Ce s-a întâmplat cu prima rachetă imprimată 3D după decolare. VIDEO

62333623

Prima rachetă imprimată 3D a decolat miercuri din Cape Canaveral, Florida, în Statele Unite, dar nu a reuşit să ajungă pe orbită din cauza unei „anomalii” în timpul separării celei de-a doua etape, potrivit unei transmisiuni în direct.

 

Racheta Terran 1, de la start-up-ul Relativity Space din California, urma să colecteze date şi să demonstreze că o rachetă imprimată 3D ar putea rezista rigorilor decolării şi zborurilor spaţiale, conform News.ro.

Această misiune, numită „Good luck, have fun”, este atent analizată, deoarece rachetele imprimate 3D ar putea reprezenta o mică revoluţie în industria lansării.

Un total de 85% din masa rachetei a fost imprimată 3D, iar compania vizează 95% în viitor. Principalul avantaj al tehnicii: simplificarea procesului de fabricaţie şi astfel reducerea costurilor.

Terran 1 are 33,5 metri înălţime şi puţin peste 2 metri în diametru. Prima etapă are nouă motoare, de asemenea, imprimate 3D.

Va trebui să poată plasa 1.250 kg pe orbită joasă a Pământului (sateliţi mici, de exemplu), ceea ce îl face un lansator uşor. Dar acest prim zbor nu conţine încărcătură utilă. Racheta trebuia să atingă, la 80 de secunde de la decolare, punctul în care forţa aerodinamică exercitată asupra maşinii este cea mai mare.

Racheta foloseşte drept combustibil metalox, un amestec de oxigen lichid şi gaz natural lichefiat (în esenţă metan).

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Substanțe chimice extraterestre găsite pe un asteroid. Oamenii de știință spun că sunt esențiale pentru viață

Oamenii de știință au descoperit într-un asteroid substanțe chimice esențiale pentru viață.

 

Astronauții care vor ajunge pe Lună vor fi nevoiți să se dezbrace. Care este motivul

Astronauții care vor ajunge pe Lună ar putea să fie nevoiți să-și abandoneze costumele spațiale pe orbită.

 

Oamenii de știință au creat șoareci mutanți cu coarne prin transplantarea de celule stem. La ce ajută descoperirea

Oamenii de știință au reușit să creeze șoareci mutanți cu coarne prin transplantarea de celule stem de la cerb. 

 

 

Recomandări
Arme îngropate lângă Berlin. Unul dintre ucrainenii arestați când pregăteau un incendiu în București este suspect principal

Unul dintre ucrainenii arestați în toamna trecută la București, chiar în momentul în care se pregătea să incendieze sediul unei companii de curierat, este principalul suspect într-o conspirație investigată de autoritățile din Berlin.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Amenzi de până la 3.000 de lei pentru turiștii care vor intra în apă pe steag roșu. „Poliția Locală ne-ar fi de ajutor”

Steagul roșu arborat pe plajă ar putea însemna, în curând, mai mult decât un avertisment pentru turiști. Un proiect de lege depus la Senat prevede amenzi de până la 3.000 de lei pentru cei care ignoră interdicția de a intra în apă.