Extratereștrii ne-au vizitat în 2017, consideră un profesor de la Harvard. Pe ce se bazează teoria sa

62167041
Shutterstock

Un profesor de la Harvard consideră că extratereștrii ne-au vizitat de curând, și au lăsat în urmă o dovadă a prezenței lor pe Terra.

 

Nici mai mult, nici mai puțin decât...gunoi, care a fost văzut plutind în spațiu, în apropierea Pământului, și care ar proveni de la o altă civilizație, consideră profesorul universitar Avi Loeb, citat de publicația „Daily Star”.

Avi Loeb, care conduce Departamentul de Astronomie la Harvard, una dintre cele mai prestigioase universități din lume, consideră că a găsit gunoi aparținând unei alte civilizații.

El susține că un obiect a călătorit spre sistemul solar al Pământului din direcția Vega, la aproximativ 25 de ani lumină distanță, și a interceptat planul orbital al sistemului nostru solar la 6 septembrie 2017.

Profesorul Avi Loeb a adus argumente pentru această teză în cartea sa „Extraterestrul: Primul semn al vieții inteligente dincolo de Pământ”, susținând că obiectul spațial a trecut razant pe lângă Pământ înainte de „a se deplasa rapid către constelația Pegas”.

Obiectul a fost reperat mai întâi la un observator de pe insula Hawaii unde se află cel mai puternic telescop din lume, telescopul panoramic. Obiectul spațial a fost supranumit „Oumuamua”, cuvântul hawaian pentru „cercetaș”.

La început astronomii au crezut că văzuseră o cometă obișnuită, însă ulterior și-au dat seama de descoperire: era un obiect extraterestru, provenit de la o altă civilizație.

În ciuda faptului că unii dintre membrii comunității academice i-au ridiculizat teoria, profesorul Loeb consideră că vor fi făcute mai multe descoperiri similare în viitorul apropiat.

Unii oameni nu vor să discute despre posibilitatea existenței altor civilizații. Ei cred că suntem speciali și unici. Cred că este o prejudecată care ar trebui abandonată. Dacă nu suntem singuri, suntem noi cei mai deștepți ? Dacă a existat o specie dispărută din cauza războiului sau prin schimbarea climei, am putea să conlucrăm pentru binele comun. În schimb, risipim o mulțime de resurse pe Pământ luptându-se între noi și pentru alte lucruri negative care sunt o mare risipă” a spus astronomul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Ce au descoperit cercetătorii la persoanele care refuză să poarte masca de protecție

Persoanele care refuză să poarte masca de protecție și să respecte măsurile sanitare ar putea suferi de tulburări de personalitate antisocială, arată un nou studiu al cercetătorilor din Brazilia, potrivit Independent.

Astronauţii de pe Staţia spaţială internaţională au sărbătorit Revelionul de 16 ori

Inspiraţi de sfera luminoasă care alunecă pe catarg în Times Square, la New York, astronauţii de pe Staţia spaţială internaţională au întâmpinat Anul nou cu un glob pământesc, ca acelea care îi ajută pe elevii de şcoală primară să înveţe geografie.

Studiu: Cele 5 semne care îți arată că ai avut Covid-19

Un studiu efectuat de mai mulți cercetători a prezentat recent simptome, care ar putea sugera faptul că ați avut deja COVID-19.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.