Germania, acuzată că protejează Gazprom în scandalul gazului rusesc, folosit ca armă contra UE

gazprom
iStock

Companii germane ca BASF și Wintershall fac lobby pe lângă guvernul de la Berlin să nu renunțe la proiectul Nord Stream 2, în ciuda opoziției de la Washington relatează Forbes.

Îngrijorările în acest sens sunt exprimate în spatele ușilor închise de companiille de gaze, de stat din Europa Centrală și de Est, critice ale gigantului rus Gazprom. Pe 10 aprilie, un document de 270 de pagini reprezentând o Declarație de Obiecții contra Gazprom, redactată de Direcţia Generală Concurenţă (DG Comp), responsabilă cu politica în domeniul concurenței în Uniunea Europeană, a ajuns în presă.

Documentele dezvăluie cazuri de abuzuri ridicate de aproape toți partenerii Gazprom din Estul Europei, inclusiv Polonia unde au apărut prima dată în presă documentele DG Comp. Versiunea în engleză a raportului a fost modificată puternic. Pentru Washington, raportul poate fi de ajutor în a se prezenta drept o alternativă viabilă la controversatul proiect Nord Stream 2 și în general, la gazul vândut de Rusia, scrie Forbes.

În 2018, Gazprom intenţionează să aloce aproape 14 miliarde de dolari pentru proiectele de gazoducte spre Europa şi China, o sumă cu 41% mai mare decât cea alocată în 2017. Cel mai mare proiect este Nord Stream 2, care ar urma să facă legătura între Rusia şi Germania via Marea Baltică. SUA au ameninţat să impună sancţiuni împotriva proiectului Nord Stream 2, în timp ce Rusia susţine că administraţia de la Washington utilizează sancţiunile pentru a-şi promova exporturile sale de gaze naturale lichefiate spre Europa.

BASF și Wintershall, împreună cu OMV și Shell Oil sunt parteneri în proiectul gazoductului Nord Stream 2. Pentru Ucraina, jucător important în rețeaua de tranzit de gaze către Europa de Vest, Nord Stream 2 este o unealtă politică de presiune asupra economiei iar construcția gazoductului ar depriva-o pe taxele de tranzit profitabile, pe care sectorul ei energetic s-a bazat ani la rând.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Secretarul de stat american desemnat, Mike Pompeo a declarat în Congresul american, în această săptămână, întrebat despre securitatea energetică a Europei, că vrea să se asigure că ”există alternative care servesc intereselor Occidentului și nu pe cele ale lui Vladimir Putin”, referindu-se la Nord Stream 2. Documentele UE ajunse în presă demonstrează că Gazprom este mai mult o unealtă politică pentru afacerile externe ale Rusiei decât o companie comercială de gaze.

Raportul pune în discuție anumite contracte și susține că Gazprom este folosit pentru presiune politică. Deoarece Gazprom asigură o treime din gazul importat de Germania și pentru că Germania are două companii mari, cu interese financiare în joc în proiectele Gazprom, sunt voci care susțin că Bruxelles-ul este pregătit să închidă ochii în disputele Gazprom cu cel puțin cinci țări. Asta până la ajungerea raportului în presă. Acum Germania se vede făcând parte din noua politică favorită a Washingtonului și a Londrei: ”fie ești cu noi, fie ești cu Putin”, susține Forbes.

Un număr de guverne din Europa Centrală și de Est, printre care Naftogaz din Ucraina, au trimis anul trecut plângeri de dispute contractuale către DG Comp. Pentru că Europa se basează pe gazul rusesc, autoritățile europene au fost blânde cu Gazprom, susțin unele companii energetice. Reacțiile UE la plângerile contra gigantului rus, al cărui CEO, Alexei Miller a fost sancționat pe 6 aprilie (Gazprom era deja pe lista de sanțiuni), sunt în contrast cu tratamentul mai dur al Washingtonului față de grupul rus.

Mai mult, este diferit față de cum DG Comp tratează companiile IT din SUA, precum Google, când aceastea încalcă regulile UE. ”Am auzit zvonuri că aceste scurgeri de informații în presă nu au fost întâmplătoare” a spus o sursă anonimă care susține că ”DG Comp ar fi presionată de înalți oficiali germani să fie mai blândă cu Gazprom pentru a putea construi noul gazoduct Nord Stream 2”.

Uniunea Europeană, dezbinată de Putin cu ajutorul preţului gazelor

Potrivit Telegraph documentele UE ajunse în presă săptămâna trecută arată că Gazprom şi-ar fi folosit forţa pentru a exercita presiuni asupra st atelor vulnerabile din estul Europei şi pentru a fragmenta piaţa energetică a Uniunii Europene prin politicile sale de preţuri. Germania, de pildă, ar fi primit o ofertă mult mai avantajoasă, pentru care costurile au fost plătite de statele est-europene.

Un document al Comisiei Europene care a ajuns în posesia presei arată că Gazprom a oper at practic ca un instrument de politică externă al Kremlinului. Astfel, Bulgaria a fost tratată ca o colonie, ţara fiind complet dependentă de gazele ruseşti. Ar fi existat diverse forme de „şantaj şi intimidare” la adresa guvernului de la Sofia.

Aceleaşi documente arată că Polonia a fost obligată să plătească un preţ exorbitant pentru gaze – 350 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, faţă de 200 de dolari, cât a plătit Germania. Motivul ar fi fost acela că Polonia trebuia pedepsită pentru că a refuzat să cedeze controlul asupra unei părţi din infgrastructura sa de transport a gazelor ruşilor, în vreme ce guvernul de la Berlin a fost un apărător constant al intereselor Gazprom.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Uniunea Europeană, dezbinată de Putin cu ajutorul preţului gazelor. Documentele secrete de la Bruxelles
Uniunea Europeană, dezbinată de Putin cu ajutorul preţului gazelor. Documentele secrete de la Bruxelles

Documente UE dezvăluite abia acum arată că Rusia a folosit exporturile de gaze pentru a dezbina statele Uniunii Europene şi a influenţa Comisia Europeană.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.