Mănăstirea Zamca: comoara ascunsă a Bucovinei cu istorie și arhitectură impresionantă. De ce merită vizitată

Este un obiectiv turistic de neratat dacă ajungi în Suceava. Iată tot ce trebuie să știi despre această mănăstire.

Cum ajungi

Mănăstirea Zamca se află în partea vestică a municipiului Suceava, pe strada Zamca nr. 30.

Din centrul orașului, accesul este direct: urmezi strada Zamca până la capătul ei, iar complexul monahal este pe platoul din zona de vest.

Drumul este ușor de parcurs atât cu mașina, cât și pe jos sau cu transportul local, traseul fiind bine semnalizat.

Citește și

Peștera Dâmbovicioara, frumusețea ascunsă din Argeș - legende. Ghid complet pentru cei care ajung în Piatra Craiului

Istoricul mănăstirii

Primele informații legate de existența unei așezări monahale la Zamca apar în documentele care menționează, între 1415 și 1447, un episcop armean cu reședința aici. Pe baza acestor date s-a presupus că o mănăstire ar fi funcționat încă din secolul al XV-lea. Ulterior, interpretări eronate ale unor inscripții au dus la ideea că biserica ar fi fost construită chiar mai devreme, în 1551.

Cercetările arheologice desfășurate între 1954 și 1956 au clarificat situația. Acestea au arătat că actualele construcții nu se sprijină pe fundații mai vechi și că zidurile bisericii, ale clădirii vestice și ale incintei aparțin unei faze de construcție din prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Anul 1606, înscris pe cheia de boltă a turnului-clopotniță, confirmă perioada în care au fost ridicate principalele elemente ale complexului. Până în 1608, lucrările erau în mare parte încheiate, conform discoverbucovina.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, mănăstirea trece printr-o perioadă de declin. În 1672, episcopul Minas Zilichtar-Oglu și o parte a comunității armene părăsesc Suceava, iar viața monahală nu mai revine la nivelul anterior.

În anii 1690–1691, trupele polone conduse de Ioan Sobieski ocupă Suceava și se instalează la Zamca. Atunci este ridicat valul de pământ cu șanț și bastioane, care transformă ansamblul într-o mică fortificație – de aici și denumirea de „Zamca”.

Comunitatea armenească din Suceava a trecut prin momente tensionate de-a lungul istoriei. În timpul domniei lui Petru Rareș, armenii au fost supuși represiunilor, deoarece credința lor nu era acceptată. Cei care au renunțat la propria religie au fost lăsați în pace, însă alții au plătit cu viața pentru convingerile lor. O parte dintre armeni s-au refugiat în Transilvania, iar așezarea monahală de la Zamca a fost distrusă.

Reconstrucția complexului a avut loc mai târziu, în perioada lui Ioan Vodă cel Cumplit, domnitor cu rădăcini armenești.

La finalul secolului al XVII-lea, Suceava a fost ocupată în repetate rânduri de armata polonă condusă de regele Ioan III Sobieski. În 1690, mănăstirea a fost folosită drept punct strategic pentru acțiunile militare polone în Moldova, în contextul conflictului cu Imperiul Otoman.

Soldații au rămas aici ani întregi și au amenajat un sistem complex de fortificații, păstrat până în prezent. Denumirea „Zamca” pare să provină din această perioadă este legată de termenul polonez „zamek”, care înseamnă castel.

Descriere

Tradiția armeană spune că trei frați, Hagop, Auxent și Grigor, au cumpărat terenul de la Zamca în 1606 și au ridicat aici trei locuri de cult: capela „Sf. Hagop” în clădirea de pe latura vestică, biserica „Sf. Auxentie” și capela „Sf. Grigorie Luminătorul” integrată în turnul-clopotniță.

Astfel s-a format un ansamblu arhitectural compus din biserica principală, turnul-clopotniță de 26 de metri și clădirea vestică, unde se află intrarea în mănăstire și un paraclis la etaj.

Biserica „Sf. Auxentie” este construită din piatră, cu plan dreptunghiular împărțit în pronaos, naos și altar. Nu are abside laterale, acestea fiind înlocuite cu contraforturi. Exteriorul este simplu, cu câte două contraforturi octogonale care susțin zidurile naosului.

Decorația îmbină elemente gotice și clasice, completate de influențe orientale, vizibile în rozete. Naosul este boltit în stil moldovenesc, iar din pictura originală se mai păstrează doar fragmente. Biserica are două intrări: una în peretele vestic și alta în peretele nordic.

Interiorul păstrează trei altare, conform tradiției armene, unul central și două secundare amplasate în nișe laterale, fiecare cu masă de piatră. În mijlocul naosului se află piatra de mormânt a lui Agopșa Vartan, considerat întemeietorul bisericii, cu o inscripție datată în anul 1602 după era armeană.

Turnul-clopotniță se află pe latura estică, are bază pătrată și poartă la intrare anul 1606. A fost proiectat inițial cu o intrare boltită, ulterior închisă.

Clădirea de pe latura vestică a servit drept sediu pentru Episcopia armeană din Suceava. La parter se află un gang boltit, două chilii și intrarea în incintă, iar la etaj paraclisul „Sfânta Maria” și alte încăperi. Etajul al doilea al aripii sudice este o adăugare ulterioară, vizibilă prin diferențele de decor.

Paraclisul „Sfânta Maria” are structură moldovenească, este decorat cu rozete și motive sculptate, și este acoperit de o mică turlă octogonală cu ferestre pe cele patru laturi. Sub streașină, clădirea este înconjurată de un brâu de cărămizi zimțate.

Întregul ansamblu a beneficiat de lucrări de consolidare începând cu anul 1994.

Restaurarea complexului

Între 1954 și 1956 au avut loc cercetări arheologice care au arătat că fundațiile bisericii, clădirea vestică și zidul de incintă datează din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În aceeași perioadă au fost descoperite și urme de locuire din secolele XV–XVII. Între 1957 și 1965, o parte din complex a fost restaurată, iar zidurile deteriorate au fost reconstruite. Urmele lucrărilor se văd și azi, printr-o dungă albă pe cărămizile zidului de incintă.

Un nou proces de restaurare a început în 1994, însă avansul a fost lent din cauza finanțării reduse. Biserica a fost văruită, iar la turnul-clopotniță s-a montat un acoperiș de tablă.

Zona a fost afectată și de probleme de teren. Versantul Zamca a cedat la un moment dat, prăbușindu-se o porțiune de deal la mică distanță de zidurile mănăstirii. Specialiștii au atras atenția că infiltrațiile de apă din șanțurile de apărare pot duce la noi alunecări, ceea ce ar pune în pericol o parte semnificativă din ansamblu.

Biserica „Sf. Auxentie” a fost resfințită pe 14 august 2004, după un deceniu de lucrări finanțate de Ministerul Culturii.

Astăzi, complexul are ziduri consolidate și acoperite, iar turnul clopotniță și paraclisul au fost restaurate. Nu există viață monahală permanentă, dar se țin slujbe săptămânal și are loc un important pelerinaj de Sfânta Maria.

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”