Altii si-ar dori picioarele lor, ei si-ar dori spitale mai bune. Povestile de magie nascute din saracie in tara Mondialului
De ce sunt brazilienii asa buni la fotbal? Este o intrebare la care Thierry Henry a incercat sa dea o explicatie in timpul mondialului din 2006, fara sa-si dea seama ca se leaga de cea mai mare problema sociala pe care o are Brazilia.
“Cand eram copil, imi doream sa joc fotbal toata ziua, dar tatal meu imi spunea ca trebuie mai intai sa invat… In Brazilia, copiii joaca fotbal de dimineata, de la ora 6, pana seara tarziu”, spunea Henry.
Juninho Pernambucano a fost primul care i-a atras atentia lui Henry ca tocmai ofensase 200 de milioane de oameni.
"Henry este un fotbalist exceptional, dar n-ar trebui sa se implice in astfel de chestiuni delicate, care tin de aspectul socio-politic al Braziliei. Copiii brazilieni sufera foarte mult. In 80 la suta din cazuri, pur si simplu nu au bani sa mearga la scoala. Brazilienii isi doresc foarte mult sa aiba scoli si spitale ca in Franta. Din pacate, nu au.”
Fara sa-si propuna acest lucru, cele doua declaratii au reflectat perfect contextul in care fotbalul se simte cei mai bine. Pentru cei mai multi dintre copiii brazilieni, fotbalul este singura sansa de a scapa de saracie.
Pentru ei, e mult mai realist sa se gandeasca la faptul ca intr-o zi vor ajunge mari fotbalisti, decat sa viseze ca vor deveni medici sau avocati renumiti.
Din vechiul camp, pe Camp Nou
Publicatia engleza The Independent aminteste cateva povesti dureros de frumoase ale jucatorilor care vara asta spera sa-i aduca Braziliei cel de-al 6-lea trofeu mondial.
Dani Alves si-a petrecut toata copilaria pe un camp de pepeni, alaturi de tatal sau.
"Sunt foarte mandru de povestea vietii mele. Stiu cat de greu mi-a fost. Dar e vorba de viata mea si e o poveste frumoasa, cu final fericit. Tatal meu se trezea in fiecare dimineata la ora 5, asa ca ma trezeam si eu la ora 5, sa il ajut la munca”, isi aminteste superstarul Barcelonei.
Adio playstation, bine ai venit fotbal adevarat
Dante, fundasul lui Bayern Munchen, s-a nascut, la fel ca si Dani Alves, in regiunea braziliana Bahia. A crescut in Federacao, un cartier sarac de la periferia orasului Salvador si a avut o copilarie la fel de grea.
Mama lui era casiera la un supermarket, iar Dante imbina util munca si marea pasiune pentru fotbal. Ajungea de dimineata la supermarket, unde dadea o mana de ajutor la orice fel de munca, iar pe parcursul zilei incingea cate o miuta cu ceilalti copii in parcarea magazinului.
A visat mereu sa se inscrie la o echipa de fotbal. Dupa ce a fost respins de mai multe cluburi, a auzit la radio ca se organizeaza un trial intr-un orasel din sudul Braziliei, la 2000 de kilometri de Salvador.
Le-a cerut parintilor bani pentru excursia vietii, dar a aflat, dezamagit, ca nu se poate. Era ultimul lucru pe lista incarcata a unei familii macinate de probleme.
Dante si-a vandut atunci singurul lucru care valora ceva bani – consola video pe care se juca fotbal in fiecare seara, dupa ce ajungea acasa.
Banii i-au ajuns doar pentru un bilet dus. Si a fost suficient, pentru ca acel drum a reprezentat inceputul unei cariere presarate, in ultimii ani, cu multe milioane de euro.
Suferinta teribila a lui Jo
Joao Aleves (Jo) de la Atletico Mineiro a avut o copilarie zdruncinata de tragedia mortii fratelui sau intr-un accident de masina. Ziua in care a primit vestea cutremuratoare il urmareste si azi, dar ii place sa spuna ca a transformat aceasta durere intr-o motivatie care l-a facut mereu sa tinteasca sus.
La 16 ani si trei luni, a devenit cel mai tanar debutant din istoria gigantului Corinthians. La 17 ani, a reusit sa le cumpere parintilor sai o casa noua: “Cand le-am dat cheile, le-am spus ca nu e numai din partea mea, ci si din partea fratelui meu, Jean.”
Acum, la 27 de ani, Jo joaca la Atletico Mineiro si e in lotul Braziliei pentru Mondialul din aceasta vara. De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru CSKA Moscova, Manchester City, Everton si Galatasaray.
Proteste pe durata Mondialului
Brazilienii iubesc fotbalul, dar e o dragoste cu multe regrete. Din cei 80 la suta dintre copiii Braziliei, care aleg, fortati de imprejurari, mingea in locul scolii, foarte putini reusesc sa ajunga la un nivel care sa le asigure o viata buna.
Brazilienii se vor bucura de fotbalul de la acest mondial, dar vor continua in acelasi timp si protestele de strada. Este un paradox nascut din suferinta teribila pe care sunt nevoiti sa o indure multi, inca din anii copilariei.
Brazilienii iubesc fotbalul, dar vor ramane cu gustul amar al realitatii ca miliardele de euro investite in organizarea acestui campionat mondial ar fi putut salva scolile si spitalele de care au atat de mare nevoie.
Dan Pavel / [email protected]
Editor www.sport.ro
Etichete: brazilia, cupa mondială, fotbal, jucatori,
