Salina Turda, unde se află și ce trebuie să știi când vizitezi unul dintre cele mai spectaculoase obiective din România

62389741
Shutterstock

Salina Turda este una dintre cele mai spectaculoase saline din România, formată din sarea rămasă după evaporarea mării care exista în zona Turda, cu milioane de ani în urmă.

Exploatată pentru sare încă din cele mai vechi timpuri, mai exact începând cu anul 50 î.e.n., salina conține nu mai puțin de 38 de milioane de tone de sare, astfel încât ar putea asigura întregul necesar de sare al planetei timp de aproape 60 de ani.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea cu aceste informații, îți prezentăm în continuare și alte detalii interesante despre salina Turda, una din cele mai spectaculoase saline din România pe care merită să le vizitezi. Află de ce merită cu adevărat să vizitezi și tu acest impresionant obiectiv turistic.

Unde se află salina Turda?

Salina se află în orașul Turda, județul Cluj, iar intrarea se poate face prin str. Salinelor 54A sau prin intrarea principală, care este situată în centrul turistic Salina-Durgău, pe Aleea Durgău. Această salină a fost explorată pentru sare până în anul 1932, când a fost închisă și abandonată. Apoi, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost utilizată ca adăpost subteran pentru populație și abia în anul 1992 a fost redeschisă, dar numai în scop turistic și curativ, pentru tratament.

Aspectul actual al salinei, cât se poate de spectaculos, se datorează amplelor lucrări de modernizare, care au început în anul 2008, cu fonduri de la Uniunea Europeană. Astfel, în prezent, cei peste 600.000 de vizitatori care trec anual prin salina Turda, găsesc aici numeroase opțiuni pentru petrecerea timpului liber: o sală de concerte, un amfiteatru cu 180 de locuri încălzite, un teren de sport, teren de minigolf, o sală de bowling, mese de biliard și de tenis. De asemenea, turiștii se pot plimba cu barca pe lacul sărat din salină.

Citește și
Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii
Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii

Persoanele în vârstă sau cele care au probleme de mobilitate nu mai au de ce să-și facă griji cu deplasarea, pentru că în salină există acum și un ascensor pentru coborâre și urcare, astfel încât pot să viziteze anumite zone.

Programul salinei Turda

Salina Turda poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 09.00-17.00, ultima intrare fiind la ora 16.00. Tariful pentru adulți este de 50 de lei, respectiv 60 de lei în zilele de sărbătoare și 30 de lei pentru elevi, pensionari și studenți. Biletele pot fi cumpărate și online.

Copiii mai mici de 3 ani pot să intre gratuit. La aceste tarife se adaugă însă plăți suplimentare, pentru diferite activități recreative în salină, opționale.

Curiozități despre salina Turda

Salina Turda are o adâncime de 120 metri și este formată din Mina Rudolf, Mina Ghizela, Mina Terezia și Galeria Franz Josef, scrie Primăria Turda.

Mina Rudolf a fost săpată în anul 1867, având o lungime de 80 metri și o adâncime de 40 metri. Aici există scări care coboară 13 etaje, fiecare etaj fiind marcat cu anul în care a fost amenajat. În această zonă există infiltrații, de aceea s-au format stalactite, care cresc cu aproximativ 2 cm/an. Turiștii vor găsi aici un ascensor și o roată panoramică uriașă, înaltă de 20 de metri, care oferă o perspectivă impresionantă asupra minei. Este singura roată panoramică din lume care funcționează într-un subteran, potrivit site-ului oficial, Salinaturda.eu.

Mina Ghizela a fost deschisă în 1857 și ulterior abandonată, fiind extinsă abia după anul 1992, când a fost redeschisă salina ca bază de tratament.

Mina Terezia are o adâncime de 90 de metri și include impresionantul lac subteran, cu un diametru de 70 metri și o adâncime de până la 8 metri. Aici există un debarcader pentru plimbările cu barca și o zonă de promenadă. Această mină a fost exploatată încă din anul 1690, iar pe peretele nordic există o cascadă de sare, formată în decursul timpului, prin depuneri din soluția salină care se scurgerea din galeriile folosite în perioada romană.

Galeria Franz Josef este o galerie orizontală, amenajată în perioada 1853-1870, pentru a ușura transportul sării spre suprafață. În prezent, are o lungime de peste 900 de metri, iar între anii 1948-1992 această zonă a fost folosită pentru a depozita brânză.

Ce temperatură este în salina Turda și cum să te îmbraci când o vizitezi?

Orice salină are un microclimat specific, astfel încât temperatura din interior este constantă pe tot parcursul anului și nu este influențată de cea de afară. În salina Turda, temperatura este de 11-12 grade Celsius indiferent de anotimp, prin urmare, trebuie să te îmbraci corespunzător, ca să nu ai parte de surprize neplăcute. Chiar dacă mergi vara în salină, trebuie să ai la tine un pulover sau o jachetă, pantaloni lungi și ghete sau pantofi închiși, în niciun caz sandale sau șlapi.

Umiditatea este destul de mare, variază între 73-80%, iar în combinație cu aerosolii de sare prezenți în particule solide, transformă acest loc într-un mediu ideal pentru persoanele cu probleme respiratorii. De aceea, dacă suferi de alergii, rinosinuzită cronică, astm bronșic, bronșită sau te confrunți cu infecțiile respiratorii repetate, aici te vei simți mult mai bine, iar simptomele se vor ameliora rapid.

Reguli de vizitare în Salina Turda

Dacă te-ai decis să vizitezi și tu salina Turda, este important să știi din timp câteva reguli de bază. Pentru persoanele cu dizabilității motorii, intrarea trebuie să se facă prin Str. Salinei nr.54B, iar accesul este limitat la câteva zone care pot fi vizitate mai ușor.

Accesul cu animale de companie nu este permis, nici consumul de alimente în salină. Copiii mai mici de 3 ani și persoanele de peste 65 de ani pot să viziteze salina numai dacă dețin un aviz din partea medicului, la fel și turiștii cu afecțiuni cardiace.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii
Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii

Cascada Duruitoarea se află în Munții Ceahlău și este o adevărată minune a naturii. Este declarată un monument al naturii și are regim de arie protejată de interes național. 

Cea mai lungă șosea din lume traversează 14 țări și două continente. Parcurgerea ei poate dura și un an de zile
Cea mai lungă șosea din lume traversează 14 țări și două continente. Parcurgerea ei poate dura și un an de zile

Întinzându-se pe două continente și acoperind aproape întreaga lungime a emisferei vestice, Autostrada Pan-Americană este una dintre cele mai lungi șosele construite vreodată.

 

De ce ianuarie este cea mai bună lună pentru a călători. Ce trebuie să știi
De ce ianuarie este cea mai bună lună pentru a călători. Ce trebuie să știi

Majoritatea oamenilor preferă să meargă în vacanță vara sau în mijlocul iernii, de Crăciun sau la începutul primăverii.

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.