Liniștea a devenit o atracție turistică. Care sunt cele mai liniștite zone din România

×
Publicitate

Liniștea a devenit o atracție turistică în agitația din jurul nostru, iar unele zone din România își propun să o valorifice.

Autoritățile din Brașov au apelat, în acest scop, la ajutorul finlandezilor, care au deja experiență. Ei au delimitat și etichetat zonele de liniște, foarte căutate de cei care vor să scape de stres și să se relaxeze cu adevărat.

Toată lumea caută linişte în vacanţă, iar unii sunt gata să plătească în plus dacă li se garantează că o vor avea. Finlandezii au înţeles asta şi au măsurat nivelul de zgomot.

Alina Szasz, managerul public al județului Braşov: "Ei au definit zone extinse de pădure sau de natură în care au măsurat nivelul de decibeli, în acele zone sunt pensiuni care promovează aceste servicii ca produse".

Liisa Bergius, coordonator al proiectului ThreeT în centrul Finlandei: "Finlanda este ţara cu populaţia cea mai spaţială din Europa, aşa că este uşor să găseşti linişte şi calm la noi în natură. Dar dacă vă uitaţi la harta făcută de Biroul European de Mediu, putem observa că sunt şi alte zone cu potenţial de a deveni zone de linişte, cum ar fi cele din Polonia, Braşov, în România, iar în Nordul Italiei, zona Toscana".

Judeţul Braşov a obţinut finanţare europeană pentru a implementa un proiect pilot privind înfiinţarea zonelor de linişte ca atracţie turistică.

Pe Valea Hartibaciului, în judeţul Sibiu, oamenii experimentează fără să-şi dea seamă acest gen de turism. Acolo unde gălăgia provocată de trafic, industrie şi activităţi recreative dispare, animalele încep să umble nestingherite în apropierea oamenilor.

Turistă: "E uimitor! Într-un singur cuvânt e uimitor! Pajişti cu iarbă cum nu am văzut vreodată în viaţa mea, atât de multe plante doar într-un singur loc, insecte".

Cei care caută liniştea nu au voie să o tulbure atunci când o găsesc. Aşadar, turiştii ar trebui să respecte unele reguli.

Drumeţia începe de la uşă, spun finlandezii. Deci turiştii ar trebui să renunţe la scurtele deplasări cu maşina. Iar cei care vor să asculte muzică, o pot face cu ajutorul caştilor sau în propria cameră.

Proprietarul unui complex de căsuţe din satul Peştera, judeţul Braşov, le oferă turiştilor trusa de picnic, pentru a mânca în natură.

Bogdan Letca, proprietar de complex de căsuţe și corturi: ”Nu avem vecini nu sunt maşini, ATV-uri care acum sunt la modă, pur şi simplu dacă ai o carte bună, o cafea, beneficiezi de linişte în totalitate".

Potrivit specialiştilor, zgomotul este al doilea factor de mediu care provoacă îmbolnăviri, după particulele fine din atmosferă. Anual, ţările din vestul continentului pierd un milion de ani de viaţă doar din cauza gălăgiei constante provocate de traficul rutier. 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
62176894
Tot mai mulți oameni își cumpără teren sau case în satele românești. Delta Dunării este la mare căutare

Sunt tot mai mulți cei care își caută liniștea și fericirea departe de agitația și poluarea din marile orașe. Își cumpără teren sau case în satele românești și descoperă acolo o viață tihnită.

62192015
Numărul rezervărilor pe litoral s-a dublat față de acum o lună. Turiștii au puține restricții

Vremea caldă și relaxarea măsurilor îi îmbie pe turiști să meargă la mare. Doar că mulți se întreabă în ce condiții pot veni în vacanță, dacă sunt primiți și cei nevaccinați și ce se întâmplă cu copiii.

62188602
Programul “Litoralul pentru Toţi” începe vineri: Peste 50 de hoteluri participante. Care sunt tarifele pe noapte

Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte, prin programul ”Litoralul pentru Toţi”, care se desfăşoară începând de vineri şi până în 20 iunie, informează News.ro. 

Recomandări
62584237
Ţintă aeriană detectată lângă graniţa României. Două aeronave F-18 au fost ridicate şi a fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea

O ţintă aeriană a fost detectată în noaptea de marţi spre miercuri, la est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, anunţă Ministerul Apărării.

62589455
CCR decide azi în disputa dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale de 4,8 miliarde de lei pentru magistrați

CCR ar urma să decidă miercuri asupra conflictului dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

62574023
Profesorii români se plâng de salarii, dar au un program mult mai lejer față de alte state. Doar bulgarii lucrează mai puțin

Școala din România este un mediu al paradoxurilor în care 6 din 10 profesori spun că sunt mulțumiți de salarii și, în același timp, se plâng că profesia lor a decăzut în societate.