Turiștii regretă că nu și-au prelungit vacanța. În loc de distracție pe pârtie au avut aglomerație pe DN1

×
Publicitate

Vremea parcă a vrut să-i facă pe turiști să regrete că nu și-au prelungit vacanța la munte cu încă o săptămână. Un soare generos a strălucit toată ziua pe părtii, peste zăpada care s-a așternut recent.

Mulți nu s-ar mai fi dat jos de pe schiuri și saniuțe. Cei care au plecat totuși spre casă au avut de înfruntat aglomerația nesfârșită de pe DN1.În lipsa unei autostrăzi pe care autoritățile nu au fost capabile să o construiască în ultimii 20 de ani.

Deși majoritatea celor aflați în stațiunile montane și-au încheiat dumincă sejurul, nimeni nu s-a dat dus de pe pârtie până seară târziu. Oamenii s-au bucurat de zăpadă și soarele strălucitor, care i-au făcut să uite de gerul de minus 10 grade.

Ajutate de frig și de un strat nou de zăpadă, pârtiile străluceau sub skiuri și sănii.

Schior: "Am avut un sejur de 7 zile și mai stăm 3. Nu mă mai satur să mă dau. Cred că m-aș da toată ziua dacă aș putea"

Cristina Frentiu, Președintele Asociației Investitorilor din Predeal: "Este un weekend cu foarte mulți turiști, capacitatea Predealului a fost în acest weekend de 100%, temperatura este optimă și tunurile de zăpadă artificială funcționează pe toate pârtiile din Predeal"

Pe cât de bine era pe pârtie, pe atât de rău se aglomera drumul spre casă. Pe DN1, traficul a fost de coșmar aproape toată ziua.

Șofer: "Știam că am văzut ce era și pe pârtie și mă așteptăm dar ori că plecăm mai devreme ori că plec mai târziu tot aglomerat e. Asta e"

Meteorologii promit din nou ninsori și vreme rece pentru zilele următoare așa că probabil că aglomerația va reveni la munte și în weekendul viitor.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61934024
Meniurile preferate de turiștii de la munte. Șnițelul, la preț de 45 de lei. FOTO

Ciorba de fasole, şniţelul şi papanaşii sunt cele mai comandate mâncăruri de turiştii aflaţi în aceste zile la munte.

61931880
Copiii s-au distrat, pe pârtie, în ultimul weekend din această vacanță

Este ultimul weekend din această vacanţă şi foarte mulţi copii s-au dezlănţuit, sâmbătă, pe pârtii. A nins toată ziua în staţiunile de la munte, după ce aproape trei săptămâni au fost temperaturi de primăvară.

61933942
Munții Șureanu, locul ideal pentru schi. Cât costă un abonament de o zi

Peisaje de basm, zăpada din belşug şi pârtii ca-n Austria. De asta au parte cei care aleg să schieze în Alba, în Munţii Şureanu, la peste 2.000 de metri altitudine.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.