Sovata, locul în care te poți vindeca în mijlocul naturii. Ce poți vizita

sovata
Shutterstock

Sovata este un oraș în județul Mureș, Transilvania, situat la o altitudine de 375-230 de metri, la 60 de km de Târgu Mureș. Stațiunea este deschisă tot anul și a fost recunoscută la nivel european încă din anul 1850.

Aici există lacuri cu ape clorurate și sodice, ideale pentru a trata o serie de afecțiuni cu proprietățile lor terapeutice. În plus, stațiunea este așezată într-un cadru spectaculos, așa că turiștii vin aici și pentru a vizita împrejurimile.

Beneficiile apelor de la Sovata

De la jumătatea secolului al XIX-lea, Sovata și-a câștigat renumele ca o stațiune balneoclimaterică de excepție la nivel european.

Cu lacurile sale cu ape clorurate și sodice, precum și cu nămolul său terapeutic, a devenit rapid o destinație căutată pentru tratament și relaxare, indiferent de sezon.

Deși cel mai cunoscut este Lacul Ursu, stațiunea mai găzduiește și alte lacuri cu proprietăți terapeutice, precum Aluniș, Verde, Negru, Roșu, Mierlei și Șerpilor.

Citește și
targ viena
Viena, capitala târgurilor de Crăciun: între magia sărbătorilor și aglomerația copleșitoare

Se spune că apele și nămolul de la Sovata pot fi de mare ajutor în tratarea unor probleme ginecologice.

Studiile arată că acestea au un puternic efect antiinflamator, influențând pozitiv endometrul și calitatea ovocitelor.

Tratamentele cu nămol și apă sărată sunt recomandate în special pentru cuplurile care se confruntă cu probleme de fertilitate sau infecții cronice pelvine.

Beneficiile apelor de la Sovata nu se opresc aici. Ele au fost recunoscute și pentru ameliorarea simptomelor menopauzei și premenopauzei, precum și pentru tratarea unor afecțiuni neurologice, cum ar fi recuperarea după poliomielită sau pareze.

În plus, aceste ape sunt un adevărat refugiu pentru cei care suferă de afecțiuni reumatismale, cardiovasculare sau ale sistemului articular.

Tratamentele variază de la băi cu ape sărate și împachetări cu nămol la kinetoterapie și hidroterapie, oferind o gamă completă de opțiuni pentru îmbunătățirea stării de sănătate.

Totuși, persoanele care suferă de boli acute sau subacute, febră sau afecțiuni contagioase acute nu ar trebui să urmeze tratamentele în stațiune.

Pentru cei cărora medicul le recomandă, apele de la Sovata sunt o adevărată o sursă de vindecare și refacere în mijlocul unui peisaj cu totul special.

Sovata - obiective turistice 

Stațiunea Sovata este vizitată anual de mii de turiști și este un loc apreciat în special pentru resursele sale balneare și terapeutice. Iată ce poți vizita aici:

Lacul Ursu

Lacul Ursu, cel mai mare lac helioterm din lume, s-a format în 1875, în urma unor ploi torențiale și a surpării unor zone exploatate de sare. Cu o suprafață de peste 40.000 de metri pătrați și o adâncime maximă de 18,9 metri, acest lac este un punct de interes major pentru turiști. Denumirea sa provine de la forma exterioară a lacului, asemănătoare conturului unei blăni de urs. Este cunoscut ca "Marea Moartă a Europei" datorită concentrației sale saline, de până la 300 grame pe litru.

Lacul Aluniș

Lacul Aluniș, situat în apropierea Lacului Ursu, este al doilea ca mărime din Sovata. Acest lac, cu o suprafață de aproximativ 3618 de metri pătrați și adâncimea maximă de 7,4 metri, are proprietăți terapeutice similare cu cele ale Lacului Ursu. Nămolul argilos de pe fundul lacului este benefic pentru tratarea afecțiunilor precum artrozele, spondilozele sau problemele neurologice.

Pârtia de schi Sovata

Pârtia de schi de la Sovata, singura din județul Mureș, atrage turiști în special iarna. Are o lungime de 1200 de metri și este dotată cu instalații de telescaun, fiind potrivită atât pentru începători, cât și pentru cei cu experiență. Pârtia este echipată cu instalație nocturnă și tunuri de zăpadă.

Salina Praid

Salina Praid, situată la 10 kilometri de Sovata, este una dintre cele mai mari mine de sare din țară. Cu o temperatură medie anuală de aproximativ 16 grade Celsius la o adâncime de 120 de metri, salina oferă un microclimat benefic pentru tratarea afecțiunilor respiratorii. Înăuntru este internet wireless, cinema 3D sau restaurante, așa că vei putea petrece câteva ore bune, cu condiția să te îți iei și o jachetă.

Câmpu Cetății

Câmpu Cetății este o localitate aflată la 15 km de Sovata și este cunoscută datorită zonelor piscicole. Este musai de vizitat acest loc înconjurat de natură și plin de liniște. În plus, poți pescui păstrăv de la păstrăvărie. Tot aici are loc Parada Baloanelor cu aer cald, care se organizează la finalul lunii septembrie. Turiștii pot participa la diferite sesiune de zbor, pentru că festivalul durează trei zile.

Mocănița cu abur

Dacă ajungi în Sovata, nu trebuie să ratezi o plimbare cu mocănița cu abur, care parcurge curse regulate spre Câmpu Cetății. Aceasta a fost construită în anul 1949, în Polonia. Traseul a fost refăcut în 2010 și este principalul obiectiv turistic al zonei.

Mocănița merge pe bază de aburi și folosește cărbuni sau lemn de esență tare, fiind compusă dintr-o locomotivă cu trei vagoane și atingând o viteză de până la 35 de km/h.

Pe lângă acestea, Sovata este un loc minunat pentru plimbări și drumeții, pentru a te bucura de natură și a te relaxa într-un cadru minunat.

Unde se află și cum ajungi la Sovata

Sovata se găsește în partea nord-estică a Transilvaniei, în extremitatea estică a județului Mureș. Orașul, al șaselea ca mărime în județ, este situat la aproximativ 60 de kilometri distanță de municipiul Târgu Mureș, reședința județului.

Drumul național DN 13, care leagă Bălăușeri de Târgu Mureș și Odorhei de Miercurea Ciuc, este principala arteră rutieră care face legătura cu restul țării.

În plus, se poate ajunge în Sovata și pe drumul DN 13A și DJ 153, care conectează localitățile Sovata, Eremitu și Reghin.

Există mai multe opțiuni de transport:

Cu trenul:

De pe ruta București - Oradea, cu schimbare la Blaj sau Teiuș, către Praid, apoi cu autobuzul până în stațiunea Sovata (4 km);

De pe ruta Târgu Mureș - Băile Sovata (gara mică), pe linia ingustă (74 km), apoi cu autobuzul (2,5 km);

De pe ruta București - Oradea, până la Sighișoara, apoi cu autobuzul (69 km, curse regulate);

De pe ruta Deda - Târgu Mureș - Războieni, până la Târgu Mureș, apoi cu autobuzul (64 km, curse regulate) sau cu trenul pe linia îngustă.

Cu mașina:

Pe E 15 de la Sighișoara sau de la Târgu Mureș, până la Bălăușeri, apoi pe DN 13 A, prin Sângeorgiu de Pădure, până în Sovata (Bălăușeri - Sovata, 36 km);

Pe DN 15 sau DN 15 A până la Reghin, apoi pe drum modernizat, prin Eremitu, până la Sovata (44 km);

Pe DN 13 A de la Odorheiu Secuiesc, prin Corund și Praid (43 km);

Pe DN 12 sau DN 12 C până la Gheorgheni, apoi pe DN 13 B, prin Bucin, până la Praid (54 km), și apoi pe DN 13 A până în orașul Sovata (6 km).

Articol recomandat de sport.ro
Scandalos! Încă două țări „interzise” de Donald Trump la Campionatul Mondial din 2026
Scandalos! Încă două țări „interzise” de Donald Trump la Campionatul Mondial din 2026
Citește și...
Viena, capitala târgurilor de Crăciun: între magia sărbătorilor și aglomerația copleșitoare
Viena, capitala târgurilor de Crăciun: între magia sărbătorilor și aglomerația copleșitoare

Târgurile de Crăciun s-au transformat în destinații de vacanță, iar Viena, este fără doar și poate cea mai râvnită.

„Comoara ascunsă” a Europei, unde se găsește cea mai ieftină stațiune de schi. Se află la câteva ore de București
„Comoara ascunsă” a Europei, unde se găsește cea mai ieftină stațiune de schi. Se află la câteva ore de București

O stațiune de schi din Europa a fost desemnată „comoara ascunsă”, cu cele mai ieftine pachete de schi, bere la prețuri accesibile și condiții excelente pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Sorrento - ghidul complet pentru o vacanță pe coasta Amalfi. Experiențe de neuitat în cel mai spectaculos loc din Italia
Sorrento - ghidul complet pentru o vacanță pe coasta Amalfi. Experiențe de neuitat în cel mai spectaculos loc din Italia

Sorrento, bijuteria Coastei Amalfi, este destinația perfectă pentru vacanțe de vis. Turiștii găsesc aici peisaje spectaculoase, atmosferă mediteraneană, gastronomie locală și priveliști uimitoare spre mare.

Recomandări
Ilie Bolojan: România nu se poate redresa economic cât timp prea puțini oameni lucrează. Doar Italia stă mai rău
Ilie Bolojan: România nu se poate redresa economic cât timp prea puțini oameni lucrează. Doar Italia stă mai rău

Ilie Bolojan a declarat că România este ţara din Europa aflată pe penultimul loc ca pondere din populaţie activă implicată în economie şi doar Italia este în spatele nostru, precizând că în România lucrează prea puţini oameni.

Ce urmează pentru România și Europa de Est. Avertismentul istoricilor: „Nu mai aveți timp”
Ce urmează pentru România și Europa de Est. Avertismentul istoricilor: „Nu mai aveți timp”

Țările din Europa de Est, printre care și România riscă să "nu mai aibă timp" să construiască democrații cu adevărat consolidate, în contextul internațional actual, "care provoacă foarte mari neliniști".

Mesajul CNSAS la 36 de ani de la Revoluție: Conspirațiile și mistificările încearcă să ascundă crimele regimului comunist
Mesajul CNSAS la 36 de ani de la Revoluție: Conspirațiile și mistificările încearcă să ascundă crimele regimului comunist

Consiliul Naționaal pentru Studierea Arhivelor Securității atrage atenția că la 36 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, memoria publică a Revoluției este supusă constant unor tentative de rescriere și reinterpretare.