Munții Șureanu, locul ideal pentru schi. Cât costă un abonament de o zi

61933942
Pro TV

Peisaje de basm, zăpada din belşug şi pârtii ca-n Austria. De asta au parte cei care aleg să schieze în Alba, în Munţii Şureanu, la peste 2.000 de metri altitudine.

În plus, în apropiere găsiţi şi zona numită "Poarta raiului", o oază de linişte, cu restaurante şi pensiuni.

Într-un peisaj de vis, la numai 80 de kilometri de Sebeş, iubitorii sporturilor de iarnă se pot relaxa în voie pe domeniul schiabil Șureanu.

Turist: "Mi se pare ultima oază de civilizaţie în ceea ce priveşte schiul."

Turistă: "Ni se pare comparabil cu Austria, iar raportul calitate preţ e excelent."

Unii profita şi vin cu toată familia - cu mic, cu mare.

Turiști: "Are multe pârtii zona, şi mai uşoare, şi mai grele. E spectaculoasă! Minunată, minunată, da!"

Iar pentru începători există trasee speciale. Şi nici vorbă de aglomeraţie.

În total, sunt 9 pârtii, iar un abonament de o zi, cu teleschiul sau telescaunul, costă 100 de lei pentru adulţi şi 90 de lei pentru copii.

La Șureanu a ajuns zilele trecute şi preşedintele Klaus Iohannis. După o zi plină de distracţie în zăpadă, turiştii sunt aşteptaţi apoi de proprietarii de pensiuni - la numai câţiva kilometri de părţii, în zona numită "poarta raiului".

La rândul lor, bucătarii promit să pună pe masa bucate tradiţionale.

Flavia Peciu Florianu, administrator hotel: "Tarife ce încep de la 420 de lei pe noapte, în regim demipensiune"

Iacob Popa, administrator pensiune: "Poarta raiului, suntem numai la poartă, până în rai mai este."

Reporter: "Îşi merită acest nume?"

Iacob Popa: "Da!"

În apropiere, se află şi staţiunile Păltiniş şi Parâng, unde - de asemenea - se poate schia.
 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61933861
Aplicaţiile create special pentru amatorii de drumeţii. Salvamontiştii au însă un avertisment
Tehnologia ne este de folos în cele mai izolate locuri din ţară. Zeci de aplicaţii au fost create special pentru amatorii de drumeţii, schi sau plimbări cu bicicleta.
61933827
Turiștii se bucură de ultimul weekend din vacanța copiilor, pe pârtia din Rânca
Se apropie ultimul weekend din această vacanţă de iarnă a copiilor, aşa că în staţiunile de la munte e forfotă pe pârtii. La Rânca, unde stratul de zăpadă depăşeşte jumătate de metru, turiştii se bucură de o atmosferă de poveste.
61933826
Primul tramvai turistic din România s-a defectat la prima cursă după recondiționare
Între Rășinari și Sibiu s-a pus în funcțiune primul tramvai turistic din țară, fabricat în Elveția în anii '50.