Eveniment astronomic. "Vizitator" interstelar observat cu telescoape mici

62088622
Pro TV

O cometă care provine din afara Sistemului Solar a trecut duminică prin cel mai apropiat punct al orbitei sale de Soare (periheliu) şi a putut fi observată chiar şi cu ajutorul unor telescoape de cameră, informează Space.com.

Cometa 2I/Borisov a fost descoperită la sfârşitul lunii august de astronomul amator Gennady Borisov. Această cometă are o orbită extrem de alungită, ceea ce indică faptul că provine din afara Sistemului Solar.

Descoperiți imaginile în galeria foto

La periheliu, această cometă a trecut la distanţa de aproximativ 2 unităţi astronomice (AU - 1 AU este distanţa medie de la Pământ la Soare, de aproximativ 150 de milioane de kilometri) faţă de Soare. Apoi, la 28 decembrie, cometa va trece şi prin apropierea relativă a Pământului, scrie Agerpres.

Observaţiile au arătat că Borisov are un cap mic, dar foarte strălucitor, o coadă foarte lungă, iar suprafaţa sa este de culoare roşiatică. Cometa a atins o magnitudine vizuală maximă de aproximativ 15 în timpul trecerii prin periheliu, putând fi observată şi cu ajutorul unor telescoape mici, de 20-25 cm, în condiţii de cer senin.

Pornind de la analiza vitezei şi traiectoriei acestei comete, astronomii au ajuns la concluzia că ea vine de departe, din afara Sistemului Solar. A pătruns în Sistemul Solar cu o viteză de aproximativ 33 km/s, însă trecerea prin apropierea Soarelui i-a accelerat viteza până la 44 km/s.

Borisov are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Terrei

 

O fotografie recentă a cometei Borisov, realizată de astronomii de la Universitatea Yale, a dezvăluit unele detalii inedite despre acest obiect cosmic.

În momentul realizării fotografiei, coada acestei comete era impresionantă, având nu mai puţin de 160.000 km lungime - de 14 ori mai mare decât diametrul Pământului şi respectiv peste 40% din distanţa de la Pământ la Lună. Prin comparaţie, nucleul său este minuscul, având diametrul de doar 1,6 km.

Cometa Borisov este cel de-al doilea "vizitator" interstelar cunoscut care trece prin Sistemul Solar, după misteriosul asteroid în formă de trabuc 'Oumuamua, ce a fost observat în octombrie 2017.

"Astronomii încearcă să profite de vizita lui Borisov, folosind telescoape, aşa cum sunt cele ale observatorului Keck, pentru a obţine informaţii despre cărămizile din care se formează planetele din alte sisteme stelare decât al nostru", a susţinut profesorul de astronomie Greg Laughlin, de la Yale.

"Oumuamua" şi "Borisov" sunt, probabil, doar vârful "aisbergului interstelar", cred majoritatea astronomilor. Există, probabil, numeroase obiecte interstelare care traversează Sistemul Solar fără a fi detectate. În curând am putea să ne facem o idee mai exactă despre numărul lor, odată cu deschiderea unor noi şi foarte performante observatoare astronomice - aşa cum va fi Large Synoptic Survey Telescope, care este conceput special pentru detectarea asteroizilor, cometelor şi altor obiecte cosmice de dimensiuni relativ mici.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62097218
Cercetătorii NASA, mai aproape ca niciodată de Soare. Ce au descoperit

Cercetătorii NASA au ajuns mai aproape ca niciodată de Soare. Au făcut-o cu ajutorul unei sonde spaţiale, trimisă să adune informaţii despre steaua în jurul căreia se învârte planeta noastră.

62097161
Hibrid între maimuță și porc, creat în China. Cât a supravieţuit

Un hibrid între maimuță și porc a fost creat de cercetători într-un laborator din China.

62097066
Descoperirea uluitoare făcută de arheologi. Ce au găsit pe străzile unui oraș din China

Urmele mai multor specii de dinozauri au fost descoperite pe mai multe pavaje din nordul Chinei.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.