"Ne-am săturat de mici". Unde au mers turiştii ca să evite aglomeraţia de 1 Mai

×
Publicitate

Sute de turiști din toată țara, care au ales de 1 Mai să descopere cetatea Albă Carolina, s-au bucurat de o călătorie în timp.

Soldații, îmbrăcaţi în uniforme de sărbătoare, au participat la schimbul de gardă, spre încântarea oaspeților, care au imortalizat fiecare moment. După ani de restaurare cu ajutorul fondurilor europene, fortificația atrage acum sute de mii de curioși din toată lumea.

Ceremonialul gărzii cetăţii, un simbol al fortificaţiei Albă Carolina, este un spectacol unic menit să aducă viaţă între zidurile construcţiei vechi de peste trei sute de ani. Soldaţi îmbrăcaţi în uniforme militare din secolul al XVIII-lea au defilat prin cetate, spre deliciul turiştilor.

Impresionaţi de spectacol, vizitatorii au savurat călătoria în timp. „Am vrut să fie altfel, am considerat că mai bine să vadem ceva legat de istorie, ne-am săturat cu tradiţia cu micii, la mare e foarte aglomerat”, spune un turist.

Până în luna octombrie, garda cetăţii va defila zilnic, la ora 12 fără zece minute. Dacă ajungeţi în cetate, nu rataţi catedrala Romano-catolică "Sfântul Mihail", ridicată în secolul al XIII-lea, Catedrala Încoronării, Muzeul Unirii şi Palatul Principilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62041934
Reacţia unor francezi invitaţi la 1 Mai cu mici, bere şi muzică populară. "Sunt tradiţii"

Românii și francezii au dat mâna de 1 Mai și au petrecut într-un peisaj de poveste în Maramureș.Nu au lipsit acordurile franțuzești, îmbinate cu cântece populare de la noi, micii cu muștar și voia bună.

62041895
Au ratat un concert în Vamă, ca să stea la coadă la mâncare: „Bem shot-urile cu roaba”

Și în a șasea noapte de petrecere au ignorat frigul și aglomerația și au stat pe plajă până spre dimineață. Iar la final, fericirea tuturor a fost sărbătorită cu un foc de artificii.

62041872
Investiții mari cu bani europeni în turismul de aventură: "Am văzut potenţialul mare”

Foarte mulţi turist pasionaţi de sporturi extreme caută aventura în zone pitorești. Dacă plouă, cu atât mai bine. Se plimbă cu mașini speciale pe cărări de munte ori admiră peisajul de sus, din paramotor.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.