Vremea de Crăciun. Care sunt șansele să avem zăpadă

×
Publicitate

Ne așteaptă un Crăciun fără zăpadă. Cel puțin asta indică datele meteo acum, când ne mai despart două săptămâni de marea sărbătoare a Nașterii Domnului.

 

Mai norocoși ar putea fi cei care stau în zonele de munte sau cei care își vor petrece acolo sărbătorile, unde s-ar putea să ningă slab.

Săptămâna aceasta lucrurile sunt clare. În majoritatea zonelor țării așteptăm temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei. Ba chiar în unele zone va fi deosebit de cald pentru această dată. Cum toate valorile sunt cu plus, nici vorbă de ninsori.

Începând de săptămâna viitoare însă, de pe 21 decembrie, situația se mai schimbă, dar nu tranșant. Se mai răcește și e posibil să avem și precipitații, mai mult ploi decât ninsori.

Citește și
Când scăpăm de frig. Meteorologii anunță o creştere spectaculoasă a temperaturilor. Zonele unde va fi cel mai cald
Când scăpăm de frig. Meteorologii anunță o creştere spectaculoasă a temperaturilor. Zonele unde va fi cel mai cald

Excepție face zona de munte, unde s-ar putea să vedem fulgi de nea, dar răzleți.

Dacă stratul de zăpadă de acum se va menține, se va depune și noua ninsoare.

Vestea bună, dacă putem spune așa, este că prognoza întocmită de Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată nu este 100% sigură, așa că putem să mai sperăm la un Crăciun de poveste.

Vremea de Crăciun în Banat

 

Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, după primele două zile ale intervalului de prognoză, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va creşte, de la 6 grade la început, până la aproximativ 8 grade în intervalul 16 – 21 decembrie. Apoi valorile termice vor marca o uşoară scădere, spre 5...6 grade la finalul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn se va menţine relativ constant pe aproape tot parcursul intervalului şi se va concretiza prin valori medii ale temperaturilor minime de aproximativ 2 grade în primele două nopţi, apoi de 0...1 grad.

Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 21 decembrie, dar ploi slabe se mai pot semnala şi în jurul datei de 16 decembrie.

Vremea de Crăciun în Crișana

 

În intervalul 16 – 21 decembrie vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, iar media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 8 grade. În primele două zile şi, din nou, spre finalul celei de a doua săptămâni, media maximelor va fi uşor mai scăzută, de 4...5 grade. Media valorilor termice nocturne se va încadra, în general, între -1 şi 2 grade, cu cele mai ridicate valori la începutul intervalului şi cele mai scăzute la sfârşitul acestuia. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată după data de 21 decembrie, dar şi în jurul datei de 16 decembrie vor fi posibile ploi slabe, pe arii restrânse, potrivit News.ro.

Vremea de Crăciun în Transilvania

 

Regimul termic diurn va caracteriza, în general, o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă a anului şi nu va avea variaţii semnificative pe parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 4...6 grade, cu o tendinţă de uşoară scădere, spre norma de aproximativ 2 grade a perioadei, în ultimele zile din cea de a doua săptămână. Temperaturile nocturne vor fi predominant negative, situate în jurul unei valori medii regionale de -3...-2 grade, exceptând primele două nopţi, când această medie va fi uşor pozitivă, de 1...2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată după 21 decembrie şi, posibil, în jurul datei de 16 decembrie.

Vremea de Crăciun în Maramureș

 

Vremea va fi relativ caldă pentru această dată la începutul şi sfârşitul intervalului de prognoză, când vor fi temperaturi maxime în jurul a 4 grade, în medie, dar va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă în intervalul 16 – 21 decembrie, când se va înregistra o valoare medie a maximelor diurne de 6...7 grade. Temperaturile nocturne vor fi cuprinse, în medie, între -2 şi 2 grade, cu cele mai ridicate valori la începutul intervalului de prognoză şi cele mai scăzute la sfârşit. Vor fi posibile precipitaţii slabe în jurul datei de 16 decembrie, iar după 21 decembrie probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va fi în creştere.

Vremea de Crăciun în Moldova

 

În general, pe parcursul întregului interval de prognoză, media temperaturilor maxime va fi apropiată de cea normală specifică perioadei de referinţă, aceasta urmând a se încadra între 2 şi 5 grade, cu cele mai mici valori în intervalul 16-20 decembrie şi din nou spre finalul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative, astfel minimele vor fi cuprinse în medie între -2 şi 1 grad (peste normele climatologice), cu posibilitatea unor valori mai scăzute (şi sub -4 grade) în nopţile din perioada 22-25 decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi în creştere în intervalul 20-27 decembrie, dar burniţă şi ploi slabe se pot semnala, trecător, şi în prima săptămână de prognoză.

Vremea de Crăciun în Dobrogea

 

În mare parte a intervalului de prognoză, regimul termic (atât cel diurn, cât şi cel nocturn) se va situa peste mediile climatologice specifice perioadei şi va caracteriza o vreme caldă. Astfel, media maximelor va fi cuprinsă între 5 şi 8 grade, cu cele mai mici valori în intervalul 16-19 decembrie, iar cea a minimelor se va încadra între 2 şi 4 grade, cu posibilitatea unor valori mai scăzute (şi sub 0 grade) în nopţile din perioada 22-25 decembrie. Ploi slabe se vor semnala în prima zi a intervalului, dar temporar şi în perioada 19-27 decembrie, în timp ce în restul intervalului, trecător, este posibil sa apară burniţa.

Vremea de Crăciun în Muntenia

 

În primele două zile vremea va fi caldă, cu o medie regională a maximelor de 7...8 grade, urmând ca în perioada 16-19 decembrie aceasta să scadă spre valori de 4...5 grade, în timp ce cea de a doua săptămână va fi caracterizată de temperaturi diurne medii, relativ constante, în jurul a 5...6 grade. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative, astfel minimele vor fi cuprinse în medie între -2 şi 2 grade (peste normele climatologice), cu posibilitatea unor valori mai scăzute (şi sub -4 grade) în nopţile din perioada 23-27 decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi în creştere în intervalul 20-27 decembrie, dar burniţă şi ploi slabe se pot semnala, trecător, şi în prima săptamnână de prognoză.

Vremea de Crăciun în Oltenia

 

Primele două zile vor caracteriza o vreme caldă, cu o medie regională a maximelor de 7...9 grade, urmând ca în perioada 16-20 decembrie aceasta să scadă spre valori în jurul a 4 grade, în timp ce cea de a doua săptămână va fi caracterizată de temperaturi diurne medii, relativ constante, în jurul a 5...6 grade. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative, astfel minimele vor fi cuprinse în medie între -1 şi 1 grad (peste normele climatologice), cu posibilitatea unor valori mai scăzute (şi sub -3 grade) în nopţile din perioada 23-27 decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi în creştere în intervalul 20-27 decembrie, dar burniţă şi ploi slabe se pot semnala, trecător, şi în prima săptamnână de prognoză.

Vremea de Crăciun la munte

 

Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 1 şi 4 grade şi cea a minimelor între -4 şi 2 grade. Ulterior, pe parcursul celei de a doua săptămâni, va avea loc un proces de răcire treptată, astfel încât valorile diurne vor scădea spre medii de -2...0 grade, iar cele noctune spre medii de -6...-4 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creştere în intervalul 21 – 27 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
Când scăpăm de frig. Meteorologii anunță o creştere spectaculoasă a temperaturilor. Zonele unde va fi cel mai cald
Când scăpăm de frig. Meteorologii anunță o creştere spectaculoasă a temperaturilor. Zonele unde va fi cel mai cald

Vremea se va încălzi treptat începând de joi și cel puţin până la jumătatea săptămânii viitoare.

Vremea azi, 26 februarie 2026. Cer senin în aproape toată țară, dar vremea se răcește ușor. Maximele zilei
Vremea azi, 26 februarie 2026. Cer senin în aproape toată țară, dar vremea se răcește ușor. Maximele zilei

Joi se îndreaptă vremea. În prima parte a zilei mai sunt ceva înnorări în sud-vest și în ținuturile estice. Apoi se înseninează aproape peste tot. 

Meteorologii ANM au actualizat avertizarea de vreme rea. Zonele în care va ninge până joi dimineață. HARTĂ
Meteorologii ANM au actualizat avertizarea de vreme rea. Zonele în care va ninge până joi dimineață. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ninsori în zona de munte, dar şi în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia, iar în unele zone se va forma polei sau gheţuş.

Recomandări
O nouă alertă extremă în România, din cauza atacurilor rusești. Este a patra emisă în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
O nouă alertă extremă în România, din cauza atacurilor rusești. Este a patra emisă în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineaţa, în jurul orei 7:15, un mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este a patra transmisă de autorităţi începând de miercuri seară.

Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări
Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări

Guvernul analizează în ședința de vineri modificări în domeniul fiscal-bugetar, stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, precum şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare ale prefecţilor şi subprefecţilor.

Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație
Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație

Compania aeriană națională TAROM intră în cursa relansării. Pregătește o aplicație pentru călători și parteneriate cu alți operatori pentru rute atractive. În plus, compania speră că va putea reduce costurile după ce va primi în vară două aeronave noi.