200 de biciclete furate in primele luni ale anului, la Timisoara. Cum sa iti protejezi vehiculul

61350156

 Potrivit statisticilor facute de politistii din Timisoara, in primele cinci luni ale anului 2013 au fost inregistrate aproximativ 200 de plangeri privind furturile de biciclete.

 Fenomenul furturilor de biciclete ia amploare tot mai mult, asa ca oamenii legii transmit cateva sfaturi pasionatilor mersului pe doua roti care detin astfel de vehicule.

“A venit vara, iar multi dintre noi folosim acum ca mijloc de transport bicicleta. In aceste conditii suntem expusi la furturi pentru că hotii primesc orice imprudent a proprietarilor ca pe o invitatie la furt”, transmit reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie Timis.

De la inceputul anului si pana acum, oamenii legii au primit aproximativ 200 de sesizari de la cetatenii care au ramas fara biciclete. Potrivit politistilor, cele mai multe dintre acestea au fost furate din casa scarii imobilelor.

Bicicletele, tinta preferata de hoti. Pagubitii reclama furtul pe retelele de socializare

Pentru prevenirea furturilor de acest gen, Inspectoratul de Politie Judetean Timis le recomanda timisorenilor sa respecte un set minim de reguli :
• Dotati-va bicicleta cu dispozitive antifurt!
• Legati cadrul cu roata fata sau spate cu un cablu de otel sau lant, de un obiect fix(stalp, grilaj, poarta)!
• Intotdeauna asigurati bicicleta, insa retineti ca un simplu cablu nu este suficient in cazul absentelor lungi!
• Nu va lasati bicicletele decat in locuri special amenajate!
• Nu lasati bicicleta neasigurata in fata unor imobile de tipul locuintelor, localuri sau magazine!
• In cosul bicicletei, nu va lasati diferite bunuri ori bagaje (genti, serviete, portofele, telefoane mobile…)!

In cazul in care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitati sa anuntati Politia, apeland numarul unic de urgente 112.

Cum se fura o bicicleta in 20 de secunde. "Operatiunea" a fost surprinsa de o camera de supraveghere

Bikerii din Vestul tarii au protestat la Timisoara impotriva furtului de biciclete. GALERIE FOTO

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61216489
Spargere la Opera Nationala din Timisoara. Hotii au plecat cu 23.000 de lei

 Spargere la Opera Nationala din Timisoara. Mai multi indivizi au intrat, azi-noapte, in cladire si dupa ce au spart usile mai multor birouri din cladire, au plecat cu o suma de bani impresionanta.

61301799
Astazi se deschide JazzTM. Artisti nominalizati la premiile Grammy vor canta in Piata Victoriei

 Iubitorii de muzica jazz nu mai au mult de asteptat. Festivalul JazzTM se va deschide in aceasta seara, iar pe scena din Piata Victoriei vor urca artistii de la Filarmonica Banatul si trupa Bega Blues Band & mezzosoprana Aura Twarowska.

61347064
Rezultate finale la Evaluarea Nationala: o eleva din Timisoara a obtinut nota 10 dupa contestatie

In scolile din judetul Timis si pe site-ul edu.ro au fost afisate rezultatele finale la evaluarea nationala. Astfel, emotiile s-au terminat pentru elevi, iar acum le-a mai ramas sa aleaga liceul pe care il vor urma.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.