Violențe pe stadion, la finala cupei Columbiei. Cel puțin 59 de persoane au fost rănite. VIDEO

62600326
Getty

Cel puţin 59 de persoane au fost rănite în confruntările dintre suporteri, în noaptea de miercuri spre joi, pe stadionul din Medellin, cu ocazia finalei Cupei Columbiei la fotbal, au anunţat autorităţile din această ţară, citate de AFP.

Fanii echipei Atletico Nacional şi cei ai formaţiei Deportivo Independiente Medellin, principalele cluburi ale oraşului, s-au înfruntat la sfârşitul meciului retur al finalei cupei naţionale, câştigat cu 1-0 de Atletico.

Imaginile postate pe reţele de socializare arată zeci de suporteri alergând pe gazonul stadionului Atanasio Girardot şi aruncând cu obiecte, fiind necesară intervenţia unei unităţi speciale a poliţiei pentru a pune capăt haosului.

Secretarul pentru securitate al oraşului Medellin, Manuel Villa, a declarat într-un videoclip transmis presei că 52 de fani au fost trataţi de medici, în timp ce poliţia a precizat că şapte agenţi au fost răniţi.

Autorităţile nu au raportat nicio arestare. Manuel Villa a afirmat că cei responsabili sunt căutaţi folosindu-se imagini de pe camerele de supraveghere ş că vor fi urmăriţi penal.

„Sunt delincvenţi şi vor fi trataţi ca atare", a spus el.

Ceremonia de acordare a medaliilor şi a trofeului nu a putut avea loc. Anterior, peste 43.000 de fani au asistat la începutul sărbătorii, fluturând steaguri şi cântând.

În Columbia, fanii cluburilor importante care nu joacă acasă nu au de obicei voie să participe la meciuri. Dar de data aceasta, primăria oraşului Medellin a autorizat prezenţa lor, ca un gest de pace în cadrul comunităţii fotbalistice. Atletico a fost echipa oaspete pentru acest meci.

Primarul Federico Gutierrez i-a numit „infractori" pe cei implicaţi în confruntările de pe stadion.

În 2023, doi fani au murit şi alţi paisprezece au fost răniţi într-o încăierare care a izbucnit în Medellín, lângă stadionul Atanasio Girardot, după un meci între cele două echipe rivale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62471588
Ministerul Dezvoltării finanțează reabilitarea bazinelor de la Complexul „Lia Manoliu”. David Popovici a făcut multe sesizări

Ministerul Dezvoltării anunţă că a aprobat, prin Ordin de Ministru, finanţarea lucrărilor de consolidare, reabilitare şi modernizare a bazinelor acoperite de înot şi de sărituri din cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”.

62582343
FRF a desemnat Golul Anului 2025: reușita lui Virgil Ghiță din meciul cu Austria, aleasă de fani – VIDEO

Timp de o săptămână, în decembrie, suporterii au votat în aplicaţia Tricolorii topul celor mai frumoase goluri ale echipelor naţionale în anul care se încheie.

62599525
Kylian Mbappe este la un pas să bată recordul istoric al lui Cristiano Ronaldo

Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un singur gol de recordul de goluri marcate de un jucător de la Real Madrid pe parcursul unui an calendaristic, deţinut din 2013 de portughezul Cristiano Ronaldo.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.