De la căsuțe plutitoare, până la hoteluri inspirate din estetica japoneză, ori cu design Nordic, toate sunt gândite să vă asigure un sejur special.
Corespondent ȘtirileProTV: Mă aflu chiar în portul Tomis, unde sunt ancorate două căsuțe plutitoare. Mai precis, mă aflu pe terasa de la etaj, unde există un loc de luat masa, un colț pentru cafeaua de dimineață, dar și un jacuzzi încălzit, ca să țină loc de îmbăiere în mare. La parter se află dormitoarele, baia și un living, toate însumând 44 de metri pătrați - cam cât o garsonieră mare. În port mai sunt însă ancorate și oferite spre închiriere și alte ambarcațiuni de mici dimensiuni pe care turiștii se pot caza. Iar de-a lungul litoralului au fost deschise recent unități de cazare care îi pot surprinde plăcut. Cum ar fi, de exemplu, căsuțe modulare amplasate direct pe nisip, oaze de relaxare decorate cu mare atenție sau concepte rar întâlnite la noi în țară, de inspirație Zen.
Fiecare căsuță din portul Tomis are două dormitoare cu paturi supraetajate, baie, bucătărie complet utilată și living. Priveliștea e atât către port, cât și către mare.
O noapte de cazare costă în jur de 1.200 de lei, pentru patru persoane.
Cazări în stil japonez sau scandinav
Mergem spre sud și oprim pe fâșia de pământ dintre cele două Eforii. Aici, într-un boutique hotel, arhitectura urmează principiile wabi-sabi - un concept japonez care caută frumosul în imperfecțiuni și dă valoare lucrurilor simple. Sunt 8 spații de cazare cu ieșire pe plajă.
Diana Diaconu – manager hotel: „Dormitorul este în culorile nisipului și culorile plajei, drept dovadă avem terasa și imediat se poate călca pe nisip.”
În timpul săptămânii, o noapte de cazare costă 1.200 de lei, iar în weekend, pentru două nopți, oaspeții vor da 3.700 de lei.
Fată: „Este un concept unic cred eu la Marea Neagră, te duce cumva cu gândul la coasta de sud a Franței sau a Greciei.”
Noi mergem mai departe până în Vama Veche, unde pe alei umbrite de mesteci și pini ornamentali atmosfera devine nordică. Camerele sunt decorate minimalist, în stil scandinav. Oaspeții achită aici 700 de lei pe noapte și au micul dejun inclus plus acces la piscină.
Oana Tiboi – manager hotel: „Fiecare cameră are gândit câte un alt spațiu exterior în care să ieși. Practic, niciodată nu ieși într-un spațiu comun, ieși în alt spațiu privat.”
Camerele sunt decorate minimalist, în stil scandinav.
Băiat: „Îmi place foarte mult, pare că oferă o experiență, te încadrează într-o poveste și mă face să uit de treabă, de toate chestiile.”