Un nou trend turistic în România. Cât costă să dormi într-o căruță, în inima Brașovului

×
Publicitate

Fără ziduri, în sânul naturii, precum nomazii. Din ce în ce mai mulţi oameni, îşi doresc o astfel de vacanţă, departe de agitație, în locuri cât mai simple.

Aşa că sunt gata să experimenteze somnul în șura cu fân, în cort sau chiar în căruță. Oaspeții au parte astfel de aer curat, de mirosul pajiștilor pline de flori sau de foșnetul pădurii la un preţ de hotel.

Într-o grădină din Brașov, ai impresia că ești în mijlocul naturii. În realitate, te afli chiar în inima orașului.

Cazarea se face într-o livadă cu meri și cireși, unde Janos și Kinga au amenajat zece corturi și cinzi căruțe cu coviltir.

Janos Kelemen, proprietar: „Am proiectat căruţele de la zero şi am dat o comandă specială pentru tot ce înseamnă pânze, partea de coviltir. Roţile sunt vechi de peste 100 de ani”.

O noapte în căruță costă 200 de lei. Tot atât plătesc și cei care se aventurează până în satul Peștera, între munți, unde Bogdan are patru corturi. Peisajul este copleșitor.

Bogdan letca, proprietar: „Experienţa este exclusiv de natură, de a face focul într-un cort, liniştea, natura care ne înconjoară, peisajul, Piatra, Bucegiul”.

O altă experiența este dormitul în fân.

Ceva mai robuste, dar la fel de aproape de natură, sunt căsuţele construite în copaci. Andreea şi Camelia au găsit una la Porumbacu de Sus, în judeţul Sibiu.

Andreea Tonescu: „Cred că din oră în oră rămân aşa blocată în faţa geamului şi zic: Doamne, dar cât de aproape pur şi simplu bat frunzele în geam!”

Geanina și Camelia: „M-a fermecat foarte mult râul care e aproape. Abia aşteptam să intrăm în el cu picioarele”.

O noapte de cazare aici costă aproximativ 500 de lei, în funcţie de sezon.

Tiberiu Mihai Zigarov, admistrator: „Oaspeţii, dacă au nevoie, să le aducem produse de la cei din sat sau din Sibiu. Ei îşi pot preapara singuri masa, în căsuţe”.

Locul este perfect pentru cei care îşi doresc să exploreze Munții Făgăraș, care sunt la o aruncătură de băț.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Primele nave de croazieră cu străini au ajuns în Delta Dunării: ”Este foarte diferit față de ce avem la noi”

După o pauză îndelungată, provocată de pandemie, primele nave de croazieră cu străini au ajuns în Delta Dunării.

Transfăgărășanul a fost deschis mai devreme

Transfăgărășanul, faimosul drum dintre nori, a fost deschis circulației publice, luni, cu câteva zile mai devreme față de data obișnuită din anii trecuți.

Locurile din țară unde se obțin fotografii de poveste. Destinațiile care au intrat în topul preferințelor românilor

Perfecte pentru relaxare, dar și pentru fotografii de colecţie, mai multe locuri din țară au intrat în topul preferinţelor celor care vânează destinaţii cu peisaje spectaculoase.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.