Stațiunea Cavnic, cel mai extins domeniu schiabil din Maramureș. Ce poți face aici

62503006
Shutterstock

Cavnic este un oraș fost minier în valea râului Cavnic, situat la 26 de kilometri de Baia Mare, în județul Maramureș.

Stațiunea Cavnic se află pe o vale îngustă situată la poalele munților Gutâi și Mogoșa, iar localitatea se întinde pe aproximativ 10 kilometri de-a lungul acestei văi, reprezentând o prelungire a depresiunii Băii Mari. Activitatea turistică din Cavnic a început să prindă contur abia în anul 2002, odată cu inaugurarea pârtiei de schi din zona Icoana. Datorită numărului mare de zile de iarnă și a stratului consistent de zăpadă, localitatea din Maramureș a devenit o destinație atractivă pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Aici se află una dintre cele mai bune pârtii de schi din România. 

Cavnic - istoric

Cavnicul a fost pentru prima dată atestat documentar în 1336, sub numele de Capnic. Alte surse indică însă o primă mențiune în 1455, sub forma Kapnek. De-a lungul istoriei sale, localitatea a trecut prin perioade dificile. În 1460, a fost distrusă de otomani, iar în 1717, de tătari. Secolul al XVIII-lea a adus nu dor invazii, ci și epidemii de ciumă și holeră, care au afectat grav orașul și locuitorii săi. Spre sfârșitul secolului, Cavnicul a început să se refacă. Un moment important a fost înființarea judecătoriei miniere locale în 1761 și emiterea primei concesiuni miniere în 1763, care a dus la dezvoltarea exploatărilor miniere.

Pe măsură ce exploatările miniere au avansat, orașul a continuat să se transforme. Cavnic a fost declarat oraș la 17 februarie 1968. În anii ’70, localitatea a cunoscut un ritm rapid de dezvoltare, a avut parte de investiții în infrastructură și facilități publice. Începând cu anii 2000, orașul a început să își diversifice economia și turismul a început să funcționeze. Au fost amenajate două pârtii de schi: „Icoana” și „Roata”, și au fost construite unități de cazare pentru a se valorifica a potențialului turistic al zonei.

Citește și
A doua cea mai frumoasă plajă din lume este în Grecia. Unde se află paradisul cu nisip roz și peisaje spectaculoase. FOTO
A doua cea mai frumoasă plajă din lume este în Grecia. Unde se află paradisul cu nisip roz și peisaje spectaculoase. FOTO

Conform recensământului din 2021, populația orașului Cavnic era de 4.264 de locuitori, în scădere față de cei 4.976 înregistrați la recensământul din 2011. Majoritatea populației este de etnie română (81,85%), iar o minoritate semnificativă este formată din maghiari (7,13%).

Pârtiile din Cavnic

Turismul a început să se dezvolte în stațiune abia în 2002, odată cu inaugurarea pârtiei de schi Icoana. Iubitorii de iarnă și împătimiții sporturilor care se practică în sezonul rece se adună în stațiunea supranumită „polul zăpezii” pentru a se bucura de zăpadă.

Maramureșul a fost inclus în topul domeniilor schiabile din România pentru pârtiile amenajate la Cavnic și nu pentru stațiunea Borșa, cea mai celebră din județ, așa cum mulți s-ar fi așteptat. În Cavnic, suprafața pe care se poate schia este de 8,5 kilometri și există şapte pârtii (Icoana 1, Icoana 2, Roata 1, Roata 2, Rainer 1, Rainer 2 si Partia Albastra), trei dintre ele sunt noi și au o lungime de 800 – 2.200 de metri şi o înclinaţie între 19 şi 37 de grade. Există pârtii pentru profesioniști, dar și pentru cei care abia acum învață să stea în picioare pe schiuri.

Roata 1 - dificultate medie, lungime 920 de metri, acces cu telescaunul și nocturnă.

Roata 2 - grad de dificultate: ușor, dotată cu telescaun și nocturnă, lungime de 1030 metri.

Rainer - potrivită pentru profesioniști având un grad de dificultate ridicat, accesibilă cu telescaun, lungime de 1800 de metri.

Pârtia Albastră: 2.250 de metri lungime, nocturnă, dotată cu telescaun. Grad de dificultate: mediu.

Tarifele pentru transportul cu telescaunul pe pârtii variază în funcție durată și vârstă. Copiii cu vârsta până la 5 ani și inclusiv beneficiază de gratuitate. De asemenea, cartelele pe ore și zile sunt individuale, putând fi folosite de o singură persoană. Iată o listă de prețuri:

Ce poți vedea în Cavnic

Biserica romano-catolică Sfânta Barbara din Cavnic

Poartă hramul Sfânta Barbara și este monument istoric. Biserica a fost construită în stil baroc în perioada anilor 1800-1803, însă a fost terminată abia în 1812, de când este datată. Picturile din interior și de pe tavan sunt din anul 1909, iar printre lucrurile importante din interior se numără și o icoană reprezentând-o pe Sfânta Varvara, protectoarea minerilor, prizonierilor, geologilor și arhitecților.

Stâlpul tătarilor

Stâlpul Tătar este monument istoric ridicat ca un simbol al respingerii invaziei tătare. Invazia a fost oprită în Cavnic cu ajutorul țăranilor din Șurdești. Pe obeliscul din piatră, înalt de 7,2 metri, se află inscripția Anno 1717 usque hic fuerunt tartari. "(În anul 1717, până aici au ajuns tătarii”). Monumentul mai este cunoscut drept Piatra

Topitoria „Logolda” din Cavnic

Până să intri în oraș, un indicator te trimite pe un drum pietruit spre pădurea de brad. Dacă îl urmezi, vei ajunge la ruinele topitorie de au Logolda. Pe vremea Imperiului Austro-Ungar, mina de aur din Cavnic a fost concesionată de Trezoreria Coroanei unei companii engleze numite Rota Aurra Mines Limited. Aurul extras era recunoscut pentru puritatea și calitatea sa, ceea ce a transformat exploatarea auriferă într-una dintre principalele activități economice ale orașului. În anul 1862, proprietarul englez al minei a deschis o topitorie, denumită „Logolda.” Numele său provine din termenul englezesc „gold” (aur).

Domeniul schiabil

Cavnic este destinația celor care vor să schieze, iar asta se vede peste tot. Domeniul schiabil cu pârtiile de schi Icoana, Roata, fan park-ul și toboganul tubing (disponibil și vara), fac din această stațiune una foarte căutată.

Orășelul montan Cavnic este perfect pentru o vacanță de iarnă la schi fără să fie nevoie să părăsești România. Vei găsi aici mai puțină aglomerație decât în cele mai populare stațiuni din țară, un strat de zăpadă generos, facilități pentru schiori, pârtii perfecte pentru avansați și începători și unități de cazare pentru toate gusturile și buzunarele. În plus, Cavnic are la acest moment cel mai extins domeniu schiabil din Maramureș, iar Fan Park-ul este un obiectiv turistic la mare căutare.

Sezonul de schi s-a deschis sâmbătă, 30.11.2024 și se poate schia pe pârtia Roata 1 și Roata 2, ambele dotate cu telescaune. Totodată, va funcționa și școala de schi cu lecții de schi și snowboarding. 

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Citește și...
A doua cea mai frumoasă plajă din lume este în Grecia. Unde se află paradisul cu nisip roz și peisaje spectaculoase. FOTO
A doua cea mai frumoasă plajă din lume este în Grecia. Unde se află paradisul cu nisip roz și peisaje spectaculoase. FOTO

O insulă spectaculoasă, celebră pentru nisipul său roz, găzduiește „a doua cea mai frumoasă plajă din lume”, relatează Express

Cele mai sigure orașe din Spania în 2026: unde să te muți sau să călătorești
Cele mai sigure orașe din Spania în 2026: unde să te muți sau să călătorești

Spania rămâne una dintre cele mai căutate destinații turistice din Europa și un loc tot mai popular pentru cei care aleg să trăiască în străinătate. 

Locul din București unde uiți că ești în oraș. Găsești palmieri, orhidee și o grădină japoneză pentru un bilet de doar 15 lei
Locul din București unde uiți că ești în oraș. Găsești palmieri, orhidee și o grădină japoneză pentru un bilet de doar 15 lei

În București, în zona Cotroceni, există o oază de verdeață și un loc desprins parcă din altă lume. Este un refugiu de umbră și răcoare pe timp de vară și un loc numai bun de descoperit primăvara

Recomandări
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă Iranul. Operațiuni militare majore sunt în curs de desfășurare. A spus-o președintele Trump, care a făcut apel pentru răsturnarea regimului de la Teheran.

Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre
Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre

Liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost ucis în urma atacului asupra Iranului de sâmbătă dimineață, susțin mai multe surse israeliene și americane. Informația a fost prezentată inclusiv de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”
Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Ecoul confruntării din Orientul Mijlociu se simte deja la nivel global. Despre semnificația acestui nou conflict și posibilele sale urmări ne vorbesc Cosmin Stan și invitatul său.