Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul. În apropiere este lacul cu forma de harta României

62436305
Shutterstock

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe nume Borșa. Se află la o altitudine de 673 de metri deasupra nivelului mării și este una dintre cele mai lungi așezări din țară - are 52 de kilometri.

Stațiunea din Maramureș este una cunoscută în România, atât din punct de vedere turistic, cât și datorită tratamentelor și a izvoarelor de ape minerale bicarbonatate, calice, magneziene, feruginoase, ideale pentru tratarea afecțiunilor renale și a căilor urinare.

Unde se află și cum ajungi în Borșa

Borșa este situată la extremitatea estică a județului Maramureș, la baza Masivului Rodna. Altitudinea localității variază între 617 m în Valea Hotarului, 673 m în centrul orașului și 823 m în complexul turistic Gura Fântânii.

Această frumoasă localitate se întinde pe o suprafață generoasă de 47.482 hectare, fiind una dintre cele mai întinse așezări din țară. Lungimea sa, măsurată de-a lungul șoselei care o traversează, începând de la Valea Hotarului până la Gura Țibăului (Râul Țibău), atinge 52 km.

Accesul în Borșa este asigurat de către drumurile naționale DN18 și DN17C. DN18 leagă localitatea de Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeul de Sus, Moisei, Prislop (Maramureș), și Șesuri, traversând Pasul Prislop și conectându-se la DN17 care duce către Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, și Bistrița. DN17C face legătura cu Bistrița, Năsăud și Dej.

Altă variantă este să mergi cu autocarul, existând curse regulate.c

Borsa

Apele termale din Borșa

Studiile efectuate asupra apelor minerale din județul Maramureș în anii 1977 și 2006 au relevat că pe teritoriul Borșei sunt cunoscute și analizate 64 de surse de ape minerale. În timp, unele dintre acestea au dispărut din diverse motive, cum ar fi efectele viiturilor, construcțiile industriale sau extinderea localității.

Pe teritoriul orașului Borșa există aproximativ 20 de izvoare, dispuse în linie aproape continuă, de obicei la contactul dintre formațiunile cristaline și cele eruptive.

Un aspect semnificativ îl constituie prezența izvoarelor cu ape minerale carbogazoase sau conținând fier, calciu și magneziu, în jurul cărora s-au dezvoltat importante stațiuni balneo-climaterice.

Acestea sunt recomandate în tratarea diverselor afecțiuni cronice, precum bolile tubului digestiv, bolile renale, nevrozele astenice și tulburările respiratorii.

Un alt element deosebit este gazul terapeutic mofetic, prezent în Complexul Turistic Borșa, situat la o altitudine de aproximativ 800 m.

Acest gaz, cu conținut ridicat de CO2, este o resursă naturală rară și are efecte benefice în tratarea bolilor cardiovasculare, reumatismului, inflamațiilor cronice, reglarea activității respiratorii și echilibrarea sistemului nervos central. Tratamentul mofetic este considerat eficient și în alte afecțiuni, cum ar fi reactivarea tiroidei hipofuncționale și reglarea tulburărilor metabolice.

Cercetările efectuate au demonstrat că gazul carbonic de la Fântâna-Borșa dispune de un debit considerabil și o calitate superioară, făcându-l o alegere ideală pentru tratamentul diverselor afecțiuni și pentru menținerea sănătății generale.

Borsa

Obiective turistice în Borșa

Orașul Borșa nu este doar un loc în care apele termale vindecă diferite afecțiuni, ci este și o destinație turistică fermecătoare, cunoscută pentru peisajele sale montane și obiectivele turistice variate.

Datorită reliefului său diversificat și a bogăției naturale, Borșa oferă numeroase atracții.

Vârful Pietrosu

La o altitudine de 2303 de metri, vârful Pietrosu oferă priveliști magnifice asupra întregii regiuni. La poalele sale se află Lacul Iezer, cu forma sa care amintește de harta României, un loc perfect pentru o plimbare relaxantă în natură.

Borsa

Mănăstirea Moisei și Monumentul Eroilor

Pentru cei interesați de istorie și spiritualitate, vizita la Mănăstirea Moisei este obligatorie. Aici, vei descoperi o bogată istorie religioasă. Totodată, Monumentul Eroilor Moisei aduce în atenție un important episod din trecutul localității, oferind ocazia de a cinsti memoria celor căzuți în luptă.

Biserici de lemn

Borșa este renumită și pentru frumusețea bisericilor sale de lemn, cu picturi și decorații deosebite. Aceste lăcașe de cult păstrează spiritul tradițional și sunt mărturii ale istoriei și culturii locale.

Mofete terapeutice

Pentru cei în căutare de relaxare și vindecare, mofetele terapeutice din Complexul Turistic Borșa sunt o alegere excelentă. Aici, poți beneficia de tratamente cu gaze cu conținut ridicat de CO2, recunoscute pentru efectele lor benefice asupra sănătății cardiovasculare și a altor afecțiuni.

Cascada Cailor și Lacul Știol

Pentru o incursiune în mijlocul naturii sălbatice, nu rata o vizită la Cascada Cailor, una dintre cele mai spectaculoase cascade din România. Drumul către această minunăție naturală oferă ocazia de a admira peisajele mărețe ale Munților Rodnei.

Lacul Știol este o altă destinație minunată pentru iubitorii de natură. Ascensiunea ușoară până la acest lac glaciar te va răsplăti cu priveliști de neuitat și momente de liniște și contemplare.

Borsa

Pasul Prislop și obiectivele sale

Pasul Prislop este un punct de trecere mpresionant situat la cea mai mare altitudine din Carpații Orientali. Aici, poți vizita Muzeul Rădăcinilor și să te bucuri de peisajele magnifice de aici.

Mănăstirea Pietroasa și Biserica de lemn Sfinții Arhangheli sunt alte două atracții populare în zona Pasului Prislop, oferind o incursiune în istoria și spiritualitatea locului.

Pârtiile de ski și telegondola

Pentru cei pasionați de sporturi de iarnă, Pârtia olimpică din Borșa este locul ideal pentru distracție și aventură. Cu pârtii variate și moderna telegondolă care leagă complexul turistic de pârtiile de schi, Borșa devine o destinație de neuitat pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Băile Borșa

Băile Borșa se află la o altitudine de 850 de metri. Stațiunea este ideală pentru sporturile de iarnă, dispunând de două pârtii de dificultate medie, fiecare având instalație de transport pe cablu.

Borsa

Tot aici găsești izvoare de apă minerală: în total 20 de surse - pe Valea Țâșla: Izvorul Baritina din fața Văii Vinișoru, Izvorul La Ciuroi, Izvorul din Groată (Galeria Alexandru), Izvorul Colbu.

Oamenii vin aici pentru a își trata afecțiuni ale tubului digestiv, rinichilor și căilor urinare, dar și afecțiuni ale aparatului locomotor și ginecologice, datorită apelor minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calice, magneziene și termale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera unui tricolor, postare de cinci stele pe rețelele sociale: ”Strălucești! Ești superbă”
FOTO Partenera unui tricolor, postare de cinci stele pe rețelele sociale: ”Strălucești! Ești superbă”
Citește și...
Cele 10 tipuri de restaurante pe care să le vizitezi în Italia. Unde se mănâncă cea mai bună mâncare

Restaurantele pe care le vei găsi în Italia reflectă nu doar diversitatea gastronomică locală, ci și tradițiile care definesc modul în care italienii iau masa. Fiecare categorie are propriul stil, meniu și atmosferă. 

Ce poți face dacă ți-ai pierdut bagajul de avion. Despăgubiri pe care le poți primi

Pierderea bagajului în timpul unui zbor este o situație neplăcută, dar există proceduri clare și drepturi de care poți beneficia ca pasager.

Insula italiană despre care turiștii spun că e mai frumoasă decât Capri. Această destinație are peisaje de poveste

Adesea comparată cu celebra Capri, Ischia este descrisă de mulți turiști drept o alegere chiar mai spectaculoasă, datorită combinației dintre peisaje naturale spectaculoase, ape termale și sate autentice, încă neatinse de turismul de masă. 

Recomandări
Ce rol ar putea avea România în Strâmtoarea Ormuz. „Nu va fi o acțiune militară”

Chiar în timp ce liderii occidentali discutau cum să securizeze navigația prin Strâmtoarea Ormuz, Iranul a provocat surpriza, anunțând că a deschis strâmtoarea pentru toate navele comerciale. 

Bolojan poate rămâne premier și dacă iese PSD din Guvern. Fost judecător CCR: „Rotește miniștri. Poate să stea și doi ani”

Premierul Ilie Bolojan răspunde atacurilor lansate de social-democrați, care îi cer demisia din fruntea Guvernului și spune că a aprins becul în cămara cu șobolani.

Marile companii aeriene au anulat din curse, inclusiv spre România. Mulți evită să își planifice de acum vacanțele

Primele mari companii aeriene, precum Lufthansa, KLM sau SAS Scandinavian Airlines, au anulat deja mai multe curse. În acest context tensionat, mulți români evită să își mai planifice o vacanță.