Locații în apropiere de București în care te simți ca la mare. Lacuri și plaje la mai puțin de o oră de Capitală

sezlong plaja mare
Shutterstock

Există câteva locuri în apropiere de București unde te poți bucura de plajă, apă și o atmosferă de vacanță, dacă nu reușești să ajungi vara asta la mare. 

La mai puțin de o oră de Capitală, găsești lacuri amenajate, plaje cu nisip, lagune artificiale și complexe de agrement ideale pentru o zi de relaxare. Iată câteva dintre cele mai cunoscute lacuri și plaje de lângă București.

Plaje de nisip la un pas de București. Locurile unde te simți ca la mare

Dacă vrei să petreci o zi la plajă, dar nu ai timp să mergi până pe litoral, există mai multe locuri aflate la cel mult o oră sau două de București unde poți găsi nisip, apă și o atmosferă de vacanță.

Lagoon Park București

Lagoon Park București este una dintre cele mai noi atracții. Complexul are o lagună artificială cu apă turcoaz, o plajă cu nisip alb, două restaurante și un beach bar. Cei care vor mai multă distracție pot încerca și sporturile nautice disponibile aici. Programul este zilnic, între orele 09:00 și 21:00. Locația se află pe Strada Coralilor 18, în nordul capitalei.

Tarife de Acces

  • Bilet pe oră, valabil luni-duminică – 40 lei
  • Bilet de o zi pentru un adult – 175 lei
  • Bilet de o zi pentru elevi/studenți - 120 lei
  • Bilet de o zi pentru un copil <14 ani - 80 lei
  • Bilet de o zi pentru un copil < 110cm(maximum 1 copil per adult) - gratuit

Aqua del Mar, Domeniile Săftica

Aqua del Mar, din cadrul Domeniilor Săftica, este o altă variantă aflată foarte aproape de București. Complexul are piscină, plajă cu nisip, șezlonguri, baldachine, restaurant și bar. Este situat în Săftica, la aproximativ 10 kilometri de Capitală și este ideal dacă vrei o evadare de la agitația din oraș.

Prețuri:

luni – vineri:

•  70 lei – adult, copil >14ani

•  50 lei – copil 7-14 ani

•  Gratis – copil <6 ani – fără șezlong

sâmbătă – duminică: 

•  100 lei – adult, copil >14ani

•  70 lei – copil 7-14 ani

•  Gratis – copil <6 ani – fără șezlong

În preț este inclus un șezlong de persoana. Se asigură o umbrelă la 4 șezlong-uri. 

Samskara Beach

Samskara Beach, din județul Călărași, este la aproximativ 115 kilometri de București. Pentru a ajunge pe plajă trebuie să traversezi Dunărea cu bacul, călătoria durând doar câteva minute. Plaja este amenajată cu șezlonguri, umbrele, cabine de schimb și dușuri, iar pe mal există un restaurant și câteva căsuțe unde te poți caza. Apa este potrivită pentru înot, însă curenții pot fi puternici, așa că este recomandată prudență.

Program plajă

•        Luni – Marți: Închis

•        Miercuri – Duminică: 08:30 – 20:30

Program catamaram

•        Curse din 15 în 15 minute

•        Prima cursă: 08:30

•        Ultima cursă dus: 19:30

•        Ultima cursă întors: 20:30

Prețuri

·      Cu prosopul propriu pe nisip - 25 lei / persoană

·      Cu șezlong - 50 lei / persoană

·      Umbrelă + 2 șezlonguri - 100 lei / 2 persoane

·      Copii 0–14 ani (însoțiți de un adult), fără șezlong - 5 lei / copil

Miercuri și joi, accesul este gratuit pentru:

  • copii 0–14 ani (însoțiți de un adult)
  • pensionari

Tarif de după-amiază (după ora 16:00)

·      După ora 16:00, tarifele pentru accesul la plajă se reduc:

·      Cu prosopul propriu pe nisip - 15 lei / persoană

·      Cu șezlong - 25 lei / persoană

·      Umbrelă + 2 șezlonguri - 50 lei / 2 persoane

·      Copii 0–14 ani (însoțiți de un adult), fără șezlong - 5 lei / copil

TRQZ Lake

TRQZ Lake, din comuna Gorgota, este un complex construit în jurul unui lac cu apă albastră și plajă amenajată. Pe lângă relaxare, vizitatorii pot practica mai multe sporturi nautice, precum stand-up paddle, caiac, hidrobicicletă, jetski, banana ride sau tubing. Pentru a evita aglomerația, accesul se face, de regulă, pe bază de rezervare.

Prețuri

Acces în timpul săptămânii (marți-vineri):

•        Adult: 35 lei

•        Copiii <8 ani: acces liber

Acces în weekend (sâmbătă-duminică):

•        Adult: 60 lei

•        Copiii <8 ani: acces liber

Tarifele de acces includ exclusiv intrarea în parc. Orice altă formă de activitate sau serviciu se achită separat.

Ce trebuie să ai în bagaj când vizitezi un spațiu de agrement

Dacă plănuiești o zi la plajă, este bine să ai la tine câteva lucruri esențiale: cremă cu protecție solară, o pălărie cu boruri largi, o sticlă reutilizabilă pentru apă, un prosop de plajă sau un pareo, ochelari de soare cu protecție UV, o carte sau muzică și o gustare ușoară. Acestea te vor ajuta să stai confortabil și să te protejezi de soare pe tot parcursul zilei.

Protecție solară

Nu uita să iei cu tine o cremă cu spectru larg și un factor de protecție ridicat (SPF), care protejează pielea împotriva razelor UV. Alege o variantă rezistentă la apă și reaplică produsul la fiecare două ore, mai ales după ce ai înotat sau ai transpirat. O pălărie cu boruri largi și o pereche de ochelari de soare cu protecție UV completează protecția împotriva soarelui.

Costum de baie și prosop

Costumul de baie și prosopul sunt nelipsite din bagajul pentru piscină. Alege un costum confortabil, potrivit pentru înot, și un prosop suficient de mare și absorbant, pe care îl poți folosi atât pentru a te usca, cât și pentru a sta pe șezlong. Dacă intenționezi să petreci întreaga zi la piscină, poate fi util să ai și un prosop de rezervă.

De regulă, spațiile de agrement au o politică destul de clară cu privire la mâncare și băutură din afara locației, așa că nu trebuie să iei cu tine gustări. Poți găsi în interiorul locațiilor mâncare și băutură. De asemenea, dacă nu vrei să asculți muzica din locații, poți să îți iei căștile la tine sau o carte pentru relaxare.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
Gettyimages 2166050700
Plaje din Emiratele Arabe Unite și Oman, afectate de poluarea cu petrol. Mai multe agenții de turism au anulat vacanțele
Vacanțele în destinații populare precum Emiratele Arabe Unite și Oman riscă să fie afectate, în sezonul rece, de situația instabilă de securitate și de poluarea masivă cu petrol a apelor din regiune. 
Gettyimages 1927395493
Orașul medieval cu un târg de Crăciun de poveste, acoperit de zăpadă. Ce îi așteaptă pe vizitatori
Unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa se deschide la sfârșitul lunii noiembrie și promite o atmosferă de poveste.
Gettyimages 887598374
Un oraș din Europa și-a mutat sărbătorile sub pământ. Două peșteri se transformă în târguri de Crăciun în fiecare iarnă
Într-un oraș din Olanda, târgurile de Crăciun nu sunt organizate doar în piețe și pe străzi, ci și sub pământ. Două peșteri vechi sunt transformate în piețe de sărbători, iar una dintre ele găzduiește cel mai mare târg de Crăciun subteran din Europa.