Un asteroid imens, cu ”potenţial periculos”, filmat când se apropie de Pământ. VIDEO

62083324
iStock

Un asteroid de dimensiunile unui zgârie-nori, clasificat de NASA ca fiind "cu potențial periculos", a fost filmat în timp ce trece foarte aproape de Terra, informează space.com.

Asteroidul numit 1998 HL1 s-a aflat la 6,21 milioane de kilometri de Terra, aproximativ de 10 ori distanța dintre Pământ și Lună, în momentul în care s-a aflat la cea mai mică distanță de planeta noastră.

Mai multe imagini cu traiectoria asteroidului găsiți în galeria foto

Traiectoria asteroidului a fost urmărită de Virtual Telescope Project, un observator online fondat de astrofizicianul Gianluca Masi de la Observatorul Astronomic Bellatrix din Ceccano, Italia, care a transmis live, pe Youtube, momentul în care corpul ceresc s-a apropiat cel mai mult de Terra, vineri, 25 octombrie, la ora 17.17 GMT, scrie space.com.

NASA a clasificat asteroidul 1998 HL1 ca fiind ”cu potențial periculos”, deoarece acesta are ”potențialul de a se apropia periculos de Terra”. Însă, NASA definește astfel toți asteroizii ale căror orbite în jurul Soarelui se află la o distanță de până la 7,8 milioane de km de orbita Pământului și care au un diametru de cel puțin 500 de metri.

Asteroidul 1998 HL1 măsoară în jur de 550 de metri în diametru, comparabil cu înălțimea Sears Tower din Chicago,și se deplasează cu o viteză de 25.000 metri pe oră. 

Potrivit express.co.uk, dacă un astfel de asteroid ar lovi Pământul, ar provoca moartea a milioane de oameni. 

Datorită dimensiunii sale, asteroidul a putut fi văzut ca un obiect extrem de strălucitor în momentul în care trece pe lângă Terra, potrivit prezentării făcute de astrofizicianul Gianluca Masi în transmisiunea sa.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62087814
Doi elevi din România au inventat ochelarii care măsoară cât de fericit e purtătorul lor

Se spune că fericirea este o stare de bine, caracterizată de emoții pozitive care pot pleca de la mulțumire până la o bucurie intensă.

62087274
Cercetătorii au reușit să învețe șobolanii să conducă mini-vehicule, în schimbul recompenselor

Cercetătorii de la Universitatea Richmond din Virginia au reuşit să îi facă pe şobolani să conducă mini-vehicule în schimbul unor mici cantităţi de cereale, informează AFP.

62087011
Descoperire fascinantă în Israel. Ce i-a intrigat pe arheologi

Arheologii israelieni au descoperit o biserică bizantină veche de 1.500 de ani într-un cartier din vestul Ierusalimului, a anunţat miercuri Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (AIA).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.