Întrebat dacă a ştiut de diagnosticul complicat al lui Mircea Lucescu şi dacă a discutat despre riscurile la care se expune acesta participând la meciul cu Turcia, preşedintele a răspuns: "Informaţiile medicale la care am avut acces au fost foarte fragmentate. Pentru că atunci când vorbim despre situaţia medicală a oricărei persoane aceste informaţii sunt confidenţiale. În acelaşi timp, noi, ca federaţie, am spus în luna februarie că lucrăm cu mai multe scenarii şi că suntem pregătiţi pentru orice scenariu. Şi chiar am lucrat cu un termen, cel de 20 februarie, iar pe 21 februarie am avut o întâlnire aici cu domnul Lucescu şi domnul Stoichiţă. Iar domnul Lucescu avea o adeverinţă medicală obţinută de la un doctor din Belgia care atesta că este apt din punct de vedere medical pentru a-şi continua activitatea profesională".

Preşedintele consideră că decizia de a continua cu Mircea Lucescu pe banca naţionalei României la barajul cu Turcia a fost cea corectă.

"Am văzut în ultima perioadă anumite reacţii şi consider că Federaţia Română de Fotbal a procedat corect. Şi acum consider că dacă am fi luat în calcul o demitere a domnului Lucescu sau o încurajare a dânsului de a pleca de la echipa naţională atunci FRF ar fi fost într-o culpă din punct de vedere profesional, dar şi moral. E foarte uşor să fii radical când stai pe fotoliu, dar consider că aceea a fost cea mai bună decizie. Puteţi să vă puneţi în locul meu şi să vă întrebaţi ce decizie aţi fi luat în locul meu, ţinând cont că l-am avut la dispoziţie pe cel mai titrat antrenor român care şi-a dorit să fie alături de echipa naţională în cel mai important moment al său", a explicat Burleanu.

Fostul mare fotbalist şi antrenor Mircea Lucescu a decedat în 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Citește și
A murit Alex Manninger. Fostul portar de la Arsenal și Juventus avea doar 48 de ani

Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.

Lucescu nu a făcut deplasare cu naţionala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marţi cu 0-2.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepţie în Liga Naţiunilor, în urma căreia reprezentativa a obţinut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanţul său pe banca naţionalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.