Un nor molecular uriaș a fost detectat în apropierea Pământului. Eos ”strălucește, literlamente”

62540110
Shutterstock

Un nor molecular invizibil ce ar putea face lumină asupra modului în care se formează stelele și planetele a fost detectat surprinzător de aproape de Pământ.

 

Numit Eos după zeița greacă a zorilor, norul de gaz ar părea uriaș pe cerul nopții dacă era vizibil cu ochiul liber, scrie CNN. Măsoară aproximativ 40 de Luni în lățime și are o greutate de aproximativ 3.400 de ori mai mare decât masa Soarelui, au raportat cercetătorii într-un studiu publicat luni în revista Nature Astronomy.

„În astronomie, a vedea ceea ce era nevăzut anterior înseamnă, de obicei, să te uiți mai adânc cu telescoape din ce în ce mai sensibile – detectarea acelor planete mai mici... acelor galaxii mai îndepărtate”, a spus coautorul studiului Thomas Haworth, astrofizician la Universitatea Queen Mary din Londra. „Acest lucru a fost destul de mult timp în curtea noastră cosmică și l-am ratat până acum”, a adăugat el.

Norii moleculari sunt formați din gaz și praf din care se pot forma molecule de hidrogen și monoxid de carbon. Aglomerările dense din acești nori se pot prăbuși pentru a forma stele tinere.

Oamenii de știință observă de obicei un nor molecular folosind observații radio și infraroșu care pot identifica semnătura chimică pentru monoxidul de carbon, a explicat Haworth.

„De obicei căutăm monoxid de carbon, doar un atom de carbon și un atom de oxigen, și care emite lumină destul de ușor la lungimi de undă pe care le putem detecta”, a spus el. „Monoxidul de carbon este strălucitor și avem o mulțime de facilități care pot observa asta”.

Cu toate acestea, Eos s-a tot ferit de a fi descoperit până acum, în ciuda faptului că este cel mai apropiat nor molecular de Pământ, deoarece nu conține mult monoxid de carbon și, prin urmare, nu emite semnătura caracteristică detectată de abordările convenționale, au spus cercetătorii. Cheia pentru deblocarea acestei descoperiri uimitoare a fost căutarea luminii ultraviolente emise de hidrogenul din nor.

„Singurul motiv pentru care am reușit să-l surprindem în acest caz este că am reușit să privim cu o culoare diferită de lumină”, a adăugat Haworth.

O fereastră către formarea sistemului solar

Haworth și colegii săi au detectat Eos în datele colectate de un spectrograf cu ultraviolete îndepărtate numit FIMS-SPEAR, care a funcționat ca un instrument pe un satelit coreean denumit STSAT-1.

Datele tocmai fuseseră făcute publice în 2023, când autorul principal al studiului Blakesley Burkhart, profesor asociat la departamentul de fizică și astronomie din cadrul Școlii de Arte și Științe Rutgers, a dat peste ele.

Spectrograful descompune lumina ultravioletă îndepărtată emisă de un material în lungimile de undă componente, similar cu ceea ce o face o prismă cu lumina vizibilă, creând un spectru pe care oamenii de știință îl pot analiza.

„Acesta este primul nor molecular descoperit prin căutarea directă a emisiilor ultraviolete de hidrogen molecular”, a transmis Burkhart într-un comunicat de presă. "Datele au arătat molecule de hidrogen strălucitoare detectate prin fluorescență în ultravioletele îndepărtate. Acest nor strălucește literalmente în întuneric".

”Este surprinzător că există ceva atât de mare în cartierul nostru solar pe care nu l-am văzut”

Apropierea norului molecular de Pământ oferă o oportunitate unică de a studia modul în care se formează sistemele solare, a spus Burkhart. „Descoperirea lui Eos este incitantă pentru că acum putem măsura direct modul în care norii moleculari se formează și se disociază și cum o galaxie începe să transforme gazul și praful interstelar în stele și planete”, a completat Burkhart.

Astronomii au crezut că au un bun control asupra locațiilor și proprietăților norilor moleculari aflați la aproximativ 1.600 de ani-lumină de Soare, ceea ce face cu atât mai surprinzătoare această „descoperire grozavă”, a declarat Melissa McClure, profesor asistent la Universitatea din Leiden din Țările de Jos.

„Acest nou nor molecular, Eos, este la doar 300 de ani lumină distanță, ceea ce este mai aproape decât oricare dintre norii moleculari pe care îi știam până acum”, a spus McClure, care nu a fost implicat în cercetare.

„Este surprinzător că există ceva atât de mare în cartierul nostru solar pe care nu l-am văzut înainte”, a adăugat McClure. „E ca și cum trăiești într-o suburbie cu case și loturi deschise și realizezi brusc că unul dintre terenurile deschise găzduiește de fapt un buncăr subteran ascuns”.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62535327
De ce au modificat oamenii de știință bacterii pentru a face solul și culturile să „strălucească” în culori diferite

Verificarea sănătății solului ar putea deveni în viitorul apropiat la fel de simplă precum un „selfie” cu drona, grație bacteriilor modificate genetic.

62286613
Studiu: Stresul resimţit de mame în timpul sarcinii poate avea efecte dăunătoare asupra bebelușului

O echipă de cercetători israelieni a descoperit că stresul resimţit de mame în timpul sarcinii poate să afecteze creierul fătului, transmite agenţia Xinhua, care citează un anunţ de luni al Universităţii Ebraice din Ierusalim.

62535453
Studiu: Un antiviral existent a obţinut rezultate pozitive în prevenirea răspândirii gripei

Un medicament antiviral existent a redus semnificativ şi riscul de transmitere a virusului gripal, într-un studiu clinic de fază avansată.

 

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.