Ciobit de razboi, Sahtiorul lui Mircea Lucescu sta in picioare, dar are un viitor incert
Ciobit de razboi, Sahtiorul lui Mircea Lucescu sta in picioare, insa are un viitor incert. Cum poate deveni un brand de sute de milioane de euro victima colaterala a razboiului.
• Roaga orice cunoscator al fotbalului sa-ti spuna ce cuvant ii trece prin cap atunci cand spui Ucraina si vei realiza popularitatea de care se bucura Sahtior Donetsk. Si nu pentru ca suntem subiectivi, avandu-l pe Mircea Lucescu acolo, ci pentru ca Sahtiorul a devenit, fara discutii, cel mai reprezentativ club din fotbalul est-european.
• O perla a bazinului minier Donbas, Sahtiorul trece insa printr-una dintre cele mai mari cumpene ale existentei sale.
• Prinsa in razboiul din Donbas, echipa lui Mircea Lucescu poate deveni o victima colaterala, dupa ce si-a pierdut deja "casa".
Intreaba orice microbist ce cuvant ii vine in minte atunci cand vorbeste de fotbalul ucrainean si probabil ca iti va spune Sahtior. Sigur, fotbalul din Ucraina nu se rezuma doar la acest club, Dinamo Kiev avand o istorie extrem de bogata, cu trofee europene, titluri interne si figuri ca Oleg Blokhin sau Andrey Shevchenko.
Sahtior Donetsk este insa clubul care a cunoscut cel mai mare succes in ultimul deceniu, aglomerand sala de trofee, oferind fotbalisti cu nume importante si fiind, mai presus de toate, un simbol pentru oamenii de rand din cel mai mare bazin bazin carbonifer al Ucrainei.
Un club fondat de, cu si pentru muncitori, Sahtior, odinioara Stahanovets, a avut o istorie destul zbuciumata, cu urcusuri si coborasuri, si cu lupte impotriva marilor cluburi departamentale din fotbalul sovietic, cele care i-au interzis drumul catre un titlu de campioana, dar pe care a reusit sa le doboare de nu mai putin de patru ori in Cupa Uniunii Sovietice (1960, 1961, 1980 si 1983).
"Adevarata" istorie a Sahtiorului a inceput insa dupa caderea blocului comunist si dupa dizolvarea Uniunii Sovietice. Ucraina si-a facut propriul campionat de fotbal, campionat care a fost la inceput la mana echipei din capitala - Dinamo Kiev, cea care avea inca in spate nu doar numele, ci si infrastructura necesara pentru a domina competitia. Dinamo a castigat titlul Ucrainei din 1993 pana in 2001, in timp ce Sahtior a terminat de nu mai putin de sase ori pe pozitia a doua, luand medaliile de bronz.
Istoria avea sa se schimbe insa incepand cu 1995, dupa o tragedie petrecuta chiar pe stadionul echipei. Presedintele Akhat Bragin, un cunoscut om de afaceri strans legat mafie si de gruparile care se ocupau cu criminalitatea organizata, a fost asasinat in plina zi, dupa ce o bomba artizanala a fost montata chiar pe arena Olimpyiskyi. Asa a ajuns la carma echipei un alt afacerist extrem de controversat, al carei poveste de "cum am facut primele milioane" ramane inca o enigma. Acuzat nu doar o data ca ar fi avut aceleasi legaturi cu mafia si ca ar fi facut o mare parte din avere din activitati ilicite si din jocuri de putere, ba chiar si ca ar fi orchestrat asasinarea predecesorului sau pentru a-i lua clubul si banii, Rinat Akhmetov si-a "astupat urechile" si a inceput sa se ocupe si sa pompeze bani intr-un club al carui viitor ramanea unul incert.
Un personaj extrem de discret, in ciuda averii fabuloase pe care a dobandit-o intr-un timp foarte scurt, Akhmetov s-a dovedit a fi si un manager bun, lucru care a facut treptat ca trecutul sau sa fie ascuns si uitat intr-un cufar.
Akhmetov a luat lucrurile treptat, construind mai intai o baza moderna de pregatire si prima academie de fotbal a Sahtiroului, care putea gazdui inca de la acea vreme circa trei mii de juniori. Caracterizat de discretie, miliardarul a mai avut un atuu in rabdarea sa, preferand sa construiasca o echipa in timp, fiind sigur ca la un anumit moment va putea rasturna dominatia rivalilor din Kiev.
Sahtiorul a inceput sa transfere fotbalisti remarcati mai intai la nivel local, printre care Tymoshchuk, Vorobey, Shevchuk sau Mariusz Lewandowski, preferand sa investeasca in talentele locale si regionale decat in strainii care cereau mult mai multi bani pentru a veni in est. Acestora li s-a alaturat insa primul mare nume din istoria clubului, antrenorul Nevio Scala, cel care a condus formatia din Donetsk catre primul titlu de campioana.
Era Mircea Lucescu, legiunea de brazilieni si muntii de bani
Aventura lui Nevio Scala la Sahtior s-a incheiat mai repede decat s-ar fi asteptat fanii, dar ambitiile patronului Akhmetov au ramas aceleasi. Pentru ca e greu sa uiti gustul succesului dupa ce ai luat chiar si o singura inghititura, miliardarul ucrainean s-a orientat repede si a cautat un alt antrenor de succes. Iar destinul a facut ca in cale sa ii iasa Mircea Lucescu, tehnician care avea deja in palmares formatii ca Brescia, Inter, Galatasaray si Besiktas, si pe care fanii turci il idolatrizau.
Romanul a ales sa porneasca intr-o aventura in necunoscut si a primit sarcina de a construi o echipa capabila sa se califice in cea mai importanta competitie continentala - Liga Campionilor. Mircea Lucescu a castigat Cupa Ucrainei la doar 10 zile de la instalarea pe banca tahnica, iar dupa trei luni reusea deja sa duca echipa in grupele Ligii Campionilor. Cu un antrenor performant si cu un patron cu ambitii marete, Sahtior Donetsk se anunta deja a fi un nou "El Dorado" al fotbalului estic, lucru care a inceput sa atraga din ce in ce mai multi suporteri la stadion.
Limitat de regulementele adoptate de Federatia Ucraineanea, care interziceau prezenta pe teren a unei echipe formate in intregime din straini, Lucescu a elaborat o strategie pe care unii suporteri au botezat-o chiar cu numele sau. Lucescu a avut de la inceput ideea formarii unei echipe cu aparare ucraineana, solida, si cu o constructie braziliana - la propriu si la figurat.
Avand alaturi un afacerist cu o avere de 16 miliarde de dolari, Lucescu a cheltuit in voie la Sahtior, bugetul sau de transferuri crescand anual, odata cu asteptarile. 60 de milioane a investit Akhmetov in primii trei ani de mandat ai lui Mircea Lucescu doar in transferuri, fara sa vanda ceva. In acest timp, echipa a mai luat insa doua titluri si s-a calificat din nou la "masa bogatilor" din Liga, lucru care a balansat bugetul.
Obisnuit sa transfere cel putin un brazilian pe sezon, de cele mai multe ori unul foarte tanar, Lucescu si-a facut o adevarata legiune de sudamericani, iar Sahtiorul a ajuns sa fie cunoscuta drept echipa cu cei mai multi brazilieni de pe continent.
Iar ochiul lui Lucescu a dat rareori gres, pentru ca, pe langa talentatii brazilieni, romanul a dat lovituri de rasunet si cu fotbalisti din est, intre care Razvan Rat (10 ani petrecuti la Donetsk), Darijo Srna sau portarul Pyatov.
Incet, campionatul Ucrainei a ajuns sa nu mai reprezinte o provocare atat de mare pentru Sahtior. Formatia odinioara muncitoreasca, aflata in umbra granzilor sovietici, a ajuns sa se gandeasca la un trofeu european.
Astfel, dupa 13 ani si peste 150 de milioane investite in club, Sahtiorul isi propunea sa se lupte de la egal la egal si cu rivele din cupele europene. In paralel, o alta investitie de 400 de milioane de euro era in desfasurare - noua arena de lux "daruita" de Akhmetov minerilor din Donetsk. Era cadoul unui "fiu de miner" pentru muncitorii din Donbas, intr-o poveste pe care englezii au caracterizat-o ca fiind "the ultimate tale of the local boy who's done good".
Donbass Arena, al carui nume vine de la Donetsk Basin, era programata sa devina noua casa a Sahtiorului, inlocuind batranul complex Olimpiyskiy.
Ambitiile Sahtiorului nu au fost insa niciodata departe de realitate, iar obiectivul castigarii Cupei UEFA avea un fondament solid, adica o echipa din care faceau parte fotbalisti ca Srna, Chyhrynskiy, Rat, Fernandinho, Willian sau Luiz Adriano. Rand pe rand, Sahtior a trecut in primavara lui 2009 de echipe ca Tottenham, CSKA Moscova, Olympique Marseille si Dinamo Kiev, eterna rivala, pentru ca in finala ultimei editii a Cupei UEFA (ulterior redenumita Europa League) sa treaca cu 2-1 de nemtii de la Werder Bremen.
La doar doua luni distanta, Il Luce pasea pentru prima data pe noul stadion Donbass Arena. Se intampla chiar de Ziua minerilor, o zi cu o simbolistica deosebita pentru regiune si pentru clubul de fotbal, atunci cand 53 de mii de fani aclamau probabil cel mai de pret simbol al orasului.
Razboi, exil si viitor incert
Povestea Sahtiorului "lui Lucescu si Akhmetov" este intr-adevar una de succes, un fairytale. E povestea unei Cenuserese, a unui club care a supravietuit anilor de dominatie ai rivalilor din Kiev, pentru ca mai apoi sa ajunga pe mana unui miliardar cu dare de mana si a unui antrenor dedicat.
Ascensiunea continua, fara niciun fel de abatere de la drum, a Sahtiorului este insa acum in mare pericol.
Sahtior a avut ghinionul sa se afle la locul nepotrivit in momentul nepotrivit, clubul de fotbal, la fel ca toti ceilalti oameni din Donbass, fiind prins intr-o batalie a ambitiilor expansioniste a doua blocuri. Donetskul s-a transformat in ultimul an dintr-o capitala a fotbalului ucrainean intr-un teatru de razboi, cu armament greu, cu bombardamente si moarte.
Pana in 2014, Donetsk a fost capitala fotbalului estic, cel mai puternic centru de performanta si locul celor mai ambitioase proiecte din aceasta parte de lume, in timp ce Sahtiorul fost unul dintre putinele cluburi care s-a luptat de la egal la egal cu giganti ai sportului rege, atat pe teren, cat si in afara lui.
De mai bine de un an insa, echipa lui Mircea Lucescu a fost scoasa cu forta din casa ei de 400 de milioane de euro si obligata sa se relocheze la Kiev si Lviv, asta in timp ce patronul ei a fost acuzat mai intai ca a finantat miscarea separatista, apoi ca si-a scos militiile de mineri pentru a-i inlatura pe separatisti.
Sahtior a suferit pierderi grele, stadionul fiind lovit de obuze, baza de pregatire distrusa, iar birourile ciuruite de gloante. Mai mult, Lucescu a inrosit telefoanele pentru a-si tine jucatorii la echipa, sudamericanii sai fiind inspaimantati de conflictul care a lovit "Orasul celor un milion de trandafiri".
"Sper sa se gaseasca o solutie cat mai repede, sa fie pace, pentru ca asa nu se mai poate. E dificil sa fim departe de casa noastra si de fani", spune si Mircea Lucescu.
Numai ca pacea despre care vorbeste Mircea Lucescu, si despre care vorbesc si Porosenko, Putin, Merkel sau Hollande, pare a fi departe. Luptele au scazut in intensitate, multe batalioane ai Gardei Nationale au fost retrase, iar separatistii si-au sporit controlul. Indreptandu-se cu pasi siguri catre ceea ce analistii politici ar numi o regiune inghetata sau chiar catre una care ar putea fi in viitor anexata de Rusia, bazinul Donbass nu va mai fi niciodata la fel, asa cum nici Sahtiorul nu va mai putea fi.
Chiar si in exil, Sahtior isi arata forta si pastreaza sanse la calificarea in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, dupa un 0-0 pe teren "neutru", la Lviv, cu marele Bayern Munchen.
Cu toate acestea, fiorii fanilor se simt la fiecare pas, multimea necunoscutelor fiind coplesitoare. Se poate intoarce Sahtiorul acasa? Daca da, in ce campionat va juca? Va mai investi Akhmetov aceeasi bani intr-un club nomad, in conditiile in care afacerile sale din Donbass au fost distruse? Vor mai ramane strainii la Sahtior si vor mai avea altii curajul sa mearga intr-o zona devastata de razboi?
Pentru Mircea Lucescu si Akhmetov, acordurile de la Minsk nu inseamna si liniste. Ba din contra, razboiul Sahtiorului pentru supravietuire abia incepe.
Circa 350 de milioane de euro a cheltuit Sahtior Donetsk pe fotbalisti in ultimii 10 ani
Aproximativ 280 milioane a incasat clubul din vanzari de jucatori
Peste 450 de milioane au fost investite in stadion, baza de pregatire si facilitatile pentru juniori
25 de sponsori si parteneri are clubul ucrainean, intre care si multinationale ca Pepsi sau Herbalife
8 tituluri, dintre care 5 consecutive a luat Mircea Lucescu la Sahtior
Sferturile Ligii Campionilor si castigarea Cupei UEFA raman cele mai mari performante
Andrei Jipa
[email protected]
Sursa: Sport.ro
Etichete: Ucraina, fotbal, mircea lucescu, șahtior doneţk,
Dată publicare:
22-02-2015 13:14
