Gemenii din Timis, acuzati de pedofilie au fost eliberati din inchisoare

61472663

 Fii unui avocat din Timis, doi gemeni, studenti la Facultatea de Drept, care in luna septembrie a anului trecut au fost acuzati de pedofilie, au iesit astazi din Penitenciar. 

Judecatoria Timisoara a dat astazi sentinta in cazul celor doi gemeni: fiecare dintre cei doi frati a fost condamnat la cate 1 an si 7 luni cu suspendare. In plus, vor trebui sa plateasca despagubiri fetelor abuzate, de pana la 12.000 de euro.

Sentinta nu este definitiva, iar procurorii DIICOT o pot ataca, prin recurs la Tribunalul Timis.

Povestea a ajuns la urechile anchetatorilor inca din luna iunie a anului trecut, cand un angajat al Ministerului de Interne, din aceeasi localitate, a facut o plangere in care povestea ca fetita lui, in varsta de 9 ani, ar fi fost fotografiata de cei doi gemeni.
Totul s-ar fi intamplat chiar in locuinta familiei, unde cei doi au reusit sa intre, pacalind-o pe cea mica sa le dea un pahar cu apa. Cum fetita era singura acasa, cei doi ar fi fortat-o sa se dezbrace, ar fi pozat-o, iar la plecare au lasat pe masa 35 de lei.

Copila i-a povestit totul tatalui, care a alertat autoritatile.
In computerele celor doi gemeni, ridicate de politisti, specialistii au gasit mai multe fotografii cu minore in ipostaze deocheate. 

Fiii unui avocat din Timis, studenti la Facultatea de Drept, suspectati de pedofilie. Ce faceau

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
61280026
Campanie impotriva bolilor rare. Peste 200 de persoane din Timisoara vor participa la un mars de constientizare

 Ziua Internationala a Bolilor Rare se sarbatoreste in fiecare an, in ultima zi a lunii februarie. Anul acesta, evenimentele prilejuite de aceasta zi se vor desfasura, la Timisoara, timp de o saptamana (23-28 februarie).

61472380
Cum ar trebui sa fie sarbatorita ziua indragostitilor la romani. Semnificatia si traditiile Dragobetelui

 Dragobetele este o sarbatoare cu radacini slave de rit vechi, celebrata in unele locuri din Romania pe 24 sau pe 28 februarie, 1, 3 si 25 martie. Este considerata echivalentul sarbatorii pe care am imprumutat-o de la americani, Valentine’s Day.

60555662
Au inceput inscrierile in clasa pregatitoare. In Timis sunt disponibile aproximativ 6.000 de locuri

 Prima zi de inscrieri in clasa pregatitoare a adunat zeci de parinti la unitatile de invatamant din judetul Timis. Acestia trebuie sa depuna in perioada 24 februarie – 14 martie, cererile de inscriere a copiilor lor, pentru anul scolar 2014-2015.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.