„Străzi deschise”, Calea Victoriei, București - teatru pentru copii, ateliere şi expoziţii. Traseu pietonal pe 7 mai

62345179

Spectacole de teatru pentru copii, ateliere interactive şi expoziţii fac parte din programul celui de-al doilea weekend al evenimentului "Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă urbană".

Traseul de pe Calea Victoriei se va deschide pentru pietoni doar duminică, 7 mai, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, între orele 10:00 şi 22:00, informează Primăria Capitalei.

În zona Muzeului Naţional de Istorie a României, Teatrul Ion Creangă îi invită pe cei mici duminică, de la ora 11:00, la un atelier interactiv - spectacol muzical. Actorii Andreea Mera şi Alexandru Prica vor interpreta mai multe piese alături de copiii care vor fi angrenaţi într-un joc distractiv.

În aceeaşi zonă, de la ora 18:00, actorii Teatrului Masca vor prezenta spectacolul de teatru "Clovnii".

În apropierea Muzeului Naţional de Artă al României, tot de la ora 18:00, cei mici vor putea urmări spectacolul de teatru "Motanul Încălţat" al Teatrului de Animaţie Ţăndărică.

Cea de-a 66-a ediţie a expoziţiei internaţionale anuale "World Press Photo" va putea fi vizitată în perioada 5 mai - 5 iunie, în Piaţa Universităţii. Expoziţia cuprinde 120 de fotografii ce surprind evenimente importante din întreaga lume: de la războiul de agresiune din Ucraina şi impactul lui asupra oamenilor, până la efectele crizei climatice şi protestele civile din jurul lumii. Expoziţia este adusă în România de Fundaţia Eidos, organizată cu sprijinul Primăriei Capitalei prin ARCUB şi finanţată de Ministerul Culturii.

De asemenea, bucureştenii vor putea vizita expoziţii tematice ale Muzeului Municipiului Bucureşti la Casa Filipescu Cesianu, în intervalul orar 10:00 - 17:30. Este vorba despre expoziţiile permanente "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute" şi "În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani", precum şi expoziţia tematică "Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani".

Restricții rutiere pentru evenimentul "Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă urbană"

Se vor institui mai multe restricţii rutiere. Duminică, se va permite traversarea pe Calea Victoriei pe Strada Sevastopol, Strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta, Strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: Strada Frumoasă între Strada Sevastopol şi Calea Victoriei, Strada Gina Patrichi între Bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între Strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către Strada Banului.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa, sâmbătă spre duminică, începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

"Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă urbană" este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia de Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB şi PROEDUS.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62278468
Ce acte sunt necesare pentru schimbarea permisului auto. Ghid complet pentru șoferi

Sunt câteva situații în care șoferii sunt nevoiți să își schimbe permisul auto. Fie că a fost pierdut, furat sau expiră curând, șoferii trebuie să depună o cerere, alături de câteva acte, pentru a obține un nou permis auto.  

62344930
„Numai lângă el am stat. Nu m-am dezlipit de el”. Mărturiile copiilor români care au părinții la muncă, în străinătate

Aproape un milion de copii români, de la cei foarte mici și până la cei de 17 ani, au sau au avut un părinte la muncă în străinătate.

62338052
Cât de mult ne afectează viața telefonul mobil. 81% dintre români mărturisesc că își iau telefonul cu ei și la toaletă

Deși a devenit indispensabil, telefonul ne privează uneori de interacțiunea cu ceilalți. Am ajuns să le trimitem mesaje inclusiv celor care sunt în cameră cu noi, în loc să comunicăm direct.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.