Motivul pentru care medicii americani au infectat intenţionat mai mulți copii cu HIV

×
Publicitate

Descoperire revoluţionară în medicină. O echipă de doctori americani a anunţat că virusul HIV poate ajuta la tratarea unei maladii severe, cunoscută sub numele de boala copiilor care trăiesc într-o bulă de plastic.

Noua terapie a fost testată peste Ocean pe mai mulţi copii care s-au născut cu un sistem imunitar aproape nefuncțional, iar acum, după mai bine de 2 ani de tratament, medicii susţin că aceştia sunt în momentul de faţă perfect normali.

Jayceon are 2 ani, e plin de energie şi îşi ţine bunicii ocupaţi non-stop. Acest lucru părea imposibil atunci când s-a născut.

Dannie Hawkins, bunica lui Jayceon: "Ne întrebam ce fel de viaţă o să aibă. Nimeni nu putea să îl atingă, nu putea să aibă prieteni. Nu se putea duce la petreceri aniversare. Nu putea să înoate. Mă întrebam oare cum o să îi spun că nu are voie să iasă afară. "

Asta pentru că atunci când a fost adus pe lume, copilul s-a născut cu sindromul imunodeficienţei combinate severe, cunoscută şi că "boala copiilor care trăiesc într-o bulă de plastic". Cu alte cuvinte, sistemul său imunitar nu funcţiona şi orice infecţie îi putea fi fatală. Pentru a atrage atenţia asupra maladiei, producătorii de la Hollywood au realizat în 1976 un film cu John Travolta, intitulat "Băiatul în bulă de plastic". În prezent, copiii diagnosticaţi cu această boală nu mai sunt ţinuţi în camere izolate ermetic, însă este foarte important ca ei să stea într-un mediu steril.

Eliaf Dokmeci, medic Universiatea din New Mexico: "Aceşti copii sunt predispuşi la infecţii severe, care le pot pune viaţa în pericol dacă nu sunt tratate de la început aşa cum trebuie."

Până acum, această boală putea fi tratată prin transplant de măduvă de la o persoană compatibilă genetic, un frate sau o soră. Majoritatea pacienţilor rareori găseau un astfel de donator. În plus, transplantul în sine era riscant.

Aşa că, medicii unui spital din Memphis au continuat cercetările în domeniu. Noua terapie presupune recoltarea celulelor stem din măduva pacientului la scurt timp după naștere şi injectarea în această măduvă a unei gene afectate de virusul HIV.

Ewelina Mamcarz, medic pediatru spitalul St. Jude din Memphis: Medicul Brian Sorrentino a folosit un virus HIV inactiv. A scos toate părțile active ale virusului și s-a folosit "carapacea" exterioară pentru a transporta partea sănătoasă a virusului în celulele stem.

Jayceon este unul dintre cei 8 copii pe care a fost testată nouă metodă, iar acum la 2 ani şi jumătate de la începutul experimentului, nu a apărut niciun efect secundar.

Mort Cowan, medic Universitatea din California: "Nu folosesc des termenul de "vindecare" pentru aceşti pacienţi, dar acum cred din toată inima că l-am vindecat pe Jayceon de imunodeficienţa severă combinată de care suferea. "

Cu toate acestea, studiul asupra acestei maladii este în desfăşurare, iar pacienţii, chiar dacă se simt bine, vor fi monitorizaţi pe termen lung.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62038818
Descoperire îngrijorătoare într-o regiune izolată a Munților Pirinei. „Este un pericol”

Oamenii de știință au găsit microplastic în aerul dintr-o regiune izolantă a Munților Pirinei.

Descoperire unică în mumia veche de 42.000 a unui mânz. Explicația fenomenului

Cercetătorii ruși au descoperit sânge și urină în timpul unei autopsii eefctuate pe un mânz mumificat. Animalul a trăit în urmă cu 42.000 de ani în regiunea Verkhoiansk din Siberia.

62038658
Descoperire istorică într-un muzeu din Kenya. Ce s-a găsit într-un simplu sertar

O nouă specie de mamifer gigantic a fost identificată după ce arheologii au investigat câteva oase păstrate timp de mai multe decenii într-un sertar al unui muzeu din Kenya.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.