Studiu: Stresul resimţit de mame în timpul sarcinii poate avea efecte dăunătoare asupra bebelușului

62286613
Shutterstock

O echipă de cercetători israelieni a descoperit că stresul resimţit de mame în timpul sarcinii poate să afecteze creierul fătului, transmite agenţia Xinhua, care citează un anunţ de luni al Universităţii Ebraice din Ierusalim.

Această descoperire ar putea deschide calea către noi tratamente sau intervenţii care să contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copiilor după naştere, au remarcat cercetătorii.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific Molecular Psychiatry, a demonstrat că stresul matern din timpul sarcinii poate "reprograma" anumite căi moleculare esenţiale din corpul fătului, în special la nivelul sistemului colinergic - o reţea de celule nervoase responsabile de reglarea răspunsurilor la stres şi inflamaţiei.

Cercetătorii au analizat probe de sânge de la 120 de nou-născuţi şi de la mamele lor, prelevate la naştere, concentrându-şi atenţia asupra moleculelor mici de ARN cunoscute sub numele de fragmente de ARNt (tRF), multe dintre acestea provenind din ADN mitocondrial. Aceste molecule joacă un rol esenţial în reglarea funcţiilor celulare şi a răspunsului la stres.

Studiul a relevat, de asemenea, diferenţe majore între nou-născuţii de sex masculin şi cei de sex feminin.

Aceştia din urmă au prezentat o reducere accentuată a unor tRF specifice, numite ColinotRF, implicate în producţia de acetilcolină - o substanţă chimică din creier esenţială pentru memorie şi imunitate.

Pe de altă parte, nou-născuţii de sex masculin au prezentat niveluri ridicate ale unei enzime (AChE) care descompune acetilcolina, sugerând o capacitate diminuată de a gestiona stresul.

Cu ajutorul instrumentelor de învăţare automată, cercetătorii au putut determina cu o precizie de 95% dacă nou-născuţii de sex feminin au fost expuşi stresului matern în timpul sarcinii, pe baza profilurilor ARN.

Prin această descoperire poate fi aflat motivul pentru care copiii expuşi la stres în uter prezintă un risc mai mare de probleme de sănătate mintală sau de dezvoltare mai târziu în viaţă.

Cercetătorii au declarat că aceste constatări ar putea creşte nivelul de conştientizare asupra stresului în timpul sarcinii şi ar putea conduce, de asemenea, la o mai bună îngrijire acordată gravidelor afectate de stres, chiar şi în lipsa unui diagnostic oficial de anxietate sau depresie.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62535453
Studiu: Un antiviral existent a obţinut rezultate pozitive în prevenirea răspândirii gripei

Un medicament antiviral existent a redus semnificativ şi riscul de transmitere a virusului gripal, într-un studiu clinic de fază avansată.

 

62394624
Satelitul Rusiei, care ar avea legătură cu programul de arme nucleare, pare că a scăpat de sub control, spun analiștii SUA

Potrivit analiștilor americani, satelitul rusesc secret din spațiu, despre care oficialii americani cred că are legătură cu un program de arme nucleare antisatelit, pare să se învârtă necontrolat.

62418920
Studiu: Expunerea la antibiotice înainte de vârsta de doi ani, asociată cu un risc crescut de obezitate infantilă

Un nou studiu de anvergură aduce în prim-plan o corelaţie îngrijorătoare între administrarea antibioticelor în primii doi ani de viaţă şi riscul crescut de obezitate infantilă.

Recomandări
Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut. 

Grindeanu simion inquam gc
PNL acuză PSD că face jocurile AUR în Parlament: „Manipulează procedurile parlamentare”

Deputaţii PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache şi Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democraţi că "manipulează procedurile parlamentare în conivenţă cu AUR", cu referire la două decizii luate în aceeaşi zi de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Elevi scoala
Elevul din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie și dus la audieri. Minorul a fost exmatriculat

Elevul de 13 ani care a rănit o profesoară şi doi colegi la o şcoală din Bistriţa a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă şi dus la Poliţie, pentru audieri.