Fotbalistii de la Sportul Studentesc apeleaza la politie ca sa scape de patron. "Nu avem ce manca"

×
Codul embed a fost copiat

Scandalul monstru dintre patronul de la Sportul Studentesc si jucatorii acestei echipe s-a mutat in curtea politiei.

Fotbalistii spun ca le-a ajuns cutitul la os. S-au saturat sa fie mintiti si sa nu-si ia lefurile, asa ca il acuza pe Vasile Siman de inselaciune si fals. Ancheta este cat se poate de serioasa. Autoritatile i-au deschis celui incriminat un dosar penal.

"Sunt jucatori din provincie care sunt dati afara din chirii, nu au ce manca, au plecat acasa la parinti, nu s-au mai putut antrena, e strigator la cer ce se intampla la Sportul. Minimul necesar am cerut. Sa avem apa, echipament, mingii un doctor" spune Dacian Varga.

Este razboiul pornit de fotbalistii de la clubul Sportul Studentesc impotriva patronului lor, Vasile Siman. Jucatorii se plang ca nu si-au luat lefurile pe ultimele luni, ca nu li s-au acordat primele de joc promise si ca s-au facut falsuri in contractele lor.

"Eu am luat in 2010, de exemplu 1000 de lei. apoi el a venit si a trecut in acte avans 2011-2012, chiar daca eu banii i-am luat atunci. A spus ca doarme cu pistolul sub cap. ca depinde de noi cand il foloseste" spune si Andrei Lungu.

Citește și
manastire
Unul din cei mai bogati romani si maicutele de la o manastire, cercetati pentru spalare de bani
Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică

Cu totii s-au dus la politia sectorului 1 si au depus plangeri in care l-au acuzat pe Vasile Siman de evaziune fiscala, falsuri si inselaciune. Scandalul dintre patron si jucatori e vechi. Cu toate acestea, Siman nu isi aduce aminte.

"-Ati avut vreun conflict deschis cu jucatorii?
-Nu
-Reclama ca nu i-ati platit, ca ati falsificat..
-Exista o ancheta, ancheta va stabili
-Ei spun ca nu...
-Nu ma intereseaza ce spun jucatorii, ce zice nimeni. Exista o ancheta, sa lasam organele sa-si faca treaba."

Politistii au deschis un dosar penal impotriva lui Siman si au descins joi la sediul social al clubului in cautarea contractelor si facturilor emise de-a lungul timpului.

Cei 15 jucatori sunt furiosi ca cei de la Sportul Studentesc nu-i lasa liberi de contract.

"Probleme sunt peste tot. Ce voi nu aveti probleme? Sunteti bogati? Daca sunteti va punem sa contribuiti la bugetul Sportului. V-am spus, plecati acasa si odihniti-va ca vine Pastele!" a incheiat Siman.

UPDATE 13.53 Politistii au gasit, joi, la verificarile de la sediul social al clubului Sportul Studentesc, documente din care reiese ca salariile fotbalistilor au fost platite, desi acestia nu si-au mai primit drepturile salariale din ianuarie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Politie.

Potrivit surselor citate, la sediul social al clubului Sportul Studentesc, din strada Mihail Moxa, in Sectorul 1 al Capitalei, s-au gasit inscrisuri din care reiese ca salariile fotbalistilor sunt achitate la zi, existand suspiciunea ca actele respective au fost falsificate de conducerea clubului, pentru ca jucatorii sa nu poata fi declarati liberi de contract de catre instantele sportive, pentru neplata drepturilor salariale.

Totodata, fotbalistii de la Sportul Studentesc s-au plans ca Vasile Siman i-a inselat atunci cand au semnat contractele cu clubul. Acestia sustin ca au fost pusi de patronul clubului Sportul Studentesc sa semneze contracte in alb, asigurandu-i ca perioada in care se vor afla sub contract nu va depasi doi ani. La finalul perioadei, cand au vrut sa plece la alte echipe, fotbalistii au aflat ca in acte erau trecute perioade mult mai lungi, de pana la cinci ani, au mai spus sursele citate.

In ce priveste acuzatia de evaziune fiscala, sursele citate au precizat ca este vorba despre o sesizare formulata de ANAF, in care s-a comunicat faptul ca Sportul Studentesc nu a mai platit impozitele pe ultimii cinci ani, prejudiciul fiind estimat la 1,6 milioane de euro.

Vasile Siman si administratorul clubului, Elena Claudia Iordachescu, sunt suspectati de inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale si fals sub semnatura privata, au precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Politia Capitalei a anuntat ca se fac verificari economico-financiare la o societate comerciala, in cadrul unui dosar penal privind posibila savarsire de catre reprezentantii firmei a unor infractiuni de evaziune fiscala, inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

"In fapt, politistii bucuresteni au fost sesizati cu privire la faptul ca, in perioada aprilie 2007 - februarie 2013, administratorul si finantatorul societatii comerciale ar fi retinut si nu ar fi varsat, in termenul legal de 30 de zile de la scadenta, impozitele si contributiile cu stopaj la sursa catre bugetul consolidat al statului roman, cauzand un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei", a precizat Politia Capitalei, intr-un comunicat de presa.

Totul dupa ce mai multi fotbalisti, printre care Dacian Varga si Costin Curelea, au depus plangeri penale la adresa lui Siman, acuzand ca intelegerile pe care le au cu Sportul Studentesc au fost modificate in mod ilegal.

Jucatorii au reclamat ca durata contractelor pe care le aveau cu Sportul Studentesc a fost prelungita abuziv cu 6 ani - de la 1 la 7 ani.

Comunicatul Politiei Capitalei:

Acţiunea Poliţiei Capitalei face parte din activităţile desfăşurate în instrumentarea unui dosar penal privind posibila săvârşire a unor infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În fapt, poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada aprilie 2007 - februarie 2013, administratorul şi finanţatorul societăţii comerciale ar fi reţinut şi nu ar fi vărsat, în termenul legal de 30 de zile de la scadenţă, impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă către bugetul consolidat al statului român, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei.

De asemenea, Poliţia Capitalei a fost sesizată de mai mulţi angajaţi ai societăţii cu privire la posibile inadvertenţe la modalitatea de încheiere şi derulare a contractelor de prestări servicii, la plata remuneraţiei şi a primelor de joc în perioada anilor 2010 - 2012, precum şi la refuzul reprezentanţilor societăţii comerciale de a plăti drepturile salariale aferente lunilor ianuarie - martie 2013.

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
Bercea Mondial, condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul de evaziune
Bercea Mondial, condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul de evaziune

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat definitiv, joi, de instanta suprema la doi ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzat de evaziune fiscala si spalare de bani.

Unul din cei mai bogati romani si maicutele de la o manastire, cercetati pentru spalare de bani
Unul din cei mai bogati romani si maicutele de la o manastire, cercetati pentru spalare de bani

Acuzatii grave de spalare de bani si evaziune fiscala planeaza asupra unei societati comerciale condusa de un om de afaceri din Brasov, patronul unui lant de farmacii.

Fratele lui Randi a fost eliberat. Va fi judecat in libertate pentru evaziune fiscala
Fratele lui Randi a fost eliberat. Va fi judecat in libertate pentru evaziune fiscala

Dupa o noapte petrecuta in arest si o zi in tensiune, fratele cantaretului Randi rasufla usurat. Tribunalul Ilfov a refuzat sa il aresteze pe Alexandru Ropcea, asa acum cerusera procurorii.

Recomandări
Acoperișuri smulse de vânt, oameni răniți și accidente în vestul și centrul țării. Vremea severă se mută în sud și est
Acoperișuri smulse de vânt, oameni răniți și accidente în vestul și centrul țării. Vremea severă se mută în sud și est

Vântul a măturat cu o forță incredibilă vestul și centrul țării. 8 acoperișuri au fost luate pe sus în Caraș-Severin. Un tânăr din Timișoara a fost lovit de un panou publicitar desprins de o rafală.

Orașele în care se află cele mai accesibile cartiere din România. ”Condițiile de locuire sunt mai bine satisfăcute”
Orașele în care se află cele mai accesibile cartiere din România. ”Condițiile de locuire sunt mai bine satisfăcute”

Sibiu și Craiova sunt orașele care ar avea cele mai accesibile cartiere, arată un clasamant bazat pe votul locuitorilor. La polul opus, se află cartiere din Capitală, dar și din Cluj, unde oamenilor li se pare că viața lor este mai scumpă.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Oamenii pot vota până la 23:59 în toate cele trei zile
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Oamenii pot vota până la 23:59 în toate cele trei zile

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.