Este vorba despre Aghireșu și lacul artificial cu o culoare intensă, aproape ireală, cunoscut drept Laguna Albastră. Format pe locul unei foste exploatații de caolin, lacul s-a umplut în timp din ape pluviale și izvoare subterane, iar particulele fine de argilă dau apei nuanța turcoaz spectaculoasă. Iată cum ajungi aici și ce poți vedea.
Cum ajungi în Aghireșu
Indiferent că vrei să vizitezi comuna Aghireșu sau doar Laguna Albastră, iată cum să ajungi în această parte a țării:
Accesul către Aghireșu se face din Cluj-Napoca, existând mai multe variante, în funcție de traseul ales și de locul din care pornești.
Prima opțiune este ruta Cluj-Napoca – Baciu – Gârbău – Aghireșu Fabrici. O alternativă este traseul Cluj-Napoca – Gilău – Căpușu Mare – Gârbău – Aghireșu Fabrici.
Pe același drum, după localitatea Păniceni, se poate face dreapta spre Cabana Leghia, continuând prin satul Leghia – Aghireșu Sat – Aghireșu Fabrici.
Există și două variante principale în funcție de preferințe. Varianta mai lungă, dar cu drum mai bun (aproximativ 48 km), presupune ieșirea din Cluj pe DN1 spre Oradea, iar la 5-6 km după Căpușu Mare se face dreapta spre Cabana Leghia, cu direcția Aghireșu Fabrici.
Varianta mai scurtă, dar cu drum mai dificil (aproximativ 35 km), urmează E81 spre Zalău, iar la 5-6 km de Baciu se face stânga pe sub pod spre Gârbău și Aghireșu.
Ca să ajungi la Laguna Albastră, când ai ajuns în Aghireșu Fabrici, traseul continuă din centrul localității, pe lângă clădirea BRD. Se merge înainte, se traversează calea ferată, apoi se urmează drumul drept aproximativ 3-4 kilometri.
Drumul devine mai dificil, iar la final se ajunge în zona dealurilor de steril, unde trebuie lăsată mașina.
De aici, accesul se face pe jos, pe o distanță de aproximativ 300-400 de metri, spre dunele de nisip. În zonă nu există indicatoare clare, așa că orientarea se face urmând traseele deja formate sau cerând indicații localnicilor.
Laguna Albastră
Cel mai impresionant lac din județul Cluj se numește Laguna Albastră și culoarea lui impresionează pe oricine. Este asemănat cu Marea Mediterană datorită nuanței sale naturale.
Culoarea vine de la sedimentele și prezența de caolin, o rocă argiloasă albă. Se află în comuna Aghireșu și s-a format pe o carieră de nisip.
Anterior, cariera era deținută de vechea mină de caolin din zonă și de-a lungul timpului, apa acumulată din izvoarele subterane și din plus a dus la formarea lagunei albastre a Clujului. În plus, lacul este înconjurat de stufăriș, lucru care adaugă la atmosfera de sălbăticie și cadru natural din jurul lacului.
Pentru că este înconjurat de dune de nisip modelate de ploi și de un relief neobișnuit pentru zonă, locul în care este lacul dă impresia unui peisaj exotic, care te face să uiți că ești, de fapt, într-o comună din județul Cluj-Napoca. Deși nu este un lac natural și a trecut prin transformări de-a lungul anilor, inclusiv perioade în care a secat, Laguna Albastră este și astăzi una dintre cele mai vizitate obiective turistice din Ardeal.
Satul și comuna Aghireșu - istoric
Aghireșu este un sat din comuna cu același nume, aflat în județul Cluj. Localitatea, cunoscută în maghiară ca Egeres și în germană ca Erldorf, este atestată documentar încă din anul 1263. În Evul Mediu era o așezare preponderent maghiară și a aparținut Abației Benedictine de la Cluj-Mănăștur.
Comuna Aghireșu este formată din 11 sate: Aghireșu, Aghireșu-Fabrici (reședința), Arghișu, Băgara, Dâncu, Dorolțu, Inucu, Leghia, Macău, Ticu și Ticu-Colonie.
Zona este amplasată în Dealurile Clujului, la o altitudine de aproximativ 447 de metri, pe cursul superior al râului Nadăș și se învecinează cu județul Sălaj la nord și cu comunele Căpușu Mare, Izvoru Crișului, Gârbău și Gilău.
Teritoriul este locuit din timpuri foarte vechi. Descoperirile arheologice indică urme din neolitic, precum un topor de piatră șlefuită găsit în zona Leghia.
De asemenea, au fost identificate și vestigii din epoca bronzului (2200–2000 î.Hr.), dar și o așezare dacică datată din perioada lui Burebista și Decebal. Totodată, în punctul „Căpranța” a existat o așezare romană importantă, unde s-au descoperit inscripții, monede și materiale de construcție, inclusiv cărămizi ștampilate de Legiunea a XIII-a Gemina. Se presupune că prin zonă trecea un drum roman care lega Napoca de Porolissum, conform cluj.com.
Ce să vizitezi în Aghireșu
Aghireșu include mai multe situri istorice, unele clasate ca monumente: așezarea fortificată de pe Dealul Tucaș, situl de la „La Stoguri” din perioada La Tène și vestigiile romane de la „Căpranța” și „Iarba Căprenții”.
Alte obiective pe care le poți vizita sunt Biserica Reformată-Calvină, construită între secolele XIII–XV, inițial romano-catolică, cu elemente gotice și influențe renascentiste, dar și biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ridicată în 1780.
Ruinele castelului Bocskay din Aghireșu merită o vizită. Castelul a fost construit de Bocskay Gyorgy și fiul său, Bocskay Istvan între anii 1569 și 1572. Clădirea cuprindea patru încăperi înalte cu două turnuri dreptunghiulare la extremități. La începutul anilor 1900, castelul renascentist a început să se ruineze, însă clădirea dărăpănată a fost încă locuită până în 1948.