ZambestePeUlita Challenge: orasul necunoscut din Romania care surprinde lumea. Totul a plecat de la o scrisoare din 2005
Bunici cu batic si domni cu cravate de pe vremea razboiului danseaza in baston pe melodii in engleza care te indeamna la sex, fericire, atitudine si actiune. Adica la viata.
Bine. E un titlu cam pompos, dar prind astea si era pacat sa nu ii dati o sansa materialului astuia. Nu de alta, dar e despre teatru si viata si mi-era ca nu vi se pare suficient de spectaculos. Ok. Challenge-ul este doar sa-l cititi, chiar despre-i despre teatru si un oras plicticos. Nu va turnati nimic in cap, nu faceti risipa de gheata. Merge mai bine pe langa o sticla de vin in caldare. Sau intr-un pahar bun de uiski. Dupa gust.
Si de 9 ani, vara de vara, in august e cel mai bun loc unde poti sa fii, cum le zice sloganu'. Eu n-am crezut si, desi imi place sa cred ca eu am inventat cuvantul BOEMIE, pana anul asta n-am ajuns. Pana anul asta. Pe punctulete, ca asa ma cert mai usor. Pe bullets, ca mi s-a pus pata pe oameni, tara asta, cultura si oamenii astia. Adica pe voi. Pe mine.
Alexandria. Probabil cel mai plicticos oras din lumea asta. Si inca vreo 2-3 lumi paralele
90 de kilometri de Bucuresti. Inspre Olt, incolo. Judetul Teleorman. Booooring. Am voie sa-i plang de mila pentru ca de acolo sunt. Acolo locuiesc ai mei. Si vreo 2-3 rude. D-alea tipice, de te intreaba la nunti, pomeni si alte evenimente: Si, tu cand te insori? Copii? Maritis? Mhhhhm. Alexandria. Orasul clasic de provincie. Il stiti. Curat, borduri noi an de an, nimic nu se intampla. Ma, da' nimic. Cinematograful s-a desfiintat cand aveam eu 7 ani. Mai mult de doua decenii fara cinema, deci. De teatru ai auzit doar de la rudele alea mai bogate de la Bucuresti sau din cartile lui Caragiale. Cam ciudatel scrise. Ce fel de literatura o mai fi si asta?Alexandria. Singurul oras din lume astea (si inca vreo 2-3 paralele) care nu are cinema, nu are teatru, dar, well, are festival de teatru. De 9 ani. Ideo Ideis.
Doi liceeni i-au scris lui Iures acum 9 ani. "Ne recitati si noua ceva, acolo?"
Alex si Andreea. Erau in liceu. Era 2005. Cand s-au gandit ca ar fi interesant sa se intample ceva interesant in Alexandria. Probabil ca inca nu incepusera bordurile sa fie schimbate, atata liniste o fi fost in ziua in care i-au scris lui Marcel Iures. L-au gasit prin ziare. Pare-mi-se ca direct la teatru au scris, ca doar nu era sa ii fi pus adresa de acasa la gazeta. Lui Marcel Iures. ACEL IURES. "Auziti, nu facem si noi niscaiva de teatru p-aci? Alex si Andreea. Ne cam pasioneaza. Sau asa credem, ca n-avem de unde sti". Dupa cateva zile, de acum presedintele de onoare al lui Ideo Ideis, Iures i-a sunat pe fix la scoala. "Hai ca vin!".
1. Voi stiti ce mai fac parintii vostri seara?
Ca despre ai mei stiu. Ai mei, ca toti alexandrenii, nu au cultura asta EXOTICA, complet REVOLUTIONARA si OUTRAGEOUS: de-a lua masa in oras. De-a bea o bere in oras. Un lapte cu miere. Ceva. Un ceai, desi nu e nimeni racit. Ne minunam cand ajungem in tari straine si vedem oameni frumosi, de toate varstele, afara la un pahar de vin, la o cafea, la o masa. La un ceai, desi, repet, nu pare ca-s raciti. Oaaa! La noi de ce nu e asa? Nu doar in Alexandria, in Bucuresti, Sinaia sau Mizil. La noooi in Romania?
Festivalul asta i-a scos pe alexandreni din casa. Pe profesorul de istorie, pe doamna de la posta si mamica de la magazinul Crinul. I-a scos din casa, le-a imbracat pe doamne in compleuri la asorte, cu dres si pantofi cu toc patrat. Pe domni in costume de nunta in plina canicula de august. Sa-l vada pe Manolo cum mananca trandafiri pe scena Casei de Cultura si vorbeste despre sex. Sa vada #SELFIE vizavi de Casa de Pensii, in aer liber. Sa le dea un motiv sa iasa din casa. Si poate sa manance ceva la terasa, tot e plin orasul asta de oferte si de flori, c-au venit copiii.
2. Ce naiba nu zambiti, ma, mai mult pe strada?
Si asa stati cu ochii in telefon, chiar nu se gaseste nimeni amuzant pe Facebook? Iar. Ca afara. Afara oamenii zambesc mai mult pe strada, nu? Astuia daca ii pui doua ghilmele merge ca citat de Coelho. Asa o mare prostie e. Afara e cand iesi din casa. Afara poate sa fie si pe Dunarii in Alexandria. Festivalul. 200 de copii din toata tara misuna pe Dunarii. Colorati, cu genti si badge-uri alb-rosii, zambesc, canta. Normal, au plecat de acasa. Nu prea stau cu ochii in telefon pentru ca nu stii cand poti da la semafor (ca la cat de putine sunt...) peste Rebengiuc, Iures, Medeea Marinescu. Sau peste tipul ala misto de la festivalul de anul trecut. Sau tipa aia cu ochi mari de-ai vazut c-a dat attend si anul asta.
3. Bunici cu batic danseaza pe "Cracked up, stacked up, 22, psycho for sex and glue".
Adica gala de inchidere. Casa de Cultura vuieste. Se pune pe repeat "Beautiful Ones" a lui Suede. Spectatorii intra in pasi de dans. Se filmeaza, se danseaza, se aplauda. Bunici cu batic se batzaie si ele. Bunici dati cu apa de colon si proaspat rasi rad si aplauda pe "Oh, here they come, the beautiful ones, the beautiful ones". E shocking Asia. Doamne de toate varstele. Domni cu barba, cu aparate vechi de fotografiat ascunsi pe dupa traineri tatuati si cu salvari turcesti. Se plange, se canta, se aplauda, se rade. Minute in sir. Uite-o si pe doamna de geografieee, uite-o! Cu parul alb, vai, cat a imbatranit! Aplauda, plange si a prins ceva din versuri cu Biiiutifuuuuul. Biutiful.
4. Luna de miere la Alexandria. Stomatologi, neurochirurgi si corporatisti fac pe soferii, repara instalatii si cara pianul. La propriu.
Sunt oameni (as in sute!) care de ani de zile (as in 9 x 365) isi iau concediul de vara de 2 saptamani pentru a veni la Alexandria. La festival. Uneori fara plata. De cele mai multe ori singurul concediu, daca nu al anului, al verii sigur. Uneori la 3 zile dupa nunta. "M-a inteles, trebuia sa vin la Alexandria sa ajut. Mi-am facut aici luna de miere. Sofer!", zice un suflet de artist care lucreaza cu ecranul ala negru cu scris alb. E IT-ist.
Nimic senzational. Asa fac toti. Asa vin toti. Ca nebunii pentru nebunia asta pe care o numiti viata. Pe care an de an, zi de zi, o traim la fel. In zona de confort. Nu poti sa bifezi 75 de ani cu copil, catel si aceleasi vacante all inclusive si sa o numesti viata. Hai cu baby steps. Hai cu un zambet pe strada, chiar si asa cu ochii in telefon. Va zic un banc? Sau mai bine luati o melodie. Si imaginati-v-o pe bunica voastra cu batic batzaindu-se in baston pe "High on diesel and gasoline, psycho for drum machine". Ia dati-i si un telefon si intrebati-o ce mai face.
Pai, tu de cand n-ai mai ajuns pe acasa?
Asta a fost pe scurt. Pe scurt, ca nimeni nu se omoara cu istoria, stastistica si amintirile din copilarie (bine, eu, eu nu ma omor), a venit, s-au placut, au pus-o d-un festival de teatru. Festival. Unde? La Casa de Cultura, care intre timp devenise discoteca. SMILEY. Cu fumuri, pereti sparti, glob din ala cu luminite. Ring de dans. Drace, cum mai rasuna L.A. - Ochii tai in tot orasul. Ia gata. De-acum sa rasune Shakespeare. Sau Caragiale. Cu textele alea ale lui funny intr-un fel.
Pe scurt. Ca ma apucasera nervii. Pe voi. Pe mine. Pe mama. Te iubesc, faci cele mai tari clatite din lume, dar mai ia-ti si tu pauza si du-l pe tata in oras. Am glumit, du-te singura, fa-ti de cap si cere clatite bavareze vizavi de Catedrala. Acolo, unde s-a maritat Mirela cu chiutiuri si painica din aia aruncata in toate directiile deasupra capului. Deci, mama. Prietene, nici nu stii cum sa le mananci, sunt toate numai un franjure, ceva de draaaace-apaaaraaa-si-pazesteeee vorba lu' mamaia. Love.
P.S. Peste cateva zile, cele doua bunici ale mele vin in vizita la Bucuresti sa vada si ele cum e, maica, shaormeria Dristor. Cu pizza stiu deja. Sunt experte. Ca sa le citez intocmai: "Mamaie, asta nu e pizza. E prajitura pe paine!" :))
Text: Greta Goran
