Cetatea din România învăluită în cele mai întunecate legende. Cum ajungi aici și ce mistere o fac atât de interesantă
Cetatea Ardud se află în județul Satu Mare și este una dintre cele mai puternice fortificații ale Transilvaniei. Cetatea este învăluită într-o legendă interesată care circulă până în zilele noastre.
Fortăreața a fost refăcută în urmă cu mai mulți ani din fonduri europene, iar astăzi este vizitat de mulți turiști care ajung în Satu Mare, atrași de poveștile de ici și de istoria care învăluie această cetate.
De asemenea, acest loc se numără în prezent printre obiectivele turisitce din Satu Mare pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în zonă.
Cetatea Ardud - istoric
Ardud, denumită în maghiară Erdod și în germană Erdeed, își trage numele de la vechile păduri care acopereau regiunea înconjurătoare. Orașul are o istorie îndelungată, atestată documentar încă din anul 1215, când apare menționată sub numele de Herdeud.
Primele dimensiuni ale Cetății Ardud și momentul începerii și finalizării construcției sunt consemnate pentru prima dată în 1518.
Biserica Romano-Catolică din Ardud, ridicată de Bartolomeu Dragfi în 1482, a fost restaurată în urma distrugerilor provocate de armatele turcești în 1565, după ce familia Karoly a preluat domeniul și implicit biserica.
În perioada medievală, Ardudul a cunoscut o viață economică prosperă, care a susținut existența cetății și a garnizoanei sale.
Administrând un teritoriu considerabil, Ardudul număra în 1566 trei târguri și 56 de sate.
Cu sosirea familiei Karoly în 1726, Ardudul a fost colonizat de șvabi, intrând într-o nouă eră. În 1898, călugărițele catolice au preluat școala de fete și au înființat o grădiniță, iar în 1901 s-a terminat construcția școlii pentru băieți, sub tutela Bisericii Romano-Catolice.
Comunitatea șvabilor a întemeiat în 1905 prima societate de credit, iar în 1929 s-a înființat o filială a Băncii Șvăbești din Timișoara.
Biserica Greco-Catolică din Ardud s-a constituit în 1907, la inițiativa protopopului Ludovic Mărcuș, iar în 1923 preotul greco-catolic Petru Hertzeg s-a stabilit la Ardud. După Primul Război Mondial, Ardudul a devenit parte a Regatului României.
În 2006, Ardudul a primit statutul de oraș, marcând un nou capitol în evoluția sa. Astăzi, Cetatea Ardud este un obiectiv turistic la mare căutare de turiștii care ajung în zonă.
Legenda Cetății bântuite
Cetatea Ardudului nu este doar învăluită de istorie, ci este înconjurată de mister și povești înspăimântătoare, dar tocmai acestea o fac și mai atrăgătoare.
Legenda care o înconjoară se leagă de figura istorică a prințesei Vilma, fiica principelui Francisc Rákóczi al II-lea.
Legenda Cetății Ardud se leagă de tainele unui tunel întunecat care se spune că făcea legătura între cetate și Castelul din Carei.
Povestea își are rădăcinile în strategiile armatei austriece care, incapabilă să înfrunte curuții, a trimis un ofițer chipeș pentru a seduce fiica principelui Rakoczi.
Prințesa Vilma, răvășită de dragoste, i-a dezvăluit secretul tunelului. Dar trădarea ei a dus la prinderea tatălui ei, prințul, care, într-o încercare disperată de a scăpa, a intrat în tunel, blestemând-o pe fiica sa.
Legenda spune că fantoma prințesei Vilma bântuie încă tunelul și poate fi eliberată doar de un tânăr curajos, capabil să treacă de trei probe dificile.
În cadrul acestei legende, se vorbește și despre biserica din Acâșâ.
O bijuterie a regiunii, Biserica din Acâș, construită acum peste 800 de ani, are și ea o poveste tulburătoare care îi intrigă pe localnici și turiști.. Deși are mai mult de opt secole vechime, rămâne netencuită, iar mortarul nu se leagă de cărămida din care este construită.
Toate încercările de a aplica tencuială au eșuat, iar toate blestemele aruncate asupra bisericii, inclusiv cele ale călugărilor alungați în timpul Reformei lui Martin Luther, au condamnat-o să rămână așa pentru totdeauna.
O altă legendă spune că, pentru a se proteja de invazie, turcii au respectat lăcașurile de cult care aveau semiluna islamică. Din acest motiv, se spune că turcii nu au atacat biserica din Acâș în timpul distrugerii din 1642.
Cum ajungi la Cetatea Ardud din Satu Mare
Pentru a ajunge la Cetatea Ardud din Satu Mare, există mai multe opțiuni convenabile și accesibile:
Drumul dintre Satu Mare și Ardud poate fi parcurs cu ușurință cu mașina personală. Cetatea Ardud este situată la aproximativ 18 km sud de centrul municipiului Satu Mare, pe Drumul European E81 / Drumul Național 19A. Drumul oferă o legătură directă către Ardud, facilitând accesul călătorilor.
Totodată, există rute regulate de autobuz sau microbuz care leagă Satu Mare de Ardud. Acestea oferă o alternativă perfectă și la îndemână pentru cei care preferă să călătorească cu transportul public sau nu dețin o mașină.
Cam 20 de kilometri sunt între Satu Mare și Ardud, pe E81. Turnul cetății se vede din depărtare și există autocare care te lasă la baza dealului, urmând ca 50 de metri să îi parcurgi la deal.
Program și tarife de vizitare la Cetatea Ardud
Cetatea Ardud este deschisă pentru vizitare conform următorului program:
· Luni până Vineri: 8.00 - 16.00
· Sâmbătă și Duminică: 10.00 - 18.00
Tarifele sunt următoarele:
· Adulți: 10 lei/persoană
· Elevi și studenți: 7 lei/persoană
· Grup organizat (minim 16 persoane) - reducere 20%
De asemenea, există reduceri și gratuități disponibile pentru anumite categorii de vizitatori:
Pensionari, persoane cu dizabilități și veteranii de război: acces gratuit
Pentru fotografiat și filmat, se aplică următoarele tarife:
· Fotografiat incintă în scop științific sau turistic - 80 de lei/h
· Filmat incintă în scop științific sau turistic - 110 lei/h
· Ședință foto evenimente - 110 lei/h
· Taxa închiriere Turn principal I - 150 lei/h
· Taxa închiriere Turn secundar II - 150 lei/h
· Taxă închiriere curte - 300 lei/h
Alte atracții și obiective turistice din Satu Mare
Satu Mare este unul dintre cele mai frumoase județe din România. Iată câteva obiective turistice de neratat de aici:
Castelul Karolyi din Carei
Castelul Karolyi din Carei este un monument istoric care datează încă din anul 1482, când a fost construit pentru Karoly Laszlo.
După renovarea sa, castelul a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Satu Mare. Aici poți explora muzeul de istorie al orașului, muzeul de științe ale naturii și o bibliotecă. În plus, parcul dendrologic din jurul castelului este un loc ideal pentru plimbări și sesiuni foto.
Cripta familiei Karoly din Căpleni
La mai puțin de 5 km de Carei, în localitatea Căpleni, poți vizita cripta familiei Karoly. Aici se găsesc sarcofagele membrilor familiei, un altar sculptat în marmură de Carrara și o sculptură ce ilustrează răstignirea Mântuitorului. De asemenea, poți admira blazonul original al familiei, cusut cu fir de aur acum mai bine de două secole.
Țara Oașului
Negrești-Oaș, capitala Țării Oașului, este un loc fascinant care păstrează tradițiile și stilul specific zonei. Aici poți vizita Muzeul Țării Oașului și Muzeul Satului în aer liber, unde poți vedea cultura și obiceiurile locale. De asemenea, te poți bucura de arhitectura specifică zonei și cu puțin noroc poți participa la festivaluri de muzică populară.
Piața din Satu Mare
Satu Mare găzduiește o serie de obiective turistice interesante, printre care Muzeul Județean, Muzeul de Artă, Palatul Administrativ și Biserica Reformată cu lanțuri. Tot aici vei găsi și Biserica Romano-Catolică, o clădire istorică ce găzduiește o expoziție de haine bisericești, potire, picturi și sculpturi. Turnul Pompierilor este un alt punct de atracție, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului.