Reacția neașteptată a unui sportiv după ce a câștigat o medalie la Jocurile Olimpice. Mărturisire surprinzătoare după concurs

Sturla holm laegreid
Profimedia

Norvegianul Sturla Holm Laegreid, medaliat cu bronz marţi la biatlon, la Jocurile Olimpice de iarnă, a făcut după concurs o mărturisire surprinzătoare.

El a recunoscut că şi-a înşelat iubita şi i-a cerut în mod deschis să îi mai acorde o şansă, relatează Reuters.

„Mi-am dat seama că aceasta este femeia vieţii mele şi că nu pot trăi toată viaţa ascunzându-i acest secret. Singura mea soluţie este să-i spun totul şi să pun toate cărţile pe masă, sperând că ea mă va iubi în continuare”, a declarat Laegreid. „Am făcut asta pentru ea, iar acum în faţa întregii lumi. Nu am nimic de pierdut".

Biatlonistul a făcut această dezvăluire pentru postul public norvegian NRK după ce a câştigat medalia de bronz într-o cursă câştigată de conaţionalul său Johan-Olav Botn, iar Eric Perrot din Franţa a terminat pe locul al doilea.

„Există cineva cu care aş fi vrut să împărtăşesc acest moment, dar care probabil nu se uită astăzi la televizor. Acum şase luni am întâlnit iubirea vieţii mele – cea mai frumoasă şi mai bună persoană din lume”, a spus el „Acum trei luni am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea şi am înşelat-o”, a adăugat el cu lacrimi în ochi. „I-am spus despre asta acum o săptămână. A fost cea mai groaznică săptămână din viaţa mea.”

Fosta iubită, cel mai prestigios premiu

Fără a-i spune numele femeii, Laegreid, în vârstă de 28 de ani, a comparat-o cu cel mai prestigios premiu al Jocurilor. „Am câştigat o medalie de aur în viaţa mea şi probabil că mulţi mă privesc cu alţi ochi, dar eu am ochi doar pentru ea”, a spus el. „Sportul a ocupat un loc puţin diferit (în viaţa mea) în ultimele zile. Da, mi-aş fi dorit să pot împărtăşi acest moment cu ea.”

Vorbind mai târziu cu VG - întrucât mărturisirea sa a devenit unul dintre subiectele zilei la Jocurile Olimpice - Laegreid a insistat, implorând-o din nou pe iubita sa să îi acorde o a doua şansă.

„I-am spus acum o săptămână, iar apoi s-a terminat, desigur. Nu sunt gata să renunţ... Îmi asum consecinţele pentru ceea ce am făcut, regret din toată inima”, a spus el. „Vreau să fiu un model bun, dar trebuie să recunosc când greşesc. Trebuie să recunoşti când faci ceva ce nu poţi susţine şi când răneşti pe cineva pe care îl iubeşti atât de mult.”

Expertul NRK în biatlon, Johannes Thingnes Boe, care a câştigat patru medalii de aur la Beijing, a fost şocat de momentul ales de Laegreid pentru a-şi exprima sentimentele.

„A fost o surpriză totală. Acţiunea lui a fost greşită – am văzut un băiat copleşit de remuşcări stând acolo. Din păcate, momentul, locul şi sincronizarea au fost total nepotrivite”, a spus Boe, fost coechipier al lui Laegreid, în timpul emisiunii NRK.

„La Sturla, emoţiile sunt toate la suprafaţă, nu le poate ascunde”, a adăugat Boe. „Cred că pur şi simplu a explodat. Nu ştiu dacă a planificat asta şi nu ştiu cum vede el acel comportament în retrospectivă.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
Gettyimages chivu
Cristi Chivu, declarații înaintea meciului Inter - Parma. Antrenorul român a vorbit despre lupta la titlu și situația jucătorilor

Antrenorul formației Inter Milano a vorbit în fața presei înaintea meciului cu Parma: „Spence va fi convocat. Nu vom subestima pe nimeni, mai ales pe Parma”.

Imago1045760074h
Florin Răducioiu, interviu în Gazzetta dello Sport: „La Brescia ne făceau injecţii intravenoase cu un lichid roz”

Florin Răducioiu a fost simbolul fotbalistului din anii ’90: păr lung şi răvăşit, faţă de băiat cuminte şi viaţă de playboy. 

Imago1083551688h
Cel mai bine plătit antrenor din Premier League va câștiga 29,5 milioane de euro pe an. Cât de mult i-a crescut salariul

După ce și-a prelungit miercuri contractul cu Arsenal, Mikel Arteta va beneficia de o creștere salarială semnificativă.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Minora a fost găsită

Mecanismul ”Alertă răpire copil” a fost declanşat în judeţul Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinţei sale, de către trei persoane. Fata a fost găsită, iar alerta a fost ridicată sâmbătă noaptea.