Autostrada Comarnic-Brasov ar salva ZECE vieti in fiecare an. Pe unde va trece si cat va fi taxa de intrare

61486564

Guvernul Romaniei a facut public miercuri proiectul de concesiune al autostrazii Bucuresti-Brasov. Un document stufos, dar plin de detalii interesante

Documentul despre proiectul autostrazii Comarnic-Brasov a fost publicat dupa ce insusi premierul Victor Ponta a insistat marti in acest sens intr-o conferinta de presa organizata la Ministerul Transporturilor. Are 30 de pagini si, pe langa informatiile de tehnice, contine si o multime de date mai „soft” despre beneficiile, dar si costurile, realizarii autostrazii de pe Valea Prahovei.

80.000 de ore pierdute pe zi
In primul rand, documentul oficial afirma ca, potrivit analizei cost-beneficiu realizate pentru acest proiect, prin realizarea autostrazii se vor salva 10 vieti omenesti in fiecare an, vieti irosite in accidente. De asemenea, romanii vor castiga in fiecare zi 80.000 ore, care altfel se pierd in trafic – un castig substantial atat pentru turisti, cat si pentru transportatori.

Citeste si: Autoritatile promit 250 km de autostrada in urmatorii doi ani. HARTILE oficiale cu traseul viitoarelor sosele din Romania

Practic, autostrada ar reduce cu 90% durata unui drum pe Valea Prahovei. In document se arata ca, „in ceea ce priveşte sectorul Comarnic – Predeal, unul dintre sectoarele de drum cele mai aglomerate pe ruta Bucuresti-Brasov, in lipsa autostrazii, estimarile arata ca la nivelul anului 2020 un vehicul ar parcurge respectivul sector de drum in aproximativ 120 de minute, in timp ce tronsonul de autostrada s-ar parcurge in aproximativ 12 minute, deci o reducere de pana la 10 ori a timpului de calatorie.

Autostrada Comarnic - Brasov

Valea Prahovei, sursa de poluare
Un alt beneficiu ar fi pentru mediu. „In ceea ce priveste emisiile de gaze cu efect de sera (CO2, N2O, NH4), prin implementarea proiectului ar rezulta o scadere cu 63.0000 tone pe an a emisiilor de CO2, respectiv cu 435 tone pe an a emisiilor de NOx. Vitezele mai mari inregistrate pe autostrada favorizeaza de asemenea reducerea emisiilor poluante generate de catre traficul rutier.

Pare putin, fata de 63,4 milioane tone, cat sunt emisiile totale de CO2 ale Romaniei. In realitate, insa, e mai mult CO2 decat produce Rafinaria Vega de Ploiesti, RADET-ul din Capitala sau Fabrica de Anvelope Pirelli de la Slatina, potrivit cifrelor Ministerului Mediului. Cat despre NOx (oxizi de azot), volumul de emisii care s-ar elimina prin constructia autostrazii e similar cu cel produs de o fabrica de ciment.

Cum va arata autostrada Comarnic-Brasov
Proiectul facut public joi ofera si detalii concrete despre viitoarea autostrada. Lunga de 53 de kilometri si cu patru benzi, aceasta va avea 5 sectiuni – una in Comarnic, a doua inytre Comarnic si Busteni, a treia intre Busteni si Predeal, a patra intre Predeal si Rasnov si ultima de la Rasnov la Cristian, unde autostrada se va lega de DN73.

schema autostrazii Comarnic-Brasov

In Sinaia, Busteni si Predeal vor fi tuneluri, a caror lungime totala ajunge la 10 kilometri. Viteza maxima va fi de 120 km/h in afara tunelurilor si 100 km/h in tuneluri. De asemenea, cu ocazia constructiei autostrazii va fi reabilitata si o parte din DN1.

Cat veti plati ca sa folositi noua autostrada
Pe noua autostrada se va introduce sistemul ITS (Intelligent Transport System) dar si un sistem de taxare. O sa va coste, deci, daca vreti sa evitati aglomeratia de pe DN1. Potrivit proiectului, pentru un autoturism taxa va fi de 7 lei (inclusiv TVA) iar pentru vehicule mari va varia in functie de numarul de osii : 14 lei pentru cele cu 2 osii, 20-21 de lei pentru cele mai mari.

Costul total de constructie, in baza ofertei castigatoare este de aproximativ 1,8 miliarde euro, din care doar tunelurile ajung la aproape 400 de milioane. Documentul sustine ca este vorba de un cost mic comparativ cu cel al altor autostrazi din Europa: 34,5 milioane de euro pe kilometru, fata de 73,17, cat a costat o autostrada construita recent in Slovacia, sau 61,86, una din Spania cu trei tuneluri cu o lungime similara cu cele din Romania.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
A pierdut presedintia unei tari, pentru ca a crezut in horoscopul astrologului. "Trebuie sa ai noroc ca sa fii presedinte!"

Fostul presedinte Mahinda Rajapaksa, care tocmai a pierdut alegerile prezidentiale in Sri Lanka, a fost sfatuit de astrologul sau personal Sumanadasa Abeygunawardena sa declanseze alegeri anticipate.

Aceste fotografii nu sunt trucate si nici dintr-un serial turcesc. De ce a aparut presedintele Turciei inconjurat de ieniceri

GALERIE FOTO. Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a surprins opinia publica luni, 12 ianuarie, dupa ce a aparut la noul sau palat prezidential inconjurat de ieniceri, ca in vremea Imperiului Otoman.

Cum apare Romania pe harta globala a terorismului. De la soldatul american impuscat cu bile in Mamaia la islamistul moldovean

In vreme ce in tara noastra se discuta tot mai frecvent despre masuri impotriva terorismului, statisticile globale ca suntem mai degraba evitati decat cautati de teroristi. Insa situatia ar putea sa se schimbe...

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.