Ce se întâmplă când se descompun cadavrele. Testele efectuate într-un centru secret

62076480

O echipă de oameni de ştiinţă din Australia a înregistrat, cu ajutorul camerelor de filmare secvenţială montate într-un centru de cercetare, mişcările cadavrelor în timpul procesului de descompunere, informează joi agenţia DPA.

Camerele cu înregistrare secvenţială au realizat câte o fotografie la fiecare 30 de minute, pe parcursul a 17 luni. Cercetătorii putut observa astfel modul în care membrele cadavrelor se mişcă în timp ce corpurile se usucă şi se descompun, relatează postul naţional australian ABC.

Cercetătoarea Alyson Wilson a declarat că această descoperire s-ar putea dovedi importantă în cadrul unor anchete în cazuri de crimă sau deces.

''Am aflat că mâinile se mişcă semnificativ, astfel încât braţele care erau iniţial lângă corp au ajuns în laterale'', a declarat Wilson pentru ABC.

''O mână s-a depărtat şi apoi a revenit, aproape atingând din nou partea laterală a corpului'', a adăugat ea

Studiul a fost efectuat la centrul de cercetare ''Australian Facility for Taphonomic Experimental Research'', situat într-o locaţie secretă, în apropiere de Sydney, notează DPA.

Centrul de cercetare a fost înfiinţat în urmă cu trei ani cu scopul de a cerceta procesul de descompunere a cadavrelor în diverse condiţii, pentru a se putea reconstitui anumite scenarii în cadrul investigaţiilor criminalistice.

Wilson a precizat că mişcările ar fi determinate de micşorarea şi contractarea ligamentelor în timp ce se usucă.

Specialista în antropologie judiciară Xanthe Mallett de la Universitatea Newcastle din Australia a declarat că aceste concluzii se pot dovedi importante pentru criminaliştii care presupun că poziţia în care un cadavru este descoperit este aceeaşi cu cea a persoanei respective, la momentul decesului.

''Cred că oamenii vor fi surprinşi de mişcarea implicată pentru că şi eu am fost uimită când am văzut, în special de cât de mult se mişcă braţele. A fost uluitor'', a declarat ea pentru postul ABC.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62076249
Ce au găsit cercetătorii pe o planetă îndepărtată. Este un super-Pământ

Cercetătorii au identificat apă pe un super-Pământ ce ar putea susţine viaţa.

62075995
Complex funerar de acum 2.000 de ani, descoperit în China. Aparține dinastiei Han

Un complex funerar de mari dimensiuni, care datează de acum 2.000 de ani, a fost descoperit în orașul-prefectură Sanmenxia din provincia chineză Henan.

62075966
Descoperire uluitoare. Cercetătorii susțin că pe suprafața Lunii pot exista metale prețioase

Cercetătorii susțin că pe suprafața Lunii pot exista metale prețioase.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.