Săptămâna 23 – 30 martie 2026
În intervalul 23–30 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, cu abateri termice ușor mai accentuate în regiunile nordice. Va ploua mai mult decât de obicei în sud-vest, sud și est, precum și în zonele montane, dar local se pot înregistra precipitații deficitare în extremitatea de nord-vest a țării.
Săptămâna 30 martie – 6 aprilie 2026
În săptămâna 30 martie – 6 aprilie, temperaturile medii vor fi mai scăzute decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, mai ales în zonele montane. În același timp, cantitățile de precipitații vor fi mai mari în majoritatea regiunilor, cu accent în jumătatea estică a României.
Săptămâna 6 – 13 aprilie 2026
În perioada 6–13 aprilie, perioada sărbătorilor Pascale, temperatura medie a aerului va fi ușor mai coborâtă decât cea normală pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Va ploua mai mult decât de obicei în regiunile estice și sud-estice, în timp ce în restul țării precipitațiile vor fi apropiate de normal.
Săptămâna 13 – 20 aprilie 2026
În ultima săptămână a intervalului prognozat, 13–20 aprilie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi, de asemenea, situate în jurul celor normale în toate regiunile.