Poli Timisoara mai joaca si fotbal. Echipa lui Velcea pregateste primul meci oficial din 2012

60558388

Fotbalistii alb-violeti nu sunt siguri ca peste o luna vor juca pentru aceeasi echipa, dar vor incerca sambata, la Oradea, sa o urce pe Poli pe primul loc in clasamentul Ligii a II-a (seria a II-a).

 

Viitorul clubului Poli Timișoara e încă în ceață. Negocierile dintre puterea locală și Marian Iancu nici măcar nu au început, iar termenul de depunere a dosarului de licențiere (31 martie) se apropie amenințător. Totuși, Vali Velcea și jucătorii săi încearcă să se concentreze asupra fotbalului.

Primul meci al lui Poli din retur va avea loc sâmbătă, la ora 13, în deplasare cu FC Bihor Oradea. Timișorenii încep returul fără patru jucători importanți din tur (Sepsi, Curtean, Zăgrean şi Tameş), dar cu două nume noi (Rover Cârstea și Petcuț). Pentru Velcea și jucători e primul examen important, de când s-a pus în practică, la ordinul patronului, sistemul 4-3-3, formulă care a dus în această iarnă la catastrofe împotriva puternicelor echipe din Rusia și Polonia, precum și la victorii clare în fața unor echipe din eșalonul al treilea din România. Ioan Mera e incert pentru această partidă, iar Gorobsov este accidentat. Astfel, Poli ar putea începe jocul de la Oradea în următoarea formulă: Lepmets – Belu, Scutaru, Ilie, Sandu – Chiş, Zaluschi, Poparadu – Cârstea, Axente, Goga.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
60558389
Comasarea scolilor, pe ultima suta de metri. Maine se decide soarta liceelor
Alesii locali au convocat o sedinta extraordinara marti, in care va fi discutata din nou problema reorganizarii scolare. In cadrul ultimelor discutii, cele mai multe nemultumiri au venit din partea Grupului Scolar de Posta si Telecomunicatii.
60544586
In “vizita” la politie, de trei ori intr-o zi. A tabarat pe masina agentilor cu pumnii si picioarele
Politistii de la Sectia 3 de Politie din Timisoara au avut de furca la sfarsitul acestei saptamani cu un localnic pentru care bautura prezinta un mare interes si nici samanta de scandal nu ii lipseste deloc.
60503284
Tentativa de jaf armat intr-un magazin de telefonie mobila, chiar in centrul Timisoarei
Incidentul a avut loc astazi, in jurul orei pranzului, cand in magazin a intrat un individ cu un cutit in mana si a inceput sa ameninte vanzatoarea, sa distruga aparatura din interior si sa caute prin sertare, in speranta ca va gasi bani.