. Temperaturi blânde, cu ploi și răcire spre weekend

Joi continuă să se încălzească. O să avem vreme frumoasă în majoritatea zonelor și maxime de la 16 grade în depresiuni, până la 24...25 de grade în vestul și în sudul țării.

Vremea azi, 22 octombrie 2025. Temperaturile sunt în creștere în mare parte a țării

Miercuri, temperaturile continuă să crească în cea mai mare parte a țării. Maximele pleacă de la 15 grade în depresiuni și vor ajunge până la 22 de grade în sud și în sud-est.

Gerul și ninsorile vin mai devreme în 2025. Transfăgărășanul și Transalpina, închise cu trei săptămâni mai devreme

Sunt semne că vom avea o iarnă cu ger și multă zăpadă, spun meteorologii și climatologii. Frigul a venit deja de la sfârșitul lui septembrie, iar marți, la Miercurea Ciuc, s-a înregistrat un nou record de temperaturi negative: minus 9,7 grade.

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

Prognoză sumbră. Debitul Dunării la intrarea în România o să scadă sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie

Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea de 1.500 mc/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.