Descoperirea incredibilă făcută de un cățel, în timp ce săpa în curte

62006150
Pro TV

Scout, un labrador în vârstă de opt luni, a descoperit în grădina stăpânilor un dinte provenind de la mamut lânos, care datează 13.000 de ani.

 

În luna septembrie, stăpânul cățelului a observat că acesta a început să sape o groapă în grădina locuinței de pe insula Whidbey, situată la nord de Seattle.

„Am observat că se plimba prin curte cu ceva în gură”, a spus Kirk Lacewell, care inițial a crezut că este vorba despre o piatră, conform site-ului KOMO.

În următoarea zi, a observat că Scout se joacă cu același obiect, ceea ce i-a stârnit suspiciuni.

„A doua zi, mi s-a părut că e ceva suspect. Mă întrebam care e treaba, ce e așa special la acea piatră. Parțial, arăta ca un os. Arăta ca un os acoperit cu ceva și care începuse să se tocească”, a adăugat Lacewell.

De aceea, el a fotografiat obiectul misterios și a trimis pozele Muzeului de Istorie Naturală și Cultură din Burke. Când a fost contactat de oamenii de știință, a descoperit că obiectul găsit de câinele său provine din dantura unui mamut lânos și are în jur de 13.000 de ani.

„Paleontologii au decis că provine de la un mamut lânos și că e parte din dintele unui astfel de animal preistoric”, a mai spus el.

Potrivit cercetătorilor, animalele au trăit în zonă în Epoca de Gheață. Cu toate acestea, colțul mamutului nu este o raritate, astfel că stăpânul îl poate păstra.

„Dinții se păstrează mai bine decât alte părți provenite de la mamuți”, a explicat Andrea Godinz, de la Muzeul Burke.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62006102
Cadourile de sărbători care le fac mai mult rău copiilor. Specialiştii recomandă cutii goale

În prag de sărbători, pediatrii americani le recomandă părinţilor să nu pună sub brad numai gadgeturi. Îi încurajează, în schimb, să opteze, pentru aşa zisele jucării "de modă veche", precum cuburile de construit sau puzzle-urile.

62005800
Agenția spațială rusă reîncepe zborurile cu naveta Soyuz

La o lună şi jumătate după lansarea ratată a unei navete Soyuz, agenţia spaţială rusă reîncepe luni zborurile cu echipaj.

61932335
Descoperire importantă pentru lumea creștină făcută de arheologi în Betleem. FOTO

Un inel vechi de mai bine de 2.000 de ani, descoperit în urmă cu 50 de ani aproape de orașu Betleem, îi este atribuit guvernatorului Pilat in Pont, în urma unor noi analize efectuate de arheologi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.