Doliu în sportul românesc: a murit Viorica Ionică, portarul cu cele mai multe selecții la echipa națională de handbal

62142955

Viorica Ionică, portarul cu cele mai multe meciuri jucate pentru echipa națională de handbal feminin a României, a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunțat Federația Română de Handbal.

Într-un articol intitulat "A decedat Doamna de aur a handbalului românesc, Viorica Ionică", responsabilii FRH prezintă cariera handbalistei care a avut 237 de selecții la echipa națională, fiind urmată în acest clasament de Lumința Huțupan.

"Drum lin și partide frumoase în Ceruri, alături de toate valorile plecate, Stimată Doamnă!", a scris FRF.

Potrivit Direcției Județen pentru Sport și Tineret Neamț, Viorica Ionică abia împlinise 65 de ani, în data de 20 iunie, și se retrăsese comuna Dochia, după ieșirea la pensie.

Cine a fost Viorica Ionică

 

 

Viorica Ionică (n. 20 iunie 1955, Piatra Neamț) a început să joace handbal la Școala Sportivă de Elevi Piatra Neamț, sub îndrumarea fostului mare antrenor Ovidiu Țoc.

Viorica Ionică a fost componentă a selecționatei României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1975, desfășurat în URSS.

În urma unei ședințe de analiză cu toți antrenorii echipelor de handbal feminin, desfășurată în 1975, după Campionatul Mondial, s-a stabilit prin vot deschis clasamentul pe posturi din lotul lărgit al selecționatei României. Clasamentul portarilor a fost următorul: Lidia Stan (37 voturi), Elisabeta Ionescu (30 voturi), Viorica Ionică (20 de voturi), Clara Bartok (10 voturi), Doina Copotz (8 voturi). În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire.

Astfel, în final, Viorica Ionică a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Ea a jucat în toate cele cinci meciuri.

Viorica Ionică a mai făcut parte din selecționata României care s-a clasat pe locul șapte la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1978, desfășurat în Cehoslovacia, și din cea care s-a clasat a opta la Campionatul Mondial din 1982, care s-a ținut în Ungaria.

Viorica Ionică fost chemată pentru prima dată în 1973 la echipa națională a României, pentru care a evoluat în total în 237 de partide. Este portarul cu cele mai multe selecții la echipa națională din istoria handbalului feminin, fiind urmată de Luminița Dinu-Huțupan, cu 201 selecții.

Viorica Ionică a fost timp de mai mulți ani căpitanul echipei naționale a României.

Palmares

Campionatul României: Câștigătoare: 1973, 1974
Portarul cu cele mai multe selecții la echipa națională: 237 + 1 gol

Distincții

În 1976, Viorica Ionică a primit prin Decretul nr. 250 din 18 august 1976 distincția „Meritul Sportiv Clasa I”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Suma uriașă câștigată de Simona Halep în ultimul an. Cum se compară cu Serena Williams

Simona Halep ocupă poziţia a patra în clasamentul celor mai bine plătite sportive în perioada 1 iunie 2019 – 1 iunie 2020, anunţat de Forbes. Lider în ierarhie este japoneza Naomi Osaka.

Decizie importantă luată de Halep, după turneul de la Praga. Simona nu va participa la US Open

Simona Halep, locul 2 WTA, a anunţat, luni, că nu va participa la US Open, turneu de grand slam care va avea loc între 31 august şi 13 septembrie, la New York.

Anunțul unui expert. Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc numai dacă se va găsi un vaccin împotriva Covid-19

Jocurile Olimpice de la Tokyo nu vor avea loc până nu va fi creat un vaccin împotriva Covid-19, susține un expert.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.