Tatăl lui Lamine Yamal a provocat suporterii, la meciul cu Betis. Agenții de securitate l-au forțat să schimbe locul. VIDEO

62597092
Profimedia

Sâmbătă, la meciul dintre Betis și FC Barcelona (3-5), Mounir Nasraoui, tatăl lui Lamine Yamal, a provocat în mod repetat suporterii echipei gazdă.

Cadena Ser relatează chiar că agenţii de securitate au fost nevoiţi să intervină pentru a-l calma pe Mounir Nasraoui şi a-l obliga să schimbe locul, pentru a evita degenerarea situaţiei. În cele din urmă, acesta a fost mutat într-o altă zonă a stadionului.

„Prietenii care stăteau la aproximativ douăzeci de locuri distanţă de tatăl lui Yamal mi-au spus că acesta făcea multe gesturi. El chiar i-a provocat pe suporterii Betis. Atmosfera era tensionată”, a declarat un jurnalist de la Cadena Ser. „Apoi s-a restabilit calmul, dar ei s-au temut că se va întâmpla ceva grav”, a adăugat el.

Potrivit cotidianului Mundo Deportivo şi unor videoclipuri difuzate pe reţelele sociale, Mounir Nasraoui a fost văzut sărbătorind zgomotos golurile marcate de Barça, inclusiv penalty-ul transformat de fiul său, întorcându-se spre fanii echipei Betis.

Din punct de vedere pur sportiv, Barcelona a ieşit victorioasă dintr-un meci spectaculos disputat pe stadionul Cartuja, în special graţie triplei lui Ferran Torres, preferat în atac în locul lui Robert Lewandowski, care a rămas pe bancă. O victorie care permite campioanei en titre să-şi consolideze primul loc în Liga.

Ei au provizoriu patru puncte avans faţă de Real Madrid, care primeşte duminică vizita echipei Celta Vigo (ora 21:00, comentariu live pe site-ul RMC Sport). Podiumul este completat de Villarreal, care s-a impus sâmbătă pe teren propriu împotriva echipei Getafe (2-0).

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62597027
David Beckham scrie istorie după ce Inter Miami a cucerit MLS. Ce mesaj emoționant a transmis. GALERIE FOTO
David Beckham, coproprietar al Inter Miami, a devenit prima persoană din istoria ligii care câștigă MLS Cup atât ca jucător, cât și ca proprietar, după ce echipa sa a învins Vancouver Whitecaps cu 3-1 sâmbătă, scrie New York Times.
62596933
Inter Milano a învins cu 4-0 Como, pe teren propriu. Presa italiană: „Chivu, singur în frunte, pentru o noapte”
Echipa italiană Inter Milano a câștigat sâmbătă seara pe teren propriu, cu 4-0, împotriva formației Como, în etapa a 14-a din Serie A.
62591484
România ar putea juca în Grupa D la CM 2026, dacă se va califica, alături de SUA, Paraguay şi Australia
Naţionala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica.