Cat de periculoasa e caldura din urmatoarele zile. Sfaturile medicilor pentru batrani si cardiaci

×
Publicitate

Romania s-a perpelit marti la 35 de grade, insa este abia inceputul perioadei de arsita, care ne va topi cu totul pana la sfarsitul saptamanii.

Singurii care tac si rabda sunt patronii teraselor, multumiti ca oamenii ii cauta ca sa isi potoleasca setea si sa se bucure de racoarea aparatelor de aer conditionat.

Altii, mai inventivi, s-au batut cu apa, ori s-au balacit in lacuri. La orele la care soarele topea orice ii iesea in cale, zeci de persoane au gasit oaza de racoare in parcul IOR din Capitala. Unii s-au balacit precum ratele.

Patronii teraselor vad in canicula o binecuvantare. Se bucura ca numarul clientilor s-a dublat deja fata de saptamana trecuta. Vor castiga insa cu adevarat doar cei care stiu sa isi securizeze clientii.

Si cei care vand inghetata sunt nevoiti sa se reinventeze: noi retete cu busuioc, menta si mure.

La Iasi in schimb, dupa ore, cativa elevi de clasa a 5-a si a 6-a se racoreau de zor langa fantana arteziana din centrul orasului.

Dincolo de distractie, caldura ramane pentru multi un adevarat infern. Pacientii unui spital din Galati se plang ca fac sauna fara sa vrea.

In saloanele spitalului, unde nu a fost instalat aer conditionat, la ora 11 termometrul arata 33 de grade. De aceea, oamenii se racoresc asa cum pot. Cei mai multi facandu-si pur si simplu aer cu ziarul.

In autobuze e si mai rau. Medicii spun ca batranii si copiii ar trebui feriti de arsita acestor zile. La Drobeta Turnu Severin, un barbat a murit dupa ce a facut infarct din cauza caldurii.

Incepand de miercuri va fi si mai greu. Ne asteapta 3 zile cu adevarat fierbinti. Si asta pentru ca tara noastra este acoperita de un val de aer cald de origine sahariana, care vine din nordul Africii si ridica temperatura in termometre.

Asadar, pana vineri inclusiv, vremea calduroasa va persista in toata tara. In cursul dupa-amiezelor va fi canicula, frecvent se vor inregistra temperaturi maxime de 35, 36 de grade, iar vineri va fi cu adevarat sufocant pentru locuitorii din sudul si sud estul tarii, unde valorile termice vor atinge local 37 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatura-umezeala va atinge si depasi pragul critic de 80 pe arii extinse.

 

CUM NE APARAM DE CANICULA

In vederea prevenirii si atenuarii efectelor caniculei asupra populatiei, la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, se impun urmatoarele masuri de protectie :

- consumarea in medie a 3 litri de lichide pe zi;
- evitarea consumului de alcool;
- consumarea a cat mai multe fructe si legume;
- consumul de alimente cu valoare calorica scazuta;
- protejarea corpului de expunerea directa la radiatiile solare;
- evitarea circulatiei intre orele 11-17, in zilele cu temperaturi crescute;
- daca nu se pot evita deplasarile in intervalul orar mentionat mai sus, se vor lua masuri de protectie: se va merge pe la umbra, cu capul acoperit si imbracaminte adecvata, de culoare deschisa;
- in agricultura, pe santierele de constructii, in halele industriale, care nu au posibilitatea asigurarii unor conditii de climat corespunzatoare, activitatea se va desfasura dimineata si seara.

Persoanele cele mai afectate de temperaturile ridicate sunt copiii si varstnicii, precum si cele cu afectiuni cardio-vasculare.

Autoritatile le recomanda acestor doua categorii de persoane sa evite circulatia intre orele 11-17, respectand masurile de protectie mai sus mentionate.

STII CUM SA NE IMBRACAM PE CANICULA? CE CULORI ATRAG RAZELE ULTRAVIOLETE

Cand in jur toate cladirile reflecta lumina, asfaltul se topeste, iar aerul fierbe, nu exista muritor care sa nu se gandeasca de 100 de ori inainte de a iesi pe usa cu ce sa se imbrace ca sa nu transpire si sa nu i se faca rau.

Instinctiv alegem haine in nuante deschise si vaporoase, care dau sensatia de racoare. Nu-i insa tocmai bine.

Daca aveti impresia ca o bluza semitransparenta, deschisa la culoare, este perfecta intr-o zi in care temperaturile depasesc 37 de grade la umbra, iata ca va inselati! Niciun specialist in textile nu recomanda, de pilda, o rochie din bumbac 100% subtire.

Culmea, mai usor de suportat este poliesterul care, chit ca e sintetic, se usuca mult mai repede, iar hainele nu raman imbibate de transpiratie. In plus, olivul, kakiul si negrul sunt cele mai indicate culori, pentru ca nu permit razelor UV sa patrunda pana la piele si sa o arda.

Astfel, daca vrem cu adevarat sa nu suferim din cauza radiatiilor solare si sa nu facem cancer de piele, este indicat sa purtam in si mai ales o combinatie intre bumbac si poliester. Evitati bluzele sau rochiile cu broderii si gaurele.

Dermatologii nu contrazic aceasta teorie si confirma ca anumite materiale tin caldura la distanta. Este drept ca albul iti da impresia ca te racoreste, dar la fel de adevarat este ca ne putem bronza prin material.

Exista reguli si in privinta palariei pe care ar trebui obligatoriu sa o purtati in astfel de zile caniculare. Sa aiba o structura cat mai densa, sa nu aiba gaurele deloc, iar borurile sa fie cat mai mari, astfel incat sa protejeze fata si gatul. Si, daca se poate, sa nu fie din plastic.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
COD GALBEN de canicula. Vineri, temperatura va ajunge si la 37 de grade

In intervalul 20 - 22 iunie vremea calduroasa va persista in toata tara. In cursul dupa-amiezelor va fi canicula, se vor inregistra temperaturi maxime de 35, 36 de grade, iar vineri valorile termice vor atinge local 37 de grade in sud si sud-est.

Vine CANICULA. Temperaturi de 35-36 de grade si indice de confort termic peste pragul critic

Meteorologii au atentionat ca, de marti pana vineri, vremea va fi calduroasa in toata tara. Astfel, in unele zone vor fi temperaturi de 35-36 de grade.

Weekend cu temperaturi de peste 30 de grade. Cum va fi vremea pe litoral. PROGNOZA COMPLETA

Vezi cum va fi vremea in acest weekend si, cel mai important, pe litoral.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.