„Două găini, o plantă”. Ce transportă românii cu ei în bagaj atunci când călătoresc cu avionul

×
Publicitate

Este o vară aglomerată pe toate aeroporturile din țară. În prima jumătate a anului au fost cu 10% mai mulți pasageri, față de aceeași perioadă din 2019, considerat cel mai bun an din aviație.  

Cu un număr mare de zboruri s-au înmulțit și problemele de pe aeroporturi. În aceste condiții, specialiștii vă recomandă să evitați cursele cu escală și bagajele de cală.

Încărcați cu bagaje de cală, de mână, ghiozdane, dar și jucării pentru copii, cei mai mulți dintre turiști recunosc că au exagerat și au plecat în vacanță „cu toată casa în spate”.

Reporter: Când plecați în vacanță cine face bagajul?

Turiști: „Șeful mare. Mama. Două întotdeauna, de câte 24 de kilograme. Prea multe”.

Reporter: De ce spuneți asta?

Turiști: „Pentru că niciodată nu avem de ajuns și oricum ne îmbrăcăm cu trei perechi de pantaloni toată vara, nu?”

Turist: „Este prima dată când vizitez Europa și dacă tot fac asta, vreau să o fac în stil mare. Cu siguranță mai mult decât am nevoie. Stau 14 zile, dar cred că am înpachetat cam pentru două luni”.

Cuplu: „Machiaje, haine de zi, de noapte, de plajă, de toate. Să le schimb. Pentru poze”.

În alte familii sunt alte explicații.

Turiști: „Bagaje de cală”.

Reporter: Nu e prea mult?

Turiști: „Când venim în România nu. Avem și două găini la noi, de țară. Avem și câteva rucsăcele. Și o floare din România să mi-o plantez în Londra”.

Cum trebuie făcut bagajul pentru vacanță

Exista desigur și turiști pragmatici care preferă să călătorească doar cu o geantă de mici dimensiuni, mai ales că este inclusă în prețul biletului de avion. În cazul bagajelor de cală, unele companii aeriene cer pentru acestea mai mult decât cer pe bilet.

Turist: „De mână. Încap, le mai înghesuim, găsim soluții. Mai cumpărăm pe acolo prosoape, prostii. E un cost inutil în plus pentru câteva zile”.

Specialiștii vă recomandă să verificați și cum va fi vremea la destinație, astfel încât să nu vă încarcați inutil cu lucruri. De mare ajutor sunt și curățătoriile din hoteluri sau mașinile de spălat din apartamentele de închiriat.

Femeie: „Pentru mine iau acolo câteva - un fond de ten, un concealer, o cremă, o cremă de soare. Le fac suluri ca să încapă mai multe”.

Familie: „La un moment dat am înțeles că nu este nevoie să iei mai mult. Mai bine cumperi de acolo. Cred că am devenit eficienți. Chiar știm pe zile ce ne trebuie”.

Aveți grijă și cum vă planificați călătoria. Cum sunt tot mai multe curse anulate sau întârziate, evitați destinațiile cu escală. Astfel nu riscați să pierdeți zborul de legătură. În cazul în care nu aveți alte opțiuni, alegeți zboruri unde există timpi mari de așteptare. La prânz pe aeroport, peste 10 curse aveau întârzieri.

Bărbat: „În Antalia are întârziere trei ore. Pierzi toată ziua de plajă”.

În primele șase luni ale anului aproape 12 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România, cu 10% mai mult față de aceeași perioadă din 2019. Pe Aeroportul din Otopeni este cel mai mare trafic – în primul semestru al acestui an, peste 7,3 milioane de turiști au plecat în diferite destinații.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62469515
Locul de pe litoralul românesc în care apa mării este turcoaz ca în Grecia. „Este o nouă experiență”

Nisip fin, mare turcoaz și liniște, adică o vacanță tihnită. Este ceea ce caută turiștii care merg la Tuzla sau 23 August.

62361818
Trusa medicală pentru vacanță. Ce pastile să iei cu tine când pleci în concediu și vaccinurile recomandate pentru vacanță

Trusa medicală pentru vacanță este un lucru fără de care nu poți pleca la drum, indiferent că ai sau nu asigurare medicală de călătorie.  

62468136
Țara în care poți scăpa de canicula verii și în același timp să vizitezi orașe moderne și peisaje liniștite

Suedia este o țară situată în Peninsula Scandinavă în nordul Europei. Stockholm este capitala permanentă începând din 1523. Suedia ocupă cea mai mare parte a Peninsulei Scandinave, pe care o împarte cu Norvegia.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.