O rivală a Simonei Halep a ajuns în tranșee, pe frontul din Harkov: „Mă întrebați unde îmi găsesc motivația?!” | GALERIE FOTO

62504143

Elina Svitolina, 30 de ani, cea care nu a mai jucat tenis din luna septembrie, ca urmare a unei intervenții chirurgicale la piciorul drept, a îmbrăcat haina militară și a mers în Harkov, acolo unde forțele ucrainene luptă împotriva invadatorilor ruși.

„Orașul care mi-a dat senzația unui adevărat cămin atunci când mi-am început cariera profesionistă, la 12 ani. Orașul care continuă să-mi ofere căldură și protecție în timpul acestui mare război. Mă întrebați unde îmi găsesc motivația de a lupta în arenele sportive? Aceasta e țara mea, acesta e poporul meu, acesta e Harkovul meu, aceștia sunt eroii noștri”, a scris, pe Instagram, jucătoarea din Ucraina.

Elina Svitolina, cea care este căsătorită cu jucătorul francez de tenis Gael Monfils, a coborât în tranșee și a fost fotografiată cu mâna pe armă. 

Născută la Odesa, sportiva și-a început cariera în orașul Harkov, unde s-a mutat împreună cu familia sa înainte de a împlini 13 ani.

Elina Svitolina este una dintre marile rivale ale Simonei Halep. Până acum, cele două jucătoare s-au duelat de 11 ori. Sportiva noastră a câștigat 5 meciuri, în timp ce ucraineanca și-a trecut în cont 6 victorii. Ultima întâlnire directă dintre cele două a avut loc în 2021, la US Open, când Svitolina a âștigat în două seturi, scor 6-3, 6-3.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62504036
EHF EURO 2024. Naţionala României de handbal feminin a fost învinsă de Ungaria cu scorul de 37-29 (20-15)

Naţionala României a fost învinsă de formaţia Ungariei cu scorul de 37-29 (20-15), duminică seara, la Debrecen, într-un meci din Grupa principală I a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024.

62503962
FOTO. David Popovici, al treilea român care apare pe coperta L'Equipe Magazine: „Un înotător excepţional”

Campionul olimpic David Popovici este vedeta celei mai recente ediţii a L’Equipe Magazine, publicaţie pentru care a “deschis porţile lumii sale”.

 

62362131
România s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de tenis de masă pe echipe mixte

România s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de tenis de masă pe echipe mixte, după ce a învins Germania cu 8-5 şi a pierdut cu 0-8 în faţa Chinei, sâmbătă, la Chengdu (China), în ultimele meciuri din faza a doua a competiţiei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.